Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a criticat miercuri propunerea lui Călin Georgescu privind boicotarea, pe data de 10 februarie, a supermarket-urilor, relatează Agerpres.
"Avem un guru al spiralelor cosmice, al aurului atomic şi al apei vorbitoare. Un guru care îndeamnă să boicotăm hipermarketurile. Şi ce frumos sună. Marele guru ne-a dat un duşman al poporului - cu 'P' mare, bineînţeles - pe care să ne putem răzbuna. Soluţia nu e, cum ne spune marele guru, să cumpărăm biscuiţi din import de la buticul din colţ şi nu de la hipermarket. Soluţia este să cumpărăm româneşte. Soluţia este să cumpărăm biscuiţii româneşti, indiferent dacă se află pe rafturile hipermarket-ului sau ale buticului din colţ. Soluţia este să cumpărăm româneşte, cum îndeamnă PSD de multă vreme. (...) Să cumpărăm de la români ca să asigurăm creşterea economiei şi locuri de muncă în România. Să cumpărăm produse româneşti, ca să creştem producţia românească", a spus el, în plenul reunit al celor două Camere, cu ocazia dezbaterilor privind proiectul de buget pe anul 2025.
Senatorul social-democrat a mai susţinut că în băncile opoziţiei există două categorii de parlamentari: unii care nu au fost "niciodată" la guvernare şi alţii care au fugit de guvernare; unii care propun experimente "care mai de care mai abracadabrante", iar alţii care "sunt mereu votaţi degeaba, pentru că nu îşi asumă niciodată" sarcina guvernării.
"Şi unii şi alţii au o caracteristică comună. Au o gură foarte mare. La datul din gură sunt cei mai buni experţi. Nimeni nu îi întrece. Nici la tonul ridicat, nici la circul afişat şi nici la populismul deşănţat. Ei nu au nicio răspundere. Pot să spună orice, pot să promită orice şi pot să vândă oricâte iluzii, pentru că niciodată nu se vor confrunta cu realitatea. Ei nu trebuie să vină cu soluţii pentru a stimula economia. Nu trebuie să îşi bată capul cum să reducă deficitul bugetar. Nu trebuie să calculeze cum să împartă banii unei ţări, care niciodată nu sunt suficienţi pentru toate nevoile şi pentru toate obiectivele. Nu trebuie să explice sindicatelor care sunt constrângerile în care ne aflăm. Nu trebuie să construiască nici autostrăzi, şcoli sau spitale. Nu trebuie să asigure securitatea ţării şi nu trebuie să dea socoteală nimănui", a afirmat el.
Daniel Zamfir a criticat şi opţiunea prezentării unui "buget alternativ" în aceste zile, în condiţiile în care discuţiile despre acest proiect au început la finele anului trecut.
"Ce aţi păzit până acum, stimaţi colegi din opoziţie? Aţi fost în vacanţă? La schi? Ce aţi păzit? Câte măsuri de guvernare pentru această ţară aţi pus pe masă în acest răstimp? Zero! Zero măsuri. Câte soluţii aţi prezentat pentru creşterea economiei naţionale, pentru problemele majore ale societăţii? Zero", a spus el, stârnind protestele celor din sală.
Parlamentarul PSD a criticat şi folosirea unor "lozinci patriotarde" de către cei care nu propun soluţii concrete sau idei de dezvoltare.
"Doar gura mare şi iluzii vândute. Asta e tot ce aţi propus de când sunteţi parlamentari. Dar să ştiţi - coşmarul vostru cel mai mare este invitaţia la guvernare. Şi avem aici exemplul cel mai viu. Stimaţi colegi de la USR, aţi fugit mâncând pământul când v-am invitat să contribuiţi la un nou program de guvernare. V-aţi scuturat imediat de orice responsabilitate şi de tot pro-europenismul pe care l-aţi invocat când ne-aţi cerut sprijinul pentru candidatul vostru la prezidenţiale", a declarat senatorul.
Daniel Zamfir a precizat că în opoziţie există "partide mici, care scriu 'Poporul' cu 'P' mare" şi vorbesc de parcă "poporul e al lor", iar Traian şi Decebal le-ar fi "verişori de gradul întâi". În acelaşi timp, restul partidelor sunt tratate de parcă ar fi "inamici ai poporului", cu "un limbaj de lemn" specific regimului comunist, a mai spus el.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.02.2025, 20:05)
Fara proteste si greve si lupta, nu am fi avut azi ziua de lucru de 8 ore. Ar fi ramas la 14 ore. Nu am fi avut sindicate sau salariu minim, sau programe de asistenta sociala, dreptul la educatie, la un proces echitabil s.a.m.d. Amintiti-va argumentele anti-populistilor de pe vremuri: daca scadem ziua de munca de la 14 la 12 ore, vom da faliment, preturile se vor duce la cer etc etc.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 09:39)
Asistenta sociala sau asistati sociali? Unii nu au lucrat niciodata, dar fac copii pe banda rulanta.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.02.2025, 20:54)
Sigur, aparam lanturile occidentale de magazine care vand produse chimice la suprapret! Ei, uite ca vom boicota, indiferent de parerea lacheilor
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 11:07)
Dacă nu locuiești la țară, de unde vei mai cumpăra alimente?
În Cluj nu este nici un magazin alimentar romanesc!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.02.2025, 21:43)
Fac antiboicot. Lidl e cu multe produse romanesti, chiar azi am luat , mere din rep Moldova, pere, olanda, banane nu stiu de unde, varza, salata, ceapa romanesti, oua romanesti, detergent de vase si pasta de dinti produse in Romania cu licenta, apa minerala locala din judet, la pet, fara informatie, niste condimente romanesti, si 3 conserve, tot roamanesti. Toate astea de la angajatii romani din lidl.
e doar o actiune politica a lui georgescu sa mai invrajbeasca populatia.
azi maine vine sa ne controleze frigiderul. daca se conformeaza la fructe de padure si aer de munte.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.02.2025, 21:51)
Georgescu invrajbeste? Nu cei care-l persecuta?
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Poy în data de 05.02.2025, 22:31)
Ia uita-te sa vezi de unde e faina si malaiul la Lidl. Vei constata ca nu zice nimic despre origine. Si nu vei gasi sare, lapte praf, sau zahar romanesc.
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 09:50)
sunt romanesti, baneasa, e faina, malai la fel, zahar cristal, romanesc, ulei de floarea soarelui , la bunica, floriol, unisol etc toate romanesti, otet romanesc , sarea e salrom, ceausistii sunteti obisnuiti sa mintiti de pe vremea lui ceasca, asa vi-s circuitele in creier, de mitomani.
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 10:44)
Deci ai ascultat indemnul lui Georgescu de a cumpăra numai produse românești din supermarketuri
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 11:12)
dintotdeauna am facut asta, si toata vara iau mancare numai din piata, mai rau , avem si o livada de nuci bio. nu trebuie sa vina nimeni sa iti spuna lucrurile astea, sunt de mintea cocosului. sa ajuti producatorii locali. mereu, nu in data de x si atat.
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 12:12)
Și eu fac la fel,de la pandemie nu mai cumpăr din supermarket,avem piață,magazinele la colt de bloc și mai avem părinți la tara unde mergem și cultivam legume,creștem pui,
3.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 13:15)
magazinul din coltul blocului ia din supermarket , eu merg la lidl ca e mai ieftiiin.
3.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 14:10)
Poți sa cumperi de unde vreai,de multe ori preturile sunt la fel sau chiar mai mici ,nici Georgescu nu a spus sa nu cumpărați din supermarketuri produse românești chiar a încurajat
3.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 14:34)
nu ma intreseaza indicatiile pretioase a lui georgescu.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.02.2025, 21:51)
Lasa bai zamfire , ca nu Georgescu a propus croatilor sa boicoteze supermarketurile.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.02.2025, 22:10)
Croatii au facut pt preturi, sa mai scada preturile, si chiar au reusit. La noi georgescu vrea boicotarea pt ca "sunt straini". Nu stiu in austria ce manca dar in fine, ipocrizia e mare cand e vorba de ciolan.
A copiat dupa croati, dar el face o actiune politica, spera sa mai ia niste sustinere politica.
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de Geg în data de 05.02.2025, 22:35)
Boicoteaza fiindca nu preiau produse romanesti, si cand preiau de la autohtoni, le cumpara la pret de nimic, dar le vand cu aproape 10x la raft. Esti complet ignorant, il acuzi pe CG fiindca mafia actuala de la putere este nepopulara.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.02.2025, 23:37)
Dl Zamfir poate mearga la toate supermarketurile si sa cumpere in10 februarie cat pentru aia de boicoteaza!
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 01:05)
Zamfire ești marca Antena 3 .. Ești spălat pe creier … Boicotul este pentru ca au dublat prețurile nejustificat supermarketurile .. Cumpărăm din piața mai bine …Din 10 feb. nu mai intram in supermarket …
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 09:47)
Sa nici nu mai veniti.
Pana acum de ce n-ai luat din piata? stau fermierii cu marfa buna nevanduta ca suveranistu' e la lidl.
tot timpul trebuie luat din piata ce este, si completare din supermarket , alese mai ales produsele romanesti.
Si supermarketul, azi se cheama lidl, maine poate sa se cheme leana si costel, o marca romaneasca ce i-a copiat, cum a fost cu dedeman.
acest "boicot" e fake, e doar pt capital politic. corect e mereu alese produsele roamensti. nu in data de x, mereu.
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 09:55)
Bula din psd , se prezinta ca soțul Oanei Stancu
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 12:17)
Ba zamfire,politicienii croați au fost de partea poporului,voi sunteți niște trădători,programul lui Georgescu se aseamănă cu programul vostru din 2016 ,acum realizez ca voi nu sunteți decât niște mincinoși ordonari
8.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 12:51)
frati necompetitivi si neconsumeristi? unde ai mai vazut asa ceva, in afara de programul ceausescu.
8.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 13:04)
Programul lui Ceaușescu a construit o tara, voi acum trădătorilor va certați pe ciolan sa vindeți tot ce a construit el ,tic tac se termina sponsorizarea de la soros
8.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2025, 13:14)
avem pib de 8 ori mai mare ca ceausescu, in termeni reali, si nu vrem reconstruirea prostiei