CORESPONDENŢĂ DE LA PARIS  Gazul de şist, în centrul atenţiei la Congresul Mondial al Energiei

Cea de a 22-a ediţie a Congresului mondial al energiei (CME) care a avut loc la începutul acestei luni în oraşul Daegu din Coreea de Sud s-a desfăşurat sub deviza «Securizarea astăzi a energiei de mâine» şi a reunit miniştrii, şefi de întreprindere şi experţi din lumea întreagă. Cifrele vorbesc despre importanţa acestui eveniment şi, în general, a energiei, pentru toate ţările: 50 de miniştrii prezenţi, 250 de conferenţiari veniţi din 70 de ţări, 25.000 de participanţi aşteptaţi la forum şi la expoziţia care a fost organizată în paralel.

Viitorul energiei nucleare, exploatarea gazului de şist, energiile regenerabile - aceste subiecte de actualitate au fost în centrul atenţiei. Zengo Aizawa, vicepreşedintele societăţii japoneze Tokyo Electric (Tepco), a declarat că, în pofida accidentului de la Fukushima, energia nucleară rămâne o parte importantă a buchetului energetic al ţării. Specialistul a explicat că sursele de energie regenerabile ale ţării sunt limitate şi, deci, guvernul este obligat să revină asupra deciziei de abandonare a energiei nucleare. Reamintim că Japonia are 50 de centrale nucleare care au fost închise din 2011, când la 11 martie a avut loc catastrofa de la Fukushima. «Energia nucleară este indispensabilă pe termen mediu şi lung», a confirmat, de asemenea, Makoto Yagi, preşedintele Federaţiei întreprinderilor japoneze de electricitate. Specialistul japonez a explicat, cu această ocazie, care sunt măsurile ce au fost întreprinse pentru a ameliora securitatea centralelor şi că acestea vor contribui la îmbunătăţirea securităţii centralelor nucleare din lume.

Fervent susţinător al energiei nucleare înainte de accidentul de la Fukushima care i-a permis să cunoască o dezvoltare industrială rapidă şi independenţa energetică, Coreea de Sud ezită să continue programul nuclear. Un grup de experţi a recomandat, astfel, guvernului de la Seul să scadă ponderea energiei nucleare la 29% din totalul surselor ţării şi chiar la 21%, în anul 2030. Ori guvernul coreean prevăzuse, pentru acest an, o pondere de 41%. Este adevărat că opinia publică din Coreea a fost şocată de descoperirea mai multor incidente de funcţionare şi a unor erori de construcţie în centralele nucleare ale ţării. Guvernul coreean este însă prins între imperative contrarii: păstrarea nivelului de competitivitate industrială a ţării care este legat de energia nucleară şi acoperirea nevoilor ţării versus riscul exploatărilor nucleare. Să nu uităm că în vara caniculară din anul acesta Coreea nu a fost departe de o pană de electricitate uriaşă.

Alt subiect plin de... electricitate: gazul de şist. Exploatarea intensivă a gazului de şist în Statele Unite, cu toate riscurile sale ecologice grave, schimbă harta energetică în zona Asia-Pacific. O regiune ale cărei nevoi energetice se vor dubla după cum indică experţii până în anul 2030. Statele Unite devin, graţie gazului de şist, exportatori de energie şi ţările asiatice sunt foarte interesate de acest nou furnizor de energie. Ruta transpacifică care va transporta acest gaz se va deschide după cum se anunţă în 2016, ceea ce constituie o veste foarte proastă pentru Rusia, dar şi pentru Qatar care sunt furnizorii principali ai ţărilor asiatice. O adevărată revoluţie în domeniul energetic (precizăm încă o dată că ea are loc în condiţiile unei agresiuni ecologice grave de care anumite ţări nu vor să ţină cont - nota autorului) care conferă o importanţă extraordinară gazului natural lichefiat (GNL). Unele societăţi vor să profite de această evoluţie. Este cazul grupului francez Total care va începe să construiască de anul viitor împreună cu societatea americană Sempra în Luisiana, o uzină de lichefiere şi un terminal capabil să exporte 13,5 milioane de tone de GNL spre Asia prin canalul Panama. O investiţie de 12 miliarde de dolari la care participă şi companiile japoneze Mitsui şi Mitsubishi, al căror interes este clar: să micşoreze dependenţa de gazul rusesc şi din Orientul Mijlociu. Interesul economic al ţărilor asiatice este evident: preţul gazului de şist american este de patru ori mai mic decât cel practicat pe piaţa asiatică. Rămâne de îndeplinit o singură condiţie, dar ea este esenţială, şi anume, ca administraţia americană să acorde licenţele de export indispensabile. Or, guvernul american este interesat în primul rând de soarta industriei naţionale.