Preţul porumbului ar putea să crească, în zilele următoare, pînă la nivelul maxim al ultimelor zece luni, iar cotaţiile boabelor de soia ar putea să lase în urmă declinul din ultimele două săptămîni, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora vremea secetoasă din SUA va afecta cele două culturi. De menţionat că porumbul şi soia reprezintă cele mai importante culturi din Statele Unite.
Un sondaj realizat de agenţia Bloomberg, la finele săptămînii trecute, arată că 15 din cei 25 de specialişti chestionaţi au recomandat achiziţia de porumb şi soia. În perioada 22-26 mai, preţul porumbului a crescut cu 0,5%, aceasta fiind a patra săptămînă cu creşteri, din ultimele şase. Cotaţia boabelor de soia a pierdut 0,8%, ajungînd, la data de 24 mai, la nivelul minim al ultimelor patru săptămîni.
Temperaturile înregistrate săptămîna trecută, în vestul rîului Mississippi, au depăşit cu 15 grade nivelul normal şi se pare că vremea neobişnuit de caldă s-ar putea menţine, ceea ce va afecta culturile tinere. Specialiştii anticipează chiar că valul de căldură ar putea să dureze pînă la finele lunii august.
Preţul porumbului cu livrare în iulie a crescut cu 1,25 cenţi săptămîna trecută, ajungînd la 2,54 dolari/buşel la Chicago Board of Trade. Soia cu termen în iulie a pierdut 4,5 cenţi, înregistrînd o cotaţie de 5,825 dolari /buşel. În săptămîna 15-19 mai, preţul boabelor de soia scăzuse cu 26 de cenţi (4,2%). Acesta a fost cel mai mare declin consemnat după jumătatea lunii ianuarie.
"Nu am trecut, încă, de perioada cea mai critică pentru creşterea culturilor de porumb şi soia, iar previziunile sînt îngrijorătoare", afirmă John Welsh, prim-vicepreşedinte al "Peregrine Financial Group" Inc. din Chicago.
Analiştii amintesc că o situaţie similară s-a produs în 1988, cînd vremea secetosă a redus cu 30% producţia de porumb a Statelor Unite. Tot atunci, recolta de soia a scăzut cu 20% faţă de anul precedent.
Precizăm că, în prezent, o altă cauză a creşterii preţurilor este orientarea unei bune părţi din recoltă către producţia de etanol. În luna martie, producţia zilnică de etanol a atins 301.000 barili în SUA, adică 12,6 milioane de galoane (un galon=3,785 litri). În februarie, producţia de profil a fost de 302.000 de barili pe zi. "Efectul psihologic al reorientării recoltei către etanol va sprijini ascensiunea preţului porumbului", spune Patrick Sullivan, preşedinte al "Great Lakes Trading" Co. din Warsaw, Indiana.
Cifrele Ministerului american al Agriculturii arată că, la data de 21 mai, culturile de porumb au fost finalizate în proporţie de 92%, peste media ultimilor cinci ani - 87%. Soia a fost cultivată în proporţie de 55%, comparativ cu 63% anul trecut. Media ultimilor cinci ani a fost, în acest caz, de 51%.
În 2005, recolta de porumb a SUA a fost estimată la 21 miliarde de dolari, iar cea de soia - la 16,9 miliarde.