CRIZA DIN UCRAINA: Rusia va interzice SUA să folosească Staţia Spaţială datorită sancţiunilor impuse

A.C.
Companii #Aeronautică / 15 mai 2014

Rusia va interzice Stelor Unite ale Americii să folosească Staţia Spaţială Internaţională după 2020 şi va stopa exportul de motoare de rachetă către serviciile militare americane ca răspuns la sancţiunile impuse în contextul crizei din Ucraina, potrivit publicaţiei online The Telegraph.

Vicepremierul Dmitry Rogozin a anunţat, marţi, o serie de măsuri punitive împotriva SUA, ca răspuns la sancţiunile impuse Rusiei după anexarea Crimeii.

Cele două state au cooperat de mult timp în legătură strânsă pentru explorarea spaţială în ciuda confruntărilor din politica externă.

Staţia Spaţială este operată de echipaje americane şi ruseşti, însă singura metodă prin care se poate ajunge la aceasta este prin folosirea navei spaţiale ruseşti Soyuz.

Statele Unite are ca ţintă păstrarea funcţională a staţiei (în valoare de 100 de miliarde de dolari) până cel puţin în 2024, patru ani după termenul stabilit iniţial.

În timp ce Moscova se chinuie să reformeze programul său spaţial care a suferit numeroase accidente, vicepremierul rus declara că planurile SUA de a interzice exportul licenţelor pentru unele echipamente de înaltă tehnologie au reprezentat un impact negativ asupra industriei Federaţiei Ruse.

"Aceste sancţiuni sunt deplasate şi inadecvate", a spus Rogozin, care a adăugat că "avem destule probleme ale noastre".

Reacţia Moscovei ar afecta exportul motoarelor NK-33 şi RD-180 către Statele Unite, a mai spus acesta.

"Suntem pregătiţi să livrăm aceste motoare dar cu o singură condiţie, ca acestea să nu fie folosite pentru lansarea sateliţilor militari", a declarat Rogozin.

Motoarele RD-180 sunt folosite să propulseze rachetele Atlas 5 fabricate de Alianţa Unită de Lansare, un parteneriat între Lockheed Martin şi Boeing, care deţine un monopol virtual asupra lansării sateliţilor militari americani.

Rogozin a declarat că Moscova planifica "schimbări strategice" în industria sa spaţială după 2020 şi are ca obiectiv folosirea banilor şi "resurselor intelectuale" care merg acum către staţia spaţială pentru un "proiect cu mai multe perspective".

Acesta a sugerat că Rusia poate folosi staţia fără SUA, declarând: "Segmentul rusesc poate exista independent de cel american. Cel american nu poate".

Agenţia spaţială americană NASA lucrează alături de companii pentru dezvoltarea unor taxiuri spaţiale cu scopul de a restaura transportul american către staţie până în 2027, însă SUA plăteşte momentan Rusiei mai mult de 60 de milioane de dolari pe persoană pentru a-şi duce astronauţii în spaţiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb