Din seria "Românii nu ştiu"

MAKE
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 martie 2014

Din seria "Românii nu ştiu"

Încerc să înţeleg ce au priceput studenţii de la Braşov din ceea ce le-au spus, ieri, reprezentanţii BNR, în cadrul sesiunii educative din cadrul Programului "Academica BNR 2014", care a avut loc la Aula Universităţii Transilvania.

Consilierul Adrian Vasilescu a conchis: "Eu pun mâna pe inimă şi spun că românii nu ştiu să facă bani."

Această înţelepciune stă drept premisă a unui silogism:

-Prima premisă: Românii nu ştiu să facă bani.

-A doua premisă: Adrian Vasilescu este român.

-Concluzie: Adrian Vasilescu nu ştie să facă bani.

Această concluzie nu ţine seama de poziţia braţelor domnului Adrian Vasilescu: cu mâna pe inimă, drepţi sau în pasul ştrengarului, domnul Adrian Vasilescu nu ştie să facă bani.

Situaţia nu este foarte confortabilă intelectual: dacă Adrian Vasilescu nu ştie să facă bani, atunci cum de ştie că românii nu ştiu să facă bani?!

Pentru că, dacă nu ştii să faci bani, atunci nu ştii cum se fac banii şi derivă de aici că nu ai de unde să ştii dacă alţii, care au făcut bani, i-au făcut că au ştiut sau i-au făcut că n-au ştiut, ori, chiar, dacă nu cumva i-au făcut şi n-au ştiut şi i-au luat alţii.

Ultima variantă este extrem de plauzibilă.

Numeroşi cetăţeni fac bani de care habar n-au că le sunt luaţi de funcţionarii statului, aşa cum este şi Adrian Vasilescu.

El este plătit cu aceşti bani, ca să le spună românilor că nu ştiu să facă bani.

Sigur că situaţia ar deveni mai coerentă, dacă Adrian Vasilescu ar şti să facă bani, astfel că atunci când afirmă "Eu când spun că românii nu ştiu să facă bani mă refer la cei 20 de milioane de români", am putea presupune că, în pofida oricărui recensământ, populaţia României numără 20.000.001 persoane, în care acel "unu" de la coadă, poartă numele de "Adrian Vasilescu".

Şi atunci, ar fi logic să spună acel Adrian Vasilescu de la coadă că "Românii nu ştiu să facă bani", pentru că el ştie şi ceilalţi 20.000.000, nu şi nu mai contează prea mult că el însuşi este român.

Dar, eu nu am auzit ca Adrian Vasilescu să facă bani.

Scrie articole la un ziar şi poate că încasează nişte bani din asta, dar, trecând peste faptul că nu prea ar fi ăştia nişte bani curaţi, cât timp are o funcţie la BNR şi scrie, în articole, despre chestii în care BNR este băgată, totuşi ăştia sunt nişte bani echivalenţi cu banii pe care îi fac ziariştii din cuprinsul celor 20.000.000 de români, care nu ştiu să facă bani.

Prin urmare, nu înţeleg ce au priceput studenţii, ascultându-l pe domnul Adrian Vasilescu.

Sper ca unii dintre ei să-l fi citit şi pe Lucian Boia.

Aceia vor fi priceput că asistă la un discurs din ciclul "Românii nu ştiu".

Acest ciclu urmăreşte să ne dispreţuim, noi înşine, ca să putem fi controlaţi mai lesne.

Când ne vom fi pierdut orice urmă de respect pentru sine şi pentru ceilalţi, Adrian Vasilescu ne va gratula, trecându-ne examenul de cunoştinţe financiar-bancare.

Şi ne vom aduce banii pe care nu ştim să-i facem, să ne deschidem conturi bancare.

Ca să ni-i ia băncile, apoteotic.

Opinia Cititorului ( 77 )

  1. .... se cloneaza = se copiaza la tiparnita-imprimanta ! 

    Sa-si ia exemplu de la Bitcoi`, care s-a auto_apreciat de unul singur, adica si-a auto_inscriptionat pe el: 

    1 Bitcoi` = 1.000 EURO ! 

    Simplu ca buna ziua ! 

    1. ce-ti mai face ASMGul, duduie duduie ? au ajuns sifurile acolo unde iti ieseau analizele acum vreo 6-7 ani ? sau intre timp te-ai apucat sa analizezi bitcoinul pe ASMG ?

      analizele ASMG ca ar fi trebuit ca sa ajunga, dar pe baza aceleiasi analize: 

      1) au ajuns multe alte active acolo unde a prevazut analiza c-or sa ajunga; 

      2) si analiza ASMG a explicat si motivul pentru care SIFurile nu vor ajunge acolo unde ar fi trebuit - NATURAL - ca sa ajunga ! 

      ... a fost ERADICAT DE PE INTERNET, pentru ca el continea ABSOLUT TOATE DOVEZILE cu privire la: 

      funda_mentarea corecta a pre_viziunilor, anticipatiilor ASMG !

       

      antimasonica .................... dar continea si mai multa: 

      INFORMATIE CREDIBILA - VERIFICABILA ! 

      .... tot asa dupa cum nici Isus Cristos 

      - ne_muritor, vesnic, etern fiind - 

      n-a inviat ......... ci s-a re_velat = dez_valuit .................. de acolo de unde s-a pitit ! 

    .... balbaiala, de cacaiala, de ngng_gangaveala con_genitala, si pentru ca n-a vrut ca sa dea bani la LOGOPED, evreul - calic = chitros - a concurat pentru postul de director de comunicare 

    - SCRE_MUTA si/sau "A_SIMETRICA", vorba unui alt viceguvernator vestit - 

    al BNR. 

    Poza Dlui Vasilescu spune mai mult decit "o mie de cvinte"...

    Prin anii 75-79 am avut placerea sa-l am profesor pe regretatul Eugeniu Vasilescu, profesor de relatii financiare si credit, care obisnuia sa spuna : o banca din Chicago pune in "miscare" un milion de dolari ! poftim, explica-mi inflatia !. Sa nu uitam ca traiam in...socialism.

    Din pacate acel om remarcabil a murit, a ramas fratele sau si...ne bucuram de ce a mai ramas ca romanu care se uita la traista goala. Am avut finantisti de exceptie dar, din pacate, cei de azi s-au predat finantei mondiale cu tot ce aveau : rezerve valutare, aur, creante externe, bunuri de patrimoniu ptr ca, in conceptia lor, romanii le vor pierde ! Nu-i nimic, vorba cantecului de la soimii patriei : vom face altul pe rau in jos, altul mai falnic si mai frumos ! Intrebarea e : CE ??? 

    1. Un nou joc PIRAMIDAL ...... cu un OCHI = BUBBLE in-la varf ! 

    Cel care stie si stie ca stie este intelept. Urmeaza-l!

    Cel care stie si nu stie ca stie este adormit. Trezeste-l!  

    Cel care nu stie si stie ca nu stie este ignorant. Invata-l!

    Cel care nu stie si nu stie ca nu stie este prost. Fereste-te de el! 

    1. Cum sa ne ferim de cei din a patra categorie ca ei ne conduc si sunt pe listele electorale ?

      Pleci aiurea si "scapi" de ei. 

      Nu sti, te invatam; nu poti, te ajutam; nu vrei, te obligam.

       

    ... pai tocmai atunci cand romanii incercau sa invete “sa faca bani” (dupa ‘89) benereu’ a vut grija ca pe masura ce romanii se imbogateau, de fapt, sa saraceasca (ma refer la devalorizarea leului, mai tarziu, denominalizare) si chiar atunci cand romanii incepeau sa guste “facutul banilor” (din seria boom/bust) sau trezit cea mai saraca tara, din europa ... dar sa nu ne plangem, modelul post-decembrist roman se aplica astazi mai peste tot prin lumea “civilizata” ... in concluzie: sa nu mai spuna nimeni ca romanii “nu stiu sa faca bani” atata timp cat modelul lor, al romanilor, este aplicat si la case mai mari, romanii stiu sa faca banii ... sa dispara ...

    1. .... Romaniei facuta de BNReu: 

      " I am ROmantic 

      Mr. Boom-Bustik, 

      tell me Fantastick, 

      touch me in my back she say, 

      Boom, boom, boom ...  

      Mr. lover, lover ... "

    because they are letting the austrian to do this for them :-)

    Domnul Adrian Vasilescu a gresit si probabil ar trebui sa vina cu o completare in care sa mentioneze ca sa referit la dansul si ceilalti romani din BNR .

    In momentul in care va face acest lucru il rog pe domnul MAKE sa ii inscrie pe toti la ASE la un curs de moneda - credit pentru ai aduce cu picioarele pe pamant.

    Politica BNR din ultimii 24 de ani a fost gresita si asta se vede in buzunarele romanilor !  

    dl. vasilescu insusi ne demonstreaza ca nu a stiut sa faca bani (decat de la stat) din moment ce la cei 77 de ani inca mai suge de la BNR,in loc sa lase locul unuia mai pregatit ca slava Domnului,avem destui.

    Epimenide, cretanul, spune ca toti cretanii sunt mincinosi. :)))

    Si tacuisses, philosophus mansisses.

    Liviu Tudor- ROMAS sau teapa asigurarilor

    Operatiuni financiare derulate intr-o singura zi 

    In aprilie 1999, ROMANIA ASIGURARI-ROMAS SA, controlata tot de gazda celor de la "Evenimentul Zilei", solicita 20 de miliarde de lei de la BCU, care plateste fara prea multe comentarii. Cu banii primiti, ROMAS majoreaza capitalul social al DIGICOM. DIGICOM majoreaza capitalul social al VESTCO INDUSTRIES SA (tot a lui Tudor) cu 20 de miliarde de lei. VESTCO majoreaza capitalul social al SC PREFABRICATE VEST (firma condusa de Monica, sotia lui Tudor) cu 20 de miliarde de lei. PREFABRICATE foloseste banii pentru restituirea unor imprumuturi catre SC Papianu Comexim SRL, SC Smarald 95 COM, SC Blast Trading si BCU. Primele trei societati au utilizat banii pentru restituirea altor imprumuturi obtinute de la BCU in anul 1998 (fig. 3). Astfel, creditele plecate din banca s-au intors sub alta forma, suspiciunea de spalare de bani fiind cat se poate de intemeiata. 

    Aceasta suveica a majorarilor de capital a avut drept scop dobandirea de catre PREFABRICATE VEST a 51% din capitalul fabricii de ulei SC MUNTENIA SA. De asemenea, BCU si-a marit portofoliul cu 20 de miliarde de lei, cu care a creditat ROMAS SA. Sa mai spunem ca, la ora respectiva, ROMAS nu insemna nimic pe piata asigurarilor, iar in prezent nu mai opereaza. 

    In 2003, firmele I.I.R.U.C., DIGINET, DIGICOM, BCU si fabrica de ulei MUNTENIA infiinteaza SC I.I.R.U.C. DIGICOM SA. Primele doua vin in asociere cu imobile, iar ultimele doua cu bani. Impreuna cu sora lui, Cristina, Liviu Tudor moseste alte doua firme, si anume NOVO PARC SRL si NOVO PARC DOI SRL, care construiesc pe terenul ce apartinuse I.I.R.U.C. mai multe cladiri din fier, beton si sticla. 

    Stiu ca Make este roman dar nu stiu daca stie sa faca bani; stiu ca Sima este roman dar stiu ca stie sa faca bani. 

    1. ce spune sima sunt povesti, realitatea din romania a demonstrat contrariul, a pierdut bani si pe bullish si pe bearish

      .... nu denota nimic altceva decat faptul ca: 

      1) el nu era nici macar matematician; 

      2) daramite sa mai fie si economist-finantist ! 

      Eu n-am afirmat nimic despre "romani" -nimic, niciodata; prin urmare, nu ai nici un motiv normal sa-ti pui intrebari in privinta mea.

      Afirmatia ta ca Sima ar fi stiind sa faca bani nu te arata drept sfios in fata evidentei.

      Iar admiratia ta pentru hoti ar trebui sa-i puna pe ginduri pe cei cu care intri in contact. 

      ........... pentru ca: 

      1) "juca - miza - numai dupa ureche"; 

      2) adica paria pre_ponderent pe langa partitura ! 

      La fel ca toti PACALICII din Show Biz ! 

      ... MEDIATIC, este valabil dictonul shillerian 

      " Maurul si-a facut datoria ! Maurul poate sa plece ! " 

      ... pana si "actorii" dintr-un razboi sunt niste PACALICI din: 

      SHOW BIZ ! 

      .... din SHOW BIZ-ul francmasonic ..... inter_national-hollywood_ian ! 

      .... o Matrioska = tot o jucarie ............... gen Pinocchio ............... chiar daca va pare a fi vreun PAPUSAR ! 

      ......  

      1) din CERSIT SLUJBE (de pacalici mediatic) la masoni; 

      2) pentru ca nu a invatat ca sa lucreze la: 

      CALCULATOR = IMPRIMANTA-TIPARNITA !  

      ... nici macar sa PLAGIEZE nu este in stare, adica: 

      n-a invatat nici macar cum sa foloseasca: 

      SCANNER_ul - COPIATORUL ! 

      ... Eminescu ! 

      ... TEMPLU` = BOARDu` lor (de masoni) cu tot ! 

      ... cu ifosele-inchipuirile lor - academice-dogmatice - cu tot ! 

      Stimate Doru Stoian, cum ti-ai putea da seama ca nu particip la teatrul de papusi, nici ca minuitor, nici ca minuit?

      Care ar fi deosebirea in comportamentul meu, fata de cel de pina acum? 

      Stimate domnule Make, 

      Daca nu l-ati fi imprumutat pe nebunul de Sima cu bani 

      - spre a-i confirma astfel CREDIBILITATEA in ochii Pro_Fanilor = Mirenilor - 

      atunci v-as fi crezut ca sunteti totalmente im_partial - DEO_INTO_LOGOS - respectiv: 

      1) ca nu sunteti nici MANUITOR;

      2) si nici MANJIT. 

      .... aceeasi "REGIE" cum a fost construita si "autoritatea" lui Sorin Ovidiu Vantu si a Mariei Vlas, astfel incat un nou FNI = un nou JOC PIRAMIDAL - de data asta cel bursier - sa redevina posibil in Romania. 

      Pardon; eu nu vorbeam despre ce spune Sima, ci despre ce face Sima; daca n-ai priceput, intreaba-l pe Make. 

      Bavos stimabile, ai punctat bine;adaug de la mine: stimabilul Make a fost/este in aceasi postura in care Adrian Nast(rusnicul) pe atunci prim ministru (tepar) al Romaniei, a iesit pe ecran sa ne anunte ca a subscris un million de actiuni Dracula Park Sighisoara, afacere evaporata repede, "prietenii stiu din ce" motive.

      Sper din tot sufletul sa nu o ia pe urmele antecesorului ( la modul cel mai sincer, pentru ca de maestrul Make, chiar pacalit - incercand sa pacaleasca) avem multa, multa nevoie 

      Nu eu l-am impins pe Sima in Consiliul BVB, nu eu l-am ales presedinte Sibex.

      Contractul meu cu Sima a fost necunoscut publicului (era confidential prin natura lui), pina la momentul cind, in septembrie 2012, i-am publicat interviul si incercarea penibila de santaj; prin urmare, gresiti ca i-as fi construit lui Sima vreo autoritate (ce sa mai spun despre Vlas si Vintu, unde BURSA a publicat analize complexe, de cite doua pagini mari de ziar,de unde rezulta - in 1998 ! - artificiul cresterii FNI). 

      Fiti mai rezervat, va rog, cit timp nu imi cunoasteti activitatea jurnalistica dealungul celor 24 de ani, ca sa nu propagati legendele care, inerent, se formeaza in jurul unei astfel de longevitati.  

      Nu ati fost in pielea mea, sa vedeti ce inseamna sa rezisti presiunilor si nu aveti idee cit de departe de realitate va sint suspiciunile.

      Intrucit sinteti un cititor activ al ziarului BURSA, imi permit sa va declar: intr-un sfert de secol de presa financiara, am purtat numeroase batalii si razboaie, in slujba justetei, nu am facut nici un compromis, nu m-am inclinat si nu am savirsit niciodata ceva rusinos ori indoielnic. 

