Consiliul de administraţie (CA) Daimler AG a decis să extindă reţeaua de producţie a cutiilor de viteze Mercedes-Benz Cars, informează un comunicat de presă remis redacţiei.
Pentru producţia unei noi generaţii de cutii de viteze automate, vor fi investite în România mai mult de 280 de milioane de Euro. În total, compania plănuieşte investiţii de peste 300 de milioane de Euro.
Andreas Renschler, membru al CA Daimler pentru Producţie şi Achiziţii Publice Mercedes-Benz Cars şi Mercedes-Benz Vans, precizează: "Extinderea reţelei noastre de producţie va include o locaţie suplimentară pentru asamblarea cutiilor de viteze, concepută pentru a completa capacităţile noastre existente. Scopul nostru este de a satisface cererea mare a clienţilor, cu o flexibilitate mai mare în viitor".
Unitatea de producţie Daimler, Star Transmission, a fost înfiinţată în anul 2001. În prezent, compania şi cei aproximativ 800 de angajaţi din locaţiile Cugir şi Sebeş produc componente pentru motoarele şi cutiile de viteze ale autoturismelor actuale Mercedes-Benz, precum şi cutii de viteze pentru modelele mai vechi, pentru asigurarea pieselor de schimb.