Demolări controlate la Furnalul 6 de la ArcelorMittal

V.B.
Companii #Bunuri Industriale / 12 aprilie 2014

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi va demola mâine, în mod controlat, unii piloni de susţinere de la buncărele goale ale fostului Furnal 6, a anunţat astăzi directorul de comunicare al companiei, Dorian Dumitrescu, citat de surse din presă.

Oficialul a mai spus că operaţiunile de detonare, realizate de o companie specializată, se vor desfăşura cu respectarea reglementărilor de sănătate, securitate şi protecţie a mediului.

Furnalul 6 a fost dat în folosinţă în 1981, dar producţia a fost oprită în 1994 din cauza unei avarii majore.

Dorian Dumitrescu a mai declarat: "Toate operaţiunile de demolare realizate până în prezent au vizat echipamente învechite, care reprezentau un pericol atât pentru angajaţi, cât şi pentru mediu. Fierul vechi rezultat din demolări este reciclat intern. Doar Furnalul 5 (recent modernizat, ca urmare a unei investiţii de 80 de milioane de euro) poate produce volumul necesar cerut de piaţă, la calitate ridicată, având costuri variabile competitive şi parametri reduşi de poluare".

Pe 5 octombrie, ArcelorMittal Galaţi a finalizat operaţiunea de detonare controlată a structurii fostului furnal 2, care nu mai făcea parte din actuala structură industrială a combinatului, din cauza capacităţii mici de producţie, a performanţelor tehnice reduse, a nivelului scăzut de automatizare şi a impactului mare asupra mediului, comparativ cu furnalele 5 şi 3, aflate în operare, cel din urmă oprit temporar. Furnalul 2, inaugurat în 1969, fusese operaţional timp de 39 de ani. Anterior, începând cu 2010, fuseseră desfiinţate în combinatul siderurgic din Galaţi Furnalul 1, o cocserie, o maşină de aglomerare, un slebing, două oţelării, precum şi fabrica de cărămidă, din cauza tehnologiei depăşite în fabricarea oţelurilor, şi ca urmare a scăderii treptate a cerinţelor de oţel pe piaţă. Furnalul 1, inaugurat în 1968, era, la acea vreme, cel mai modern din Europa. A produs milioane de tone de fontă până la privatizarea combinatului, în noiembrie 2001, când a fost oprit şi trecut în regim de "conservare".

Toate componentele metalice recuperate de la Furnalul 6 vor fi vândute la fier vechi, la fel precum cele de la furnalele demolate în anii trecuţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb