Corectarea deficitelor externe nu se poate face fără corectarea deficitului bugetar

Continuăm să consumăm pe datorie ca şi cum mâine nu ar mai exista, după cum arată şi ultimele datele referitoare la adâncirea dezechilibrului dintre exporturi şi importuri.

În primele opt luni ale acestui an, deficitul comercial a crescut cu o rată anuală de 5,9%, până la 11,52 miliarde de euro, pe fondul unei scăderi anuale de 15,3% a exporturilor şi a unei scăderi de 11,2% a importurilor.

În ultimii cinci ani, deficitul comercial a crescut cu o medie anuală de aproape 24%. Faţă de minimul înregistrat după criza de la sfârşitul deceniului trecut, din 2013, deficitul comercial a crescut de 3 ori până în 2019 şi a depăşit 17 miliarde de euro (vezi graficul 1).

Corectarea acestui deficit comercial şi a deficitului de cont curent nu se poate face fără corectarea dură a deficitului bugetar, pe fondul corelaţiei ridicate dintre aceste două variabile, în special după criza de la sfârşitul deceniului trecut (vezi graficul 2).

Pentru acest an, FMI estimează că deficitul de cont curent va ajunge la 5,5% din PIB, de la 4,7% în anul precedent, pe fondul unei creşteri a deficitului bugetar până la 8,9%, de la 4,6%.

Explozia deficitului de cont curent din 2002 până la recordul din 2007, de 13,6% din PIB, a fost alimentată de creşterea explozivă a creditului acordat companiilor nefinanciare şi gospodăriilor populaţiei.

Datele de la BNR arată o creştere de 6,7 ori a datoriilor totale ale sectorului privat între 2002 şi 2007, în condiţiile în care datoriile totale ale companiilor au crescut de 4,5 ori, iar datoriile populaţiei de 36,6 ori.

În ultimii ani, creşterea dezechilibrelor externe pare să fie "alimentată" tot mai mult de creşterea dezechilibrului fiscal.

Fenomenul este analizat şi o soluţie este prezentată din punct de vedere al economiei Statelor Unite într-un articol din revista Journal of Applied Corporate Finance (vol. 31, nr. 4, 2019), dar concluziile sunt valide pentru orice economie, inclusiv pentru acelea care prezintă un excedent semnificativ al balanţei de plăţi.

"Pentru a înţelege cu adevărat problema schimburilor comerciale externe şi fluctuaţia balanţei comerciale, trebuie să ne concentrăm asupra economiei interne şi nu asupra cursurilor de schimb, acordurilor comerciale sau politicilor tarifare", scriu profesorii Steve Hanke şi Edward Li, de la Johns Hopkins University, în articolul "The Strange and Futile World of Trade Wars".

Hanke şi Li afirmă că "balanţa externă este determinată de relaţia dintre economisirea internă şi investiţiile interne", iar "factorul străin intervine doar ca element secundar, în condiţiile în care ţările care au deficite comerciale trebuie să le finanţeze prin împrumuturi de la ţări cu excedent".

Fenomenul este ilustrat cu ajutorul unei identităţi derivate din conturile naţionale, CC = EP - IP + Epub - Ipub = EN - IN, unde CC este contul curent, EP este economisirea privată, IP reprezintă investiţiile private, Epub este economisirea în sectorul public, iar Ipub reprezintă investiţiile publice. Prin agregare la nivelul economiei naţionale, contul curent este dat de diferenţa dintre economisirea naţională (EN) şi investiţiile naţionale (IN).

Cu alte cuvinte, un deficit în creştere la capitolul economisire va conduce la o creştere a deficitelor externe, cu efecte deosebit de grave asupra potenţialului de creştere economică sustenabilă.

Identitatea între contul curent şi diferenţa dintre economisirea naţională şi investiţiile naţionale arată că deprecierea "controlată" a monedei naţionale nu este nici pe departe suficientă pentru echilibrarea balanţei externe.

Din păcate, soluţia nu pare să intereseze pe nimeni, în special din cauza implicaţiilor politice.

Unul dintre puţinii economişti care nu au ezitat să prezintă soluţia autorităţilor guvernamentale a fost William Niskanen, consilier al preşedintelui Ronald Reagan, după cum scriu Steve Hanke şi Edward Li.

În toamna anului 1984, pe fondul interesului public tot mai ridicat în ceea ce privea deficitul comercial bilateral al SUA faţă de Japonia, Niskanen a subliniat în faţa membrilor guvernului că deficitul comercial este "Made in USA" şi reprezintă diferenţa dintre economisirea naţională şi investiţiile naţionale.

"Niskanen i-a informat pe membrii guvernului că deficitul comercial nu poate fi redus fără reducerea deficitului fiscal, reducerea investiţiilor private sau creşterea economisirii private", după cum subliniază Hanke şi Li.

În memoriile sale, Niskanen arată că membrii guvernului l-au auzit dar nu l-au ascultat şi "doar curtoazia unei întâlniri a membrilor guvernului i-a împiedicat pe pragmatici să comenteze că poate eu înţeleg economia, dar nu înţeleg lumea reală".

Nici prezentarea soluţiei pentru reducerea deficitului comercial în cadrul unor întâlniri ale lui Niskanen cu membri ai Congresului nu a avut succes.

Măsurile luate atunci, cum a fost semnarea Acordului Plaza în septembrie 1985, sunt doar la îndemâna unor puteri economice mari, care "din întâmplare" mai şi emit moneda internaţională de rezervă.

Dar şi în acest caz, "soluţia" nu a fost decât temporară, după cum o arată şi "transferarea" războiului comercial al Statelor Unite pe "frontul" din China.

Pentru economia ţării noastre, corectarea dezechilibrului extern nu se poate face decât pornind de la recomandările fostului consilier economic al preşedintelui Reagan, preluate în articolul celor doi profesori de la Johns Hopkins University.

Iar acestea presupun adoptarea unei combinaţii de politici monetare şi fiscale complet opuse celor aplicate în prezent, care nu fac decât să submineze capacitatea de redresare şi creştere sustenabilă a economiei naţionale.

Poate că încă nu este prea târziu.