Criza a tăiat aproape 10% din veniturile "Transgaz"

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 22 octombrie 2009

"Transgaz" vrea să realizeze investiţii de 318 milioane de lei, în 2010

Societatea a redus la minim cheltuielile cu reparaţiile

Compania "Transgaz" SA şi-a propus, pentru anul viitor, realizarea unui volum de investiţii în valoare de circa 318 milioane de lei. Florin Muntean, directorul general al "Transgaz", ne-a declarat că societatea îşi menţine în continuare investiţiile strategice în sistem, deşi veniturile i-au fost afectate de criză şi au fost reduse şi cheltuielile cu reparaţiile.

Domnia sa ne-a precizat: "Impactul crizei economico-financiare s-a resimţit şi la nivelul Transgaz. Astfel, veniturile societăţii estimate a fi realizate anul acesta comparativ cu cele programate, vor fi mai scăzute cu circa 9,5%. Această diminuare este determinată de scăderea cantităţilor de gaze naturale transportate, ca urmare a reducerii consumului de gaze naturale în industrie. Cantitatea de gaze naturale transportată în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2009 a fost de 82.629.916 MWh - circa 7.786 milioane mc, în scădere cu circa 20% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul a diminuării cererii".

Directorul general al "Transgaz" ne-a mai spus că veniturile companiei sunt influenţate negativ şi de ajustarea cu o întârziere de două luni a tarifului de transport de către ANRE, precum şi de amânarea pentru perioada următoare a includerii în venitul reglementat a unor venituri recunoscute de ANRE.

Având în vedere scăderea veniturilor, "Transgaz" a luat măsuri imediate de reducere a cheltuielilor. Prin reconsiderarea programelor de reparaţii şi reabilitare a Sistemului Naţional de Transport aceste cheltuieli au fost reduse la minimul posibil, astfel încât să nu fie afectată funcţionarea în condiţii de siguranţă a sistemului.

Florin Muntean a subliniat că au fost adoptate şi măsuri de reducere a consumului tehnologic, prin aplicarea unui program adecvat de reabilitare a Sistemului Naţional de Transport. Măsurile adoptate presupun curăţirea conductelor de impurităţile solide şi lichide, inspectarea inteligentă a conductelor în vederea determinării existenţei unor fisuri sau pori şi eliminarea defectelor constatate, reabilitarea nodurilor şi a staţiilor de comprimare, dar şi creşterea performanţelor sistemelor de protecţie catodică a conductelor.

În sensul diminuării cheltuielilor totale, "Transgaz" a redus cu 50% cheltuielile pentru protocol.

Noi proiecte în 2010

Priorităţile investiţionale ale "Transgaz" pentru 2010 presupun interconectările cu Ungaria şi Bulgaria. Florin Muntean ne-a declarat: "Lucrările de execuţie la conducta de interconectare strategică cu Ungaria, pe ruta Szeged - Arad, vor fi finalizate la sfârşitul acestui an, iar conducta va fi funcţională din luna ianuarie 2010. În ceea ce priveşte interconectarea cu Bulgaria, pe ruta Giurgiu - Russe, proiectul se află în stadiul discuţiilor cu partenerii bulgari pentru identificarea soluţiilor tehnice şi comerciale".

Domnia sa ne-a spus că o altă prioritate pentru 2010 va fi continuarea şi finalizarea obiectivelor de investiţii începute în anii anteriori. Printre cele mai importante proiecte se numără conducta de transport gaze naturale Crevedia - Podişor, Sărmăşel - Band, Vaslui - Iaşi, Filipeşti - Butimanu, Masloc - Arad, Jibou - Gilău, Petrindu -Gilău, Plătăreşti - Bălăceanca, dar şi conducta Gheorgheni - Topliţa, Negru Vodă - Techirghiol, Hârlău - Bucecea, Arghireş - Aleşd - Huedin.

9 milioane de lei, veniturile estimate ale conductei Szeged - Arad

Veniturile aferente conductei Szeged - Arad sunt reglementate şi se determină conform metodologiei aprobate de ANRE (reglementatorul pieţei de energie). Florin Muntean ne-a spus: "Conform acestei metodologii, valoarea investiţiei precum şi costurile operaţionale determinate de exploatarea acestei conducte se vor lua în considerare la determinarea venitului reglementat pentru activitatea de transport. Se estimează obţinerea unor venituri suplimentare, după punerea în funcţiune a acestei conducte, în valoare de circa 9 milioane de lei pe an".

Conducta de interconectare Szeged - Nădlag - Arad se află, în prezent, în probe de presiune şi poate asigura, din punct de vedere tehnic, circulaţia gazelor naturale în ambele sensuri (import-export). Potrivit domnului Muntean, funcţionarea bi-direcţională a acestei conducte a fost convenită cu transportatorul ungar, ca parte a planurilor proprii de dezvoltare ale celor două companii de transport şi nu a fost determinată de proiectele unor companii producătoare de gaze naturale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb