DEPUTAŢII AU LUAT LA PURICAT ANRE Liberalizarea pieţei de energie, drum cu sens unic

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 12 iunie 2013

Liberalizarea pieţei de energie, drum cu sens unic

Aleşii poporului - deputaţii şi senatori din Comisiile de buget şi industrii - au luat, ieri, la puricat reglementatorul pieţei de energie (ANRE), care şi-a prezentat raportul de activitate pentru anul 2012. Parlamentarii au chestionat conducerea ANRE despre efectele liberalizării pieţei gazelor şi energiei electrice, efectele Ordonanţei de Guvern care amână plata unei părţi importante a certificatelor verzi, eliminarea taxei de cogenerare şi înfiinţarea bursei gazelor. Parlamentarii vor elabora un raport, care va fi prezentat în Plenul Parlamentului, în perioada următoare.

Populaţia şi micii agenţi economici, care încă beneficiază de preţuri reglementate pentru electricitate şi gaze naturale au înţeles că liberalizarea înseamnă scumpire, dar nu au înţeles şi de ce trebuie să suportăm aceste majorări pentru simplul motiv că "aşa zice Uniunea Europeană". Suntem o ţară bogată, cu multe resurse naturale şi ar trebui să beneficiem de acest lucru.

Reprezentanţii ANRE (reglementatorul pieţei noastre de energie) au explicat că integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană (UE) înseamnă asumarea multor reguli, printre care formarea preţului energiei pe piaţa liberă, în funcţie de cerere şi ofertă. În prezent, avem peste 50% din piaţă cu preţ reglementat (stabilit de autorităţi), care este şi un mijloc de protecţie socială.

România are, astfel, printre cele mai mici preţuri la electriciate şi gaze din UE, iar trei sferturi din exporturi sunt cu ţări membre UE. Astfel, companiile producătoare din România beneficiază de o energie cu mult mai ieftină decât cele din restul UE, ceea ce le conferă un avantaj competitiv, care este interpretat ca "dumping". De aceea, au explicat reprezentanţii ANRE, diferenţa mare de preţ dintre România şi media UE trebuie să fie micşorată. În prezent, electricitatea este mai ieftină cu peste 30% decât media UE, iar gazul cu circa 150%.

Aşa a apărut necesitatea liberalizării complete a pieţei de energie şi, anul trecut, a fost adoptat un caledar în acest sens. Astfel, liberalizarea se finalizează în 2014 pentru companii şi în 2018 pentru populaţie. Adică, societăţile comerciale beneficiare de tarife reglementate suportă, în perioada 2012 - 2014, o creştere de la 160 de dolari la circa 380-400 de dolari, pe mia de metri cubi de gaze şi vor avea dreptul să îşi schimbe furnizorul ori de câte ori doresc. Firmele vor suporta, însă, creşteri mult mai mici pentru electricitate (maxim 10-20%), în condiţiile unei concurenţe acerbe de pe piaţă, pe fondul unei tendinţe puternic descrescătoare a tarifelor de pe piaţa liberă.

Populaţia are un ritm de creştere mult mai lent al facturilor pentru gaze. Potrivit ANRE, preţul se va dubla în intervalul 2013-2019. La electricitate, creşterile nu vor fi semnificative în perioada următoare, şi datorită faptului că tarifele din România nu sunt cu mult mai mici decât media UE.

Parlamentarii s-au întrebat, pe bună, dreptate, de ce se plâng indus-tria şi populaţia de facturi dacă avem cele mai bune preţuri din Europa. Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii a Camerei Deputaţilor, a precizat: "Politica de reglementare a ANRE trebuie să ţină seama de suportabilitate şi sustenabilitatea preţurilor. Veniturile populaţiei nu se apropie de media UE. De aceea energia este scumpă în raport cu veniturile. Industria este, încă energo intensivă şi multe companii nu şi-au eficientizat consumul energetic şi nici nu şi-au retehnologizat producţia. Încă avem probleme la producţia de energie electrică, unde se constată o lipsă de eficienţă. Încă avem pierderi de 27% între producător şi consumatorul final. Cea mai ieftină energie este cea pe care nu o consumi. La capitolul eficienţă energetică stăm foarte prost".

Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE, a precizat: "Consumatorii industriali se plâng, în general, de taxele foarte mari. De exemplu, cos-turile cu certificatele verzi şi taxa de cogenerare, care apar separat pe facturi, sunt de peste 25% din totalul facturii energetice a unei companii. Aceste costuri nu sunt uniforme în toată Europa. Ţările au diferite scheme de sprijin financiar. Desigur, este şi o problemă de eficientizare a consumului energetic, iar liberalizarea îi va forţa să ia măsuri în acest sens".

Domnia sa a menţionat că 2013 este anul în care începe liberalizarea pieţelor pentru populaţie. Astfel, de la 1 iulie, preţul gazului se majorează cu 8%, iar de la 1 octombrie - cu încă 2%. La electricitate, 10% din energia necesară populaţiei va fi achiziţionată de furnizori din piaţa liberă. Domnul Havrileţ a explicat: "Noi estimăm că facturile vor rămâ-ne aproximativ egale cu cele actuale datorită ieftinirii considerabile a electricităţii pe piaţa liberă. Nu vor fi majorări mai mari de 0,5-1%, în funcţie de abilitatea fiecărui furnizor de a asigura consumatorilor o energie cât mai ieftină".

Scad şi costurile cu certificatele verzi

Reprezentanţii ANRE nu au comentat, prea mult, deşi au fost asaltaţi de parlamentari cu diverse întrebări, ordonanţa adoptată de Guvern pentru amânarea plăţii certificatelor verzi. ANRE a solicitat clarificări de la Departamentul de Energie, iar Nicolae Havrileţ a spus că beneficiile nu se vor regăsi prea curând în facturi: "Teoretic, este vorba despre o înjumătăţire a costurilor cu certificatele verzi, atât pentru populaţie, cât şi pentru industrie. Practic, depinde de preţul de tranzacţionare a certificatelor. Noi estimăm un minim de scădere de circa 10-12%".

Mulţi consumatori industriali au solicitat eliminarea taxei de cogenerare. Şi premierul Victor Ponta a avansat ideea. Numai că ANRE a spus că nu se poate elimina, ci cel mult micşora, în funcţie de analiza realizată la centralele termice beneficiare. CET-urile nu se pot descurca fără această taxă, iar de agentul termic de la aceste CET-uri depind 7 milioane de consumatori.

ANRE, urecheat că nu promovează bursa gazelor

Parlamentarii au fost preocupaţi şi de înfiinţarea unei burse a gazelor. Ei au chestionat ANRE asupra întârzierii licenţierii unui operator pentru tranzacţionarea centralizată a gazelor.

Reprezentanţii ANRE au menţionat că legea permite licenţierea mai multor operatori (OPCOM şi BRM au solicitat, din iarnă acest lucru) şi că este foarte aproape să facă acest lucru. Mai mulţi deputaţi, printre care Iulian Iancu şi Dumitru Chiriţă, au solicitat ANRE analiza licenţierii unui singur operator. Domnul Iancu a spus că pieţele europene arată că o singură bursă în domeniu poate da lichiditatea necesară şi un semnal corect de preţ: "Piaţa gazelor din România are o concurenţă foarte redusă. Instrumentele de tranzacţionare trebuie să funcţioneze foarte bine de la bun început. Cred că OPCOM-ul are experinţa necesară să facă aşa ceva".

Domnul Chiriţă consideră că experienţa impunerii tranzacţionării energiei pe OPCOM arată că lichiditatea aduce cel mai bun preţ pentru consumatori, mai ales că liberalizarea este abia la început. Domnia sa consideră că ANRE trebuie să ţină cont de acest lucru la autorizarea unei burse a gazelor.

Mulţi parlamentari au cerut transparentizarea tranzacţiilor cu gaze, indiferent de operatorul ales, pe fondul creşterii importante de preţ rezultată din liberalizare.

Departamentul pentru Energie, condus de Constantin Niţă, a transmis Comisarului pentru Energie, Gunther Oettinger, o scrisoare în care a fost exprimată intenţia Guvernului de a amâna, cu şase luni, calendarul de liberalizare a preţurilor. Iniţiativa a fost luată în urma discuţiilor cu reprezentanţii consumatorilor industriali, care şi-au exprimat punctul de vedere privind impactul calendarului de liberalizare a preţului gazelor, pe 10 mai 2013.

Pe 31 mai 2013, partea română a primit răspunsul Comisarului European pentru Energie. Comisarul a subliniat faptul că impactul preţului energiei asupra competitivităţii indus-triei europene reprezintă o problemă de interes pentru Comisie. Comisarul a arătat că preţul gazelor de pe piaţa locală trebuie privit în perspectivă, raportat la preţurile de pe piaţa UE, menţionând că în anul 2011, preţul reglementat pentru consumatorii industriali din România era cel mai mic din Uniune.

Răspunsul oficialului european include recomandarea de a respecta calendarul de liberalizare, atrăgând atenţia asupra faptului că, potrivit legislaţiei în vigoare, ANRE este instituţia abilitată să ia decizii privind preţul gazului din producţie locală şi a calendarului de liberalizare a preţurilor.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Daca tot facem aliniere la preturi se poate si cu salariile?

    1. Asta ma intrebam si eu....

    haiducie pe dos! sau cumn sa ajungi in sapa de lemn, frumoasa pacat ca e populata

    Romania a liberalizat aproape tot la cererea UE, in afara salariilor! Trebuiau liberalizate salariile pentru minim 2 ani si deabia dupa aia se pot liberaliza preturile la energie, achizitiile de terenuri de catre straini si altele!

    In contextul cand veniturile Romanilor sunt la 50% din 50% media UE nu poti sa impui populatiei sa plateasca pretul energiei ca in UE.

    In acest moment Romanul plateste pretul la energie electrica ca in Germania, dar raportat la venituri, pretul platit de Romani este mai mare decat cel platit de Germani. 

    In Romania, sunt conform datelor Institutului National de Statistica, 9 milioane de saraci. 

    Daca o persoana plateste mai mult de 15% din venitul ei pentru plata serviciilor publice inseamna ca are venit de persoana saraca. 

    Suntem furati cu acte in regula sub obladuirea ANRE si nimeni ia nici o masura sa protejeze consumatorul. 

    Sa-i fereasca sfantul sa iasa oamenii in strada ca o sa se intample mai rau ca in Bulgaria 

    Daca in cazul CV plateste toata lumea, beneficiaza toata lumea de energia regenerabila.

    Referitor la taxa de cogenerare plateste si "Ion de la tara" dar beneficiarul nu este el, sunt "Baietii destepti de la oras", care mai primesc in unele cazuri si subventii de la primarii iar in final se lauda ca ei aduc cea mai mare contributie la buget deoarece platesc impozite. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb