Cum rezervăm bilete easyJet prin Internet, la cele mai mici preţuri

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 10 august 2007

easyJet, liderul companiilor aeriene low-cost din Europa, a transformat industria europeană a aviaţiei, oferind zboruri la preţuri accesibile tuturor. Eliminând costurile inutile şi controlându-le atent pe acelea legate de afacere, compania reuşeşte să ofere preţuri care reprezintă valoarea optimă pentru bani - de multe ori, reprezentând numai o parte din preţurile practicate de alte companii aeriene.

În general, tarifele biletelor cresc pe măsură ce se apropie data plecării, asadar, pentru a obţine cele mai bune oferte, asiguraţi-vă că vă faceţi rezervările cât mai din timp. În plus, un alt factor care influenţează tarifele este nivelul cererii, astfel încât preţurile cele mai mici sunt adesea disponibile în perioade mai puţin aglomerate - spre exemplu, pentru zborurile din mijlocul săptămânii. De aceea, este recomandabil ca, în momentul în care aţi găsit un bilet la preţul care vă convine, să îl rezervaţi imediat, pentru că ar putea să nu mai existe în ofertă la acelaşi preţ, dacă amânaţi achiziţionarea! Asadar, nu ezitaţi şi faceţi rezervări accesând site-ul www.easyJet.com. Cum puteţi face asta? Urmaţi cei 9 paşi prezentaţi mai jos pentru a rezerva un bilet:

1. Accesaţi site-ul www.easyJet.com şi alegeţi limba cea mai la îndemână pentru dumneavoastră sau limba engleză, din colţul din dreapta sus al ferestrei de opţiuni.

2. Veţi găsi un formular de rezervare imediată, pe pagina principală - alegeţi-vă punctul de plecare şi pe cel de destinaţie, precum şi datele la care doriţi să călătoriţi. În plus, puteţi să alegeţi numărul de persoane care vor efectua zborul împreună cu dumneavoastră, precum şi dacă intenţionaţi să călătoriţi însoţiţi de copii sau bebeluşi. Selectaţi apoi opţiunea "Arată zborurile" - "Show flights"...

3. Specificaţi datele şi orele zborurilor dumneavoastră de plecare şi sosire analizând diferitele preţuri disponibile pentru diferite zile şi zboruri. După ce v-aţi ales zborul marcând opţiunea dorită, apăsaţi "Next" - "Următorul" pentru a vizualiza costul total al rezervării dumneavoastră. În acelaşi timp, veţi putea vedea o opţiune referitoare la serviciile disponibile pentru zborurile respective, cum ar fi online check-in şi Îmbarcare Rapidă.

4. La pasul 3 al rezervării dumneavoastră, va fi afişat preţul total al zborurilor respective, incluzând toate taxele. Puteţi, de asemenea, să adăugaţi servicii suplimentare, dintre cele menţionate mai sus (onine check-in etc). La acest pas, vi se va afişa o ofertă pentru organizarea unor activităţi suplimentare la destinaţia finală - de exemplu, veţi putea găsi oferte speciale pentru închirierea unei maşini.

Intenţionaţi să călătoriţi având bagaje de cală suplimentare, un bagaj a cărei greutate să depăşească greutatea permisă de 20 de kilograme sau orice tip de echipament sportiv? Atunci va fi nevoie să achitaţi o taxă suplimentară per bagaj. Dar puteţi să plătiţi numai jumătate din valoarea aceastei taxe, dacă achitaţi online, la rezervare!

5. Pasul următor este să introduceţi detaliile referitoare la pasageri şi la efectuarea plăţii. Dacă nu deţineţi o parolă easyJet.com, alegeţi opţiunea "Proceed without logging in" - "Continuaţi fără a accesa contul personal". Introduceţi detaliile tuturor pasagerilor care efectuază zborul şi alegeţi detaliile de plată.

Va fi aplicat un comision de tranzacţie atunci când efectuaţi plata prin intermediul unui card de credit sau de debit Visa, Visa Electron, MasterCard, Diners Club, American Express, ELV, UATP/Airplus sau Maestro/Switch, excepţie făcând plăţile efectuate prin intermediul Carte Bleue.

Efectuaţi confirmarea finală a achiziţiei biletelui sau biletelor şi mergeţi la opţiunea "Book now" - "Rezervaţi acum".

6. După confirmarea plăţii dumneavoastră, va fi afişată o pagină care conţine sumarul complet al zborurilor şi toate detaliile - când zburaţi, care este suma pe care o plătiţi şi - cel mai important - un număr de rezervare. Aceeaşi confirmare a fost deja trimisă şi la adresa dumneavoastră de email. Cu easyJet, nu există bilete fizice / din hârtie, ci numai rezervări online. La aeroport nu trebuie decât să prezentaţi actul de identitate sau paşaportul, iar personalul de la biroul de check-in vă va găsi rezervarea. (Se recomandă totuşi să aveţi cu dumneavoastră la aeroport o versiune tipărită a rezervării pe care aţi facut-o prin Internet.)

7. Pentru anumite destinaţii, este disponibil serviciul de online check-in. Nu aveţi bagaje pe care să le înregistraţi? Atunci, chiar nu este nevoie parcurgeţi etapele de check-in la aeroport. În orice moment, în ultimele 60 de zile dinaintea plecării, puteţi reveni la rezervarea pe care aţi făcut-o pe site-ul easyJet.com şi să apăsaţi opţiunea "My easyJet.com", să efectuaţi procedura de check-in pe site-ul companiei şi să vă tipăriţi permisul de îmbarcare. Atunci când ajungeţi la aeroport, mergeţi direct la controlul de securitate şi apoi la poartă. Astfel, puteţi economisi mult timp, pentru că este necesar să vă prezentaţi la poartă cu numai 25 de minute înainte de decolare (în loc de obişnuitele 40 de minute, după care birourile de check-in se închid).

8. Dacă doriţi să efectuaţi orice tip de modificare a rezervărilor dumneavoastră, puteţi să accesaţi secţiunea "My easyJet.com" a site-ului companiei. Vi se va solicita să vă introduceţi adresa de email, parola şi codul de rezervare, după care puteţi efectua toate modificările pe care le doriţi - datele sau orele, chiar şi numele pasagerilor. Luaţi în calcul existenţa unei taxe pentru fiecare modificare pe care o faceţi.

În cazul în care trebuie să anulaţi complet rezervarea biletului, puteţi solicita returnarea taxelor de aeroport, în contul dumneavoastră.

9. Asiguraţi-vă că data viitoare veţi fi primul care să afle cele mai avantajoase oferte şi acţiuni promoţionale - abonaţi-vă gratuit la "eOffers" - "Oferte online", pe site-ul easyJet.com.

Vă dorim zbor plăcut!

easyJet este liderul companiilor aeriene low-cost din Europa, având în prezent 137 aeronave care acoperă 332 rute între 84 de aeroporturi din 23 de ţări. easyJet a transportat peste 36 milioane pasageri în ultimele 12 luni.

easyJet zboară către:

Aberdeen, Alicante, Almeria, Amsterdam, Asturias, Atena, Barcelona, Bari, Basel, Belfast, Berlin, Bilbao, Birmingham, Bordeaux, Bournemouth, Bremen, Bristol, Budapesta, Bruxelles, Bucureşti, Catania, Cagliari, Cologne, Copenhags, Cracovia, Casablanca, Dortmund, East Midlands, Edinburgh, Faro, Funchal, Gdansk, Geneva, Glasgow, Grenoble, Hamburg, Ibiza, Innsbruck, Inverness, Istanbul, La Coruna, La Rochelle, Lisabona, Liverpool, Ljubljana, Londra Gatwick, Londra Luton, Londra Stansted, Lion, Madrid, Mahon, Malaga, Marrakech, Marsilia, Milano Linate, Milano Malpensa, Munchen, Murcia, Napoli, Newcastle, Nisa, Olbia, Palermo, Palma, Paris Charles de Gaulle, Paris Orly, Pisa, Porto, Praga, Riga, Rijeka, Rimini, Roma, Sofia, Split, Tallinn, Thessalonik, Toulouse, Turin, Valencia, Veneţia, Viena, Viena, Zurich.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Faptul ca dati voie la diverse modificari ale rezervarii este un fapt bun,ca aveti preturi atat de avantajoase,si cred ca si zborul in sine este super.

    DACA A-TI AVEA SI UN NR DE TEL UNDE S-AR PUTEA FACE REZARVARI AR FI EXCELENT !

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb