Delgaz Grid a testat cu succes funcţionarea reţelei de oţel cu amestec de hidrogen şi gaze naturale în Mureş

F.D.
Companii / 6 noiembrie 2023

Delgaz Grid a testat cu succes funcţionarea reţelei de oţel cu amestec de hidrogen şi gaze naturale în Mureş

Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, a încheiat cu succes, joi, 2 noiembrie, ultima etapă desfăşurată în teren a proiectului 20HyGrid, prin care urmăreşte să demonstreze că este fezabilă şi sigură utilizarea unui amestec de 20% hidrogen şi 80% gaze naturale în actuala infrastructură de distribuţie, conform unui comunicat de presă al companiei.

Testele efectuate de specialiştii companiei la Gorneşti, judeţul Mureş, au vizat comportamentul de funcţionare a unui segment de reţea din oţel, alimentată cu amestec de 20% hidrogen şi 80% gaze naturale, care deserveşte aproximativ 50 de imobile situate pe strada Românească din localitate. Concomitent, specialiştii au supravegheat funcţionarea instalaţiilor şi aparatele de utilizare ale clienţilor racordaţi la acest segment de reţea.

"Rezultatele de până acum, de la Gorneşti şi Dârlos, corelate cu cele din poligonul Delgaz Grid de la Mediaş, respectiv din laboratorul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, demonstrează că hidrogenul, în amestec de 20% şi chiar mai mult, poate fi folosit în deplină siguranţă ca soluţie pe termen mediu pentru decarbonizarea parţială a încălzirii imobilelor din România, fără să fie necesare modificări ale reţelelor şi la instalaţiile de utilizare şi aparatele clienţilor", a declarat Cristian Secoşan, directorul general al Delgaz Grid.

Testele au durat circa zece ore, iar specialiştii companiei au urmărit mai mulţi parametri de funcţionare a aparatelor de utilizare: stabilitatea şi aspectul flăcării la aparatele cu arzătoare atmosferice şi la convectoare, respectiv concentraţia componentelor din gazele de ardere, performanţa la sarcină minimă/maximă în cazul centralelor termice. A fost verificat procesul de ardere la toate aparatele de utilizare din imobilele alimentate din reţea şi au fost măsuraţi parametri de ardere la 83% dintre centralele termice.

"Şi la Gorneşti, la fel ca la Dârlos, judeţul Sibiu, unde am testat funcţionarea reţelei de polietilenă, nu am constatat nicio diferenţă notabilă faţă de 100% gaze naturale în ceea ce priveşte funcţionarea reţelei din oţel, instalaţiilor şi aparatelor pe care le-am testat acasă la clienţi", a completat Dr. Cristian Călin, manager tehnic gaz, coordonatorul proiectului.

"Curiozitatea, dar şi ideea că vom contribui la un viitor mai verde m-au determinat să nu ratez ocazia de a participa la acest proiect. Testele făcute au demonstrat că totul funcţionează în parametri şi nu avem niciun motiv să nu credem că în viitor acest amestec de gaz şi hidrogen va putea fi folosit în casele noastre", a spus Cristian Belean, unul dintre participanţii din localitatea Gorneşti.

"La fel ca şi la Dârlos, la Gorneşti oamenii au fost receptivi şi deschişi, au manifestat încredere faţă de noi şi ne-au ajutat să ne dezvoltăm proiectul. 20HyGrid a primit recunoaştere nu doar internă, ci şi din partea unei importante agenţii internaţionale în domeniu, ceea ce a pus România pe harta iniţiativelor privind hidrogenul şi acesta este meritul echipei de specialişti care s-a implicat în proiect", a afirmat Cristian-Nicolae Ifrim, directorul general adjunct al Delgaz Grid.

Echipa de proiect 20HyGrid revine în perioada următoare la poligonul de la Mediaş, unde va continua să testeze elementele infrastructurii de distribuţie şi diferite tipuri de aparate, pentru a le supune probei timpului prin teste pe durate mai lungi. Totodată, testele se vor efectua cu concentraţii mai mari de hidrogen, respectiv 30%, pentru a analiza posibilitatea extinderii până la acest procent a unei soluţii tehnice validate pentru România.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Verificarea se face pe termen mediu și lung( 5-10 ani).

    Sa ia legătura cu institutul de metalurgie. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb