Dacia a investit 22 milioane euro în protecţia mediului în ultimii zece ani, potrivit unui comunicat de presă. Anul acesta, în iunie, Dacia prelungeşte sărbătoarea mediului prin acţiuni desfăşurate alături de comunitatea locală.
Investiţia pentru protejarea mediului include peste 6 milioane euro pentru tratarea şi epurarea apelor uzate tehnologice şi menajere, precum şi aproape 3 milioane euro pentru depozitare şi reciclare deşeuri.
"Prin tot ceea ce facem urmărim diminuarea efectelor pe care activitatea noastră le-ar putea avea asupra mediului, de la proiectarea unor modele ecologice şi economice până la conservarea resurselor şi reutilizarea lor. Deşi sărbătorim în iunie luna mediului, pot afirma fără niciun dubiu că la Dacia e ziua mediului în fiecare zi", a declarat Jérôme Olive, Director General al Automobile Dacia.