Coronavirus: nimic nu e bătut în cuie, nici carantina, nici reinfectarea

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 9 septembrie 2020

Coronavirus: nimic nu e bătut în cuie, nici carantina, nici reinfectarea

Criza sanitară a demonstrat, cel puţin până acum, că în ceea ce priveşte coronavirusul un singur lucru este sigur: nimic nu este sigur. Aproape tot ce s-a spus la un moment dat, inclusiv de către specialişti, a fost infirmat ulterior. Acum aflăm că inclusiv perioada de carantină poate fi scurtată.

Consiliul Ştiinţific pentru COVID-19 din Franţa s-a pronunţat în favoarea scurtării perioadei de carantină de la 14 zile la şapte zile, a anunţat ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, care a precizat că o decizie în acest sens a Executivului de la Paris va fi anunţată peste două zile.

Organismul de consultare înfiinţat pentru combaterea pandemiei declanşate de noul coronavirus s-a pronunţat în favoarea ideii ca "perioada de izolare, într-un anumit număr de situaţii, să fie redusă de la 14 la şapte zile".

Olivier Veran a precizat că decizia nu dă prioritate chestiunilor economice, ci ţine cont de faptul că "toţi suntem contagioşi în primele cinci zile după simptome sau după testul pozitiv, iar apoi contagiozitatea scade în mod semnificativ". Ministrul francez a admis că o parte importantă a compatrioţilor lui nu respectă în prezent perioada de carantină şi s-a arătat încrezător că o scurtare a perioadei de izolare ar putea duce la îndeplinirea obiectivelor avute în vedere prin această măsură. Olivier Veran a subliniat că, potrivit experţilor, după cinci zile de la contractarea bolii, mai puţin de 5 % dintre persoanele afectate sunt "potenţial contagioase" şi într-o formă "foarte scăzută". Cu alte cuvinte restul de carantină era un fel de "exces de zel".

În ceea ce priveşte reinfectarea, în prima fază s-a spus că nu este posibilă, apoi au apărut unele cazuri care au infirmat, acum acestea nu mai sunt relevante.

Maria Van Kerkhove, directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19 din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a precizat că până acum "sunt irelevante din punct de vedere statistic" cazurile de reinfectare cu noul coronavirus în întreaga lume: "Dintre cele peste 26 de milioane de contagieri contabilizate în lume au fost raportate doar câteva cazuri de reinfectare, deocamdată puţin relevante. În orice caz, continuăm să le studiem împreună cu laboratoarele din diferite ţări". Van Kerkhove a precizat că până acum s-a dovedit că pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, inclusiv cei care nu prezintă simptome, au dezvoltat după una sau două săptămâni anticorpi care presupun o anumită imunizare în calea unor posibile reinfectări, deşi nu se ştie cât durează aceasta.

În cazurile de reinfectare verificate, printre care şi cel al unei paciente din Hong Kong ce călătorise în Spania cu puţin timp înainte de a dezvolta pentru a doua oară infecţia COVID-19, experţii investighează ce tip de anticorpi s-au format în organism după contractarea virusului prima dată şi după contractarea a doua oară, a precizat experta OMS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb