Din nou în confuzie : Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

La Senatul României, un grup de parlamentari a depus proiectul de lege privind înfiinţarea fondului suveran de dezvoltare şi investiţii (FSDI) .

Acest fond este prevăzut să se formeze pe seama aportului de capital în natură, reprezentat de pachetele de acţiuni ale statului la o serie de firme, precum şi a aportului în numerar, provenit din veniturile din privatizare, existente în contul Ministerului Finanţelor Publice.

Din fonduri proprii şi din fonduri atrase, FSDI va finanţa "proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile". De asemenea, FSDI va administra activele financiare proprii "în vederea obţinerii de profit".

Acţionarul unic va fi Ministerul Finanţelor Publice; consiliul de supraveghere, format din 9 persoane, va fi numit de Parlament, la propunerea acţionarului; managementul activelor şi pasivelor FSDI va fi realizat independent, "fără implicarea sau acordul autorităţii publice care exercită, în numele statului român, drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de acţionar al FSDI". Parlamentul va primi un raport anual cu privire la rezultatele FSDI.

De la bun început, din punctul de vedere al practicii mondiale, atributul de suveran nu are nicio relevanţă pentru FSDI.

De regulă, fondurile suverane au fost instituite fie în ţări care au realizate excedente importante şi continue la contul curent al balanţei de plăţi , fie în alte ţări care au dorit să constituie anumite fonduri de stabilitate pentru variaţiile ciclice ale preţurilor externe şi ale intrărilor şi ieşirilor de capital. Din prima categorie, putem menţiona un astfel de fond format în Norvegia, când preţurile la ţiţei erau mari. Acest fond reprezintă un mod de a asigura un transfer de resurse pentru generaţiile viitoare, pe seama exploatării prezente a unor resurse neregenerabile. Tot în prima categorie, avem fonduri constituite, de exemplu, în China şi Singapore , ca urmare a înregistrării unor excedente ale conturilor curente ale balanţei de plăţi , în mod persistent şi de volum. În a doua categorie, se află , de pildă, fonduri înfiinţate în Rusia, Algeria.

Ţinând seama de propunerile din proiectul de lege, FSDI nu este decât un fond de management al unor active ale statului român şi de investiţii, cu speranţa că va putea mobiliza şi alte resurse de pe pieţele de capital.

În consecinţă, în etapa actuală, înfiinţarea FSDI nu are nicio logică economică.

În primul rând, România nu duce lipsă de resurse financiare pentru investiţii: fie resurse nerambursabile din bugetul Uniunii Europene, fie resurse pe care le poate împrumuta la costuri avantajoase de la băncile de dezvoltare - Banca Europeană de Investiţii, Banca Mondială ş.a. Ceea ce lipseşte României, aşa cum recent ni s-a amintit din nou, sunt proiectele pregătite pentru finanţare. Iar dacă tot dorim să atragem şi alte resurse de pe pieţele de capital, atunci în loc să punem pachetul de acţiuni al Băncii de Export - Import a României în FSDI, am putea transforma această bancă într-o bancă de dezvoltare.

În al doilea rând, cât timp bugetul de stat se află constant în deficit, nu este normal să fie lipsit de dividendele de la companiile cu capital de stat, ale căror pachete de acţiuni vor fi cedate FSDI. Promisiunea că, prin activitatea FSDI, se vor întoarce la buget venituri mai mari este, deocamdată, un pariu pentru viitor, bazat pe presupunerile că randamentele la investiţiile făcute de către FSDI vor fi mai mari decât dobânzile la care se va împrumuta statul român.

Există şi suficiente alte argumente care ne confirmă că, în etapa actuală, înfiinţarea FSDI este o nouă aventură economică. Nu mă voi referi în cele ce urmează la corupţia evidentă din gestionarea resurselor publice, care ar putea dărâma orice proiect economic în România, oricât de bune ar fi intenţiile iniţiale.

Există deficienţe în construcţia gândită a FSDI.

Fiind un fond de investiţii, orientat spre investiţii rentabile şi sustenabile, spre management de active în vederea obţinerii de profit, este anormal ca, în activul FSDI, să fie preluate pachete de acţiuni de la societăţi comerciale care administrează monopoluri naturale, cu tarife reglementate de către statul român, cum este CONPET (transportul ţiţeiului şi al produselor petroliere pe conductele magistrale) sau alte companii care deţin un monopol al statului pentru anumite activităţi ca, de exemplu, Compania naţională "Loteria Română". De asemenea, se prevede preluarea pachetelor de acţiuni de la Romsilva pentru administraţiile parcurilor naţionale (a se vedea anexa nr. 1 la proiectul de lege).

Ca şi la Fondul Proprietatea, se vor pune în activul FSDI atât pachete de acţiuni pentru firme listate la bursă, pentru care avem un preţ de piaţă, cât şi firme nelistate, cum este, de exemplu, Hidroelectrica, la care valoarea de înregistrare va fi valoarea activului net contabil. Se prevede, ca, ulterior, pentru firmele nelistate, să se facă "evaluări" pentru a se "stabili" o valoare a activelor transferate (poate de către alte firme decât cele "de apartament" care au făcut "evaluarea" valorii prezente a unor fabrici construite înainte de cel de al doilea război mondial).

Dacă FSDI îşi va propune şi investiţii publice de infrastructură, atunci, practic, un grup de persoane, numite, fără o responsabilitate politică, va lua decizii care ţin de funcţia statului de planificare şi programare a investiţiilor publice, o funcţie prin excelenţă de responsabilitate politică.

Guvernanţa corporativă a FSDI este incoerentă: Ministerul Finanţelor Publice este unicul acţionar, dar Parlamentul numeşte Consiliul de supraveghere, care, desigur, va raporta anual Parlamentului. Nu vom avea nicio surpriză să vedem numiri pe baze de susţinere politică; iar, până în prezent, Parlamentul nu a reuşit niciodată să facă o analiză solidă şi obiectivă la rapoartele anuale prezentate fie de către Banca Naţională, fie de către alte autorităţi centrale, împuternicite cu supravegherea altor pieţe financiare sau de altă natură (a se vedea în ce fel a degenerat analiza parlamentară legată de piaţa energiei şi ANRE).

Proiectul de lege blochează şi orice privatizare prin care s-ar pierde pachetul majoritar de acţiuni la una dintre companiile, pentru care aceste pachete de acţiuni vor fi preluate la FSDI, chiar dacă astfel de decizii ar fi oportune (să ne întrebăm numai, ce soartă ar fi avut Dacia Piteşti, fără privatizare).

În concluzie, tot mai mult, Parlamentul devine un incubator de idei economice îndoielnice, care, în România, în condiţiile actuale, au toate şansele să conducă, pe mai departe, la devalizarea proprietăţii de stat, pe bază de lege.