De ce se fură în alegeri? Pentru că se poate!

Alegeri cu scandal. Iarăşi. A câta oară? După 1989, nu a fost rând de alegeri fără acuzaţii credibile de fraudă electorală. Dar nu îmi amintesc nici un scrutin unde să se fi petrecut ceva asemănător cu ceea ce vedem, de mai bine de o săptămână, pe ecranele televizoarelor. Nici măcar acum nu s-au dat rezultatele oficiale pentru unele primării.

De ce în halul acesta? Răspunsul simplu: pentru că se poate. Baronii locali au un tupeu fără margini. Au scăpat, cu ajutorul colegilor penali din Parlament, de aproape toate dosarele de la DNA. Au cumpărat presa locală. Aceea naţională oricum era praf şi pulbere. Au încălecat Poliţia. Şi-au pus oamenii în toate instituţiile, inclusiv pe la Bucureşti. Cine să le stea în cale.

Grecii vechi aveau un concept: hybris. În româneşte avem termenul "trufie". Şi expresia "Le-a luat Dumnezeu minţile". Exact asta este. Ei ştiu că pot orice. Şi că nimeni nu are ce să le facă. Aşa că au ieşit din vizuină să îşi apere teritoriul.

Iată cazul unui candidat USR dintr-o comună de prin Olt. După închiderea urnelor şi "numărarea" voturilor, omul a constatat că a primit... 0 (zero) voturi. Curios. El jură că s-a votat pe sine. L-a votat şi nevasta, copiii şi alte câteva rubedenii. Logic, trebuia să aibă măcar câteva voturi. Oficial are zero.

De ce se fură cu atâta neruşinare? Nu este vorba aici doar despre câştigarea alegerilor. Oricum, vătafii locali nu au competiţie în aceste alegeri. "Pluralism politic"? Vorba lui Caragiale: eşti copil? Unde există structuri reale ale partidelor de Dreapta pe moşiile baronilor roşii? Cineva mi-a povestit odată că primarul unei comune s-a dus, supărat, la un sătean. Îi văzuse numele pe lista unui alt partid. "Nu ţi-e ruşine, mă?" - i-a reproşat primarul. "Să trăiţi dom' primar - a replicat, spăşit, individul - m-au pus aia, dar eu nu mă votez nici pe mine, votez cu dumnea­voastră".

Asta e ideea. Umilirea. Adversarul politic trebuie călcat în picioare. Ras. Lăsat cu pantalonii în vine. Făcut de râs. Aceasta este logica unei scheme de tip "zero voturi". Primarul câştiga oricum. Dar a vrut să demonstreze, pentru următorii patru ani, ce înseamnă să crâcneşti împotriva stăpânirii.

Aşa cum a aflat o familie dintr-o altă comună, de data asta din Giurgiu. Un consilier a prins de veste că aceia au votat cu cine nu trebuia. A doua zi a trimis un excavator să le scoată banca din faţa intrării în curte. Apoi a demontat becurile de pe stâlpi, lăsând strada în întuneric.

În aceste condiţii, ce avem este un spectacol demn de dictaturile africane. Iată cazul municipiului Buzău. La alegerile europarlamentare de anul trecut, cele mai multe voturi le-a luat USR-PLUS (24%). Acum, după un an, PSD a obţinut 60% din voturi. Cred că iau premiul Nobel în sociologie politică (ştiu, nu există, dar după alegerile din Buzău ar trebui inventat unul) dacă reuşesc să explic cum, fără fraude masive, PSD ar fi reuşit să îşi dubleze procentele electorale.

Baronii roşii spun că lumea îi susţine pentru că ar fi buni administratori. Eu locuiesc în Sectorul 4. Îţi rupi picioarele în găurile din trotuare. Gunoaiele sunt aruncate peste tot. Au apărut construcţii hidoase, te întrebi cine a dat autorizaţie pentru aşa ceva. Şi totuşi ni se cere să credem că actualul primar a primit 56% din voturile cetăţenilor recunoscători. Eu, vă mărturisesc, nu am descoperit încă nici unul din această specie curioasă.

Numărul voturilor anulate este colosal. Sunt circumscripţii în România unde proporţia trece de 10 procente. În comparaţie, în statele democratice sunt, de regulă, în jur de 1 la sută voturi anulate. (Asta în condiţiile în care sistemele lor de vot sunt, de regulă, mai complicate).

Din două, una. Poate că alegătorii din România sunt, în medie, de o incompetenţă radicală şi sunt incapabili să pună o ştampilă într-un dreptunghi. Mă cam îndoiesc. Sau voturile lor sunt fraudate. Asta o cred.

Ce ar fi de făcut? Trebuie să începem printr-o reformă a administraţiei locale. Avem judeţe din timpul lui Ceauşescu. Acestea trebuie înlocuite prin regiuni. Apoi restructurate comunele şi oraşele. Nu înţeleg, de pildă, de ce comuna Voluntari nu este absorbită în Bucureşti ca un cartier. Chiar ne trebuie primării la fiecare colţ de stradă?

Mai trebuie şi o lege de limitare a numărului de mandate ale primarilor şi consilierilor. Unii sunt în funcţie de mai bine de 20 de ani. Spun unii că trebuie maxim două mandate. Mai bine aşa decât fără limite. Eu aş prefera un singur mandat, fără realegere. Iar alegerile trebuie supravegheate de observatori independenţi.

Au fost şi lucruri bune în acest scrutin. În Vrancea, în Timişoara sau în Braşov, unii dintre baronii roşii sau galbeni au fost măturaţi de votul oamenilor, exasperaţi de aceleaşi figuri. Dar au fost şi multe locuri în care jupânii politici şi-au betonat poziţiile. Este momentul să ne gândim cum îi scoatem de acolo. Nu de alta, dar ei nu se dau duşi, indiferent de cum votează oamenii.