Ideologia celor care, 50 de ani, s-au înstăpînit peste societatea românească, prin monopolul asupra instituţiilor politice şi administrative, pretindea că idealul la care tinde modelul de dezvoltare şi de organizare socială impus era: "de la fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi". Ei au numit asta, în mod cu totul eronat, comunism. Ceea ce nu spunea ideologia oficială era faptul că deţinătorii puterii îşi rezervaseră dreptul inatacabil, apărat cu legi, cu pistoale şi cu închisori din care, la nevoie, nu mai ieşeai niciodată viu, de a stabili, cum vor ei şi cînd vor ei, care sunt "puterile" şi "nevoile" fiecăruia dintre supuşii regimului.
După 20 şi mai bine de ani de rătăcire prin meandrele concrete ale "democraţiei ca la piaţă" şi ale "economiei după ratinguri electorale", puterea impune cu forţa instrumentelor statale un alt model, al cărui ideal poate fi rezumat: "de la fiecare după nevoi, fiecăruia după puteri". Precizarea, pe care nu o face ideologia oficială, în acest caz, este că nevoile şi puterile sunt ale statului, nu ale oamenilor. Cu alte cuvinte, statul este dispus să dea supuşilor săi beneficiile sociale la care s-a obligat contractual, doar în măsura în care dispune de fonduri în visteria publică şi numai atunci cînd crede el de cuviinţă. În compensaţie, îşi rezervă dreptul discreţionar de a lua din veniturile şi avutul supuşilor săi, tot ceea ce crede şi oricînd crede de cuviinţă. Cui îi pasă că în România aceleaşi venituri sunt impozitate, (legal!!!), de cîte două şi trei ori! Nimănui, dacă nevoile statului o cer, atunci o să le mai impozităm, la fel de legal, şi a cincea oară!, ne spun senini responsabilii politici ai guvernărilor post-decembriste. Drept este că, în ultima vreme, statul cam duce lipsă de resurse, datorită auto-devorării sistematice a proprietăţilor sale private şi publice, precum şi a schemelor ingenioase şi teribil de eficiente de transformare a fondurilor publice în averi particulare, fără niciun impact social pe direcţia dezvoltării. Ei numesc asta, în mod cu totul eronat, desigur, capitalism. Cu precizarea că este un capitalism lovit de cele două mari nenorociri naturale rezervate de istorie românilor: tranziţia şi criza mondială.
Între cele două modele există profunde şi izbitoare asemănări.
Cei care au trăit perioada îşi amintesc, desigur, motivaţia restricţiilor draconice de consum care s-au abătut asupra societăţii româneşti la începutul anilor "80 ai secolului trecut şi care au dus în pămînt şi oameni şi industrie şi infrastructură social-economică: criza mondială şi conturile goale ale ministerului de finanţe. În fapt, ele erau destul de pline, dar au fost golite sistematic de obligaţia achitării datoriilor acumulate în perioada de creştere economică, din deceniul anterior. O creştere care nu a produs, nici pe departe, rezultatele pe termen lung estimate iniţial. Păi astăzi, e cam aceeaşi Mărie, care nu s-a obosit nici măcar să-şi mai schimbe pălăria. Societatea este supusă unui regim draconic de lipsuri şi privaţiuni pentru că a dat peste noi criza mondială, iar conturile ministerului de finanţe sunt tot mai goale. Ele sunt de fapt pline, dar au tendinţa nefastă de-a se goli de îndată, pe de o parte datorită setei fără de limite a camarilelor de partid şi găştilor de "băieţi deştepţi", iar pe de altă parte datorită scadenţelor la datoriile statului. De astea nu te iartă nimeni, niciodată!
Atunci, ca şi acum, s-a spus că perioada de austeritate va fi scurtă. A început cam prin 1980 şi, zece ani mai tîrziu, încă nu fusese ridicată "situaţia de urgenţă", ba unele măsuri au fost radicalizate, mai ales cele care privau sănătatea şi învăţămîntul de fonduri. Acum, austeritatea abia se aşterne şi ni se spune că nu sunt fonduri, pentru mai nimic, dar cu siguranţă nu sunt pentru învăţămînt şi sănătate. Cît o să dureze? Puţin! Să auzim de bine, peste 10 ani! Asta, în varianta optimistă!
Atunci, ca şi acum, erau inundaţii şi s-au înfiinţat conturi de solidaritate. Guvernul, ba chiar Tovarăşul şi Tovarăşa îşi donaseră cîte un salariu pentru ajutorarea celor năpăstuiţi, pe care se duceau să-i viziteze, de două trei ori pe săptămînă, cu televiziunea după ei. Acum, diferenţa este doar că avem mai multe televiziuni, dar cam acelaşi program!
Atunci, ca şi acum, inspectorii vigilenţi ai statului descoperiseră o "armată" de pensionari de boală "necalificaţi", dar cu certificate în regulă, care duceau de rîpă bugetul statului. Atunci, oamenii erau îndemnaţi la chiverniseală şi erau chiar condamnaţi dacă îndrăzneau să ţină prea multe ore lumina aprinsă în casă, ori pentru că nu scoteau frigiderul din priză, cu entuziasm. Acum, ni se spune că avem cam prea multe frigidere şi televizoare prin casă, că băncile care ne-au învăţat cu creditul pe buletin sunt vinovate pentru dezmăţul consumist la care ne-am dedat, ca nişte sălbatici şi primitivi ce suntem. Atunci, ne-a inventat un academician nutriţionist un program sănătos de hrănire, ca să justifice lipsa salamului şi a cărnii din galantarele alimentarelor socialiste. Acum, nu mai e nevoie pentru că nu-i mai pasă nimănui cît şi ce mănîncă mamele care alăptează, copii care merg la şcoală, tinerii care lucrează 12 ore pe zi, ca să-şi ţină slujba mai bănoasă la privat etc. Rezultanta este că România devine repede o ţară cu populaţia măcinată de bolile sărăciei, dintre care TBC-ul este în plină înflorire. Iar cine are îndoieli, să facă o vizită la spitatul de specialitate din Bucureşti. Cît o mai fi, că terenul pe care se află vechile şi decăzutele sale clădiri e într-o zonă în care preţurile de achiziţie, mai ales că sunt de la stat, rămîn infime faţă de cele cu care se vor vinde dezvoltările imobiliare, cu toată criza care e pe capul nostru! Atunci, ca şi acum, a înflorit paradisul celor care "se descurcă" şi "au relaţii", în fapt, o clasă minusculă de profitori pe seama lipsurilor şi a sărăciei în curs de generalizare, teribil de bine descrisă chiar de unul dintre ei, Gh. Florescu, în "Confesiunile unui cafegiu".
Există, desigur şi o deosebire radicală între situaţia de atunci şi cea de acum. Austeritatea de atunci şi cea de-acum au ca unică şi sigură finalitate falimentul politic, social şi economic al ţării! Dacă nu vedeţi deosebirea, nu vă îngrijoraţi prea tare. Ca să parafrazez vorbele unui personaj politic de tranziţie, stau şi mă întreb: ce păcate om avea noi de ispăşit, de trebuie să alegem întotdeauna şi mai mereu între lumi care, în ciuda a tot ceea ce ideologiile pretind, nu sunt nici măcar aparent atît de deosebite?
1. Dictatura Parlamentara
(mesaj trimis de Radu în data de 09.07.2010, 10:22)
Domnul Neagu Djuvara spunea ca a inceput un nou ev mediu si cam avea dreptate din multe puncte de vedere.
Bine ca problemele trebuie solutionate prin impozitarea pensionarilor si dezavantajarea si mai crunta a handicapatilor.
Asa a fost dintotdeauna in Romania: Din lacul ocupatiei turcesti/poloneze/unguresti in putul dictaturii regale cu teama ocupatiei rusesti/nemtesti, din lacul dictaturii militare in cel al dictaturii comuniste iar acum in sfarsit avem parte de dictatura fostilor...
1.1. Cu pretiosul concurs al GUVR! (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de S.I. în data de 09.07.2010, 14:02)
Cred ca ati gresit serios comparand cele doua epoci dle C.Codita. Intentionat sau nu. Am trait ,ambii acele epoci. Diferite. Pe atunci exista o securitate sociala infinit mai buna decat cea de azi. Astazi exista o austeritate provocata de GUVR -ul dvs dle C.C.. Privind lista membrilor GUVR constat ca marii artizani ai distrugerii economice a tarii sunt membri ai acestei grupari.Cu artizanul sef. Cel financiar. Dl M.Isarescu.Guvernatorul BNR. Daca vom continua sa comparam epocile respective...
2. esenta schimbarii
(mesaj trimis de Salomeea în data de 09.07.2010, 15:36)
Am trecut de la dictatura nationala la una internationala!
2.1. Raspuns la opinia 3,pt Salomeea (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de S.I. în data de 09.07.2010, 17:04)
Care este esenta schimbarii? A cui? Sau ne referim la teorie? Care teorie? Cea expusa de dl C.C. este opinia sa. Nu reflecta o realitate de care trebuie sa tii cont. Va rog sa cititi si opinia altora. De ex cel al lui Dan Tapalaga de site-ul Hotndews.Nu ca l-as lua prea mult inm seama. Comentariile sunt interesante. Tema articolului este inconsecventa lui Basescu.Revenind la oile noastre, personal nu cred ca poate exista o dictatura nationala. Dar nici o democratie nationala. Pentru a...
3. fără titlu
(mesaj trimis de gogaldaul în data de 10.07.2010, 20:50)
Nu va mai amgiti cu ideia ca avem un popor bun si muncitor iar conducatorii sunt rai.In realitate avem un propor de mirlani puturosi si conducatori pe masura.