      "Ai fost furat?, mars la puscarie!"

      Foarte rational!

      Apropape, stimabil... 

      ... pentru ca spre deosebire de mesterii masoni care lucreaza numai pe o scena - adica au spatele mereu acoperit - Dumneavoastra STIMABILE MAESTRE: 

      IM_PRO_VIZATI - ca in orice Amfi_Teatru Grec - adica: 

      faceti toate scamatoriile - acrobatiile - la vedere ........... respectiv cu manecile - cu cracii ..... dar si cu buzunarele - suflecate-goale ! 

      Cum s-ar traduce "Apropape, stimabil...?" 

    .... ESTEEEEEE ! 

    1. atunci cand o mai exista doar: 

      MONEDA - bancnota - VIRTUALA ............. adica banu` fara chip ? 

      ...... de cand se va generaliza "paharul" - moneda - din plastic ........ de UNICA FOLOSINTA ???? 

      Bosquito: 

      " ... insa banutul nu s-a aratat, 

      si fericirea iute s-a stricat,

      asa ca beau, golesc paharele, cu pretenarii si cu fetele .... " 

      ..... si Grecia ! 

      .... romanii nu stiu de-astea " .............. si tocmai de-aia au nevoie de un consilier ....... si nu gasesc ............ toti balbaitii sa vie la mine ! 

      pardon, se pune sa vina (nu sa vie) la mine 

      .... am omis - intentionat = pre_meditat - ca sa pun ghilimelele la citat ! 

    Bravo Make! excelezi: ....Pentru că, dacă nu ştii să faci bani, atunci nu ştii cum se fac banii şi derivă de aici că nu ai de unde să ştii dacă alţii, care au făcut bani, i-au făcut că au ştiut sau i-au făcut că n-au ştiut, ori, chiar, dacă nu cumva i-au făcut şi n-au ştiut şi i-au luat alţii. 

    dixit Make:  

    Bravo Make! excelezi: ....Pentru că, dacă nu ştii să faci bani, atunci nu ştii cum se fac banii şi derivă de aici că nu ai de unde să ştii dacă alţii, care au făcut bani, i-au făcut că au ştiut sau i-au făcut că n-au ştiut, ori, chiar, dacă nu cumva i-au făcut şi n-au ştiut şi i-au luat alţii. 

    dixit Make:  

    1. OK

      Ce ai spus? 

    Domnule Make, noi am priceput. Pricepi?

    Dar nu pricepem, afirmatia domniei voastre " Şi ne vom aduce banii pe care nu ştim să-i facem, să ne deschidem conturi bancare." ; nu mai aducem nimic, Sima a fugit cu ei. 

    1. In afara de litere, care e mesajul?

      Eu respect si opinia Domnului Make dar si pe cea a llui Sima... Sa recunoastem ca era seducator, iar profesorul Solomon Marcus i-a dat gir deseori.... Mie imi placea cand vorbea de sistemul Bretton Woods... Domnilor, eu vreau sa fiu onest : dupa 1989 a existat un dispret, total nejustificat, asupra economistilor din partea inginerilor....De fapt, dispretul trebuia sa fie invers : mediocritatea inginerilor, inainte de 1989 a dus la calitatea mai mult decat mediocra a industriei romanesti de pe timpul comunismului... Asa ca aroganta inginerilor ascundea de fapt acoperirea propriilor neputinte...

      ...... "carnea" ........... mai bine zis "tacamurile" !

      Cresterea - acumularile - e si normal sa fie: 

      1) mai intai CANTITATIVE; 

      2) si abia apoi CALITATIVE;

      3) pentru ca altfel rezulta doar INFLATIE - cresteri de preturi - aiurea. 

      .... energia conventionala, iar factura continua sa creasca in loc sa scada: 

      atunci ma cacarisesc in el de progres tehno_logic. 

      .... de ABUZ, si nicidecum de CONCURENTA ! 

      Pentru ca concurenta este starpita ne_loial, adica: 

      este omorata in afara - prin spatele - pietei ! 

      ........ nu de SUV-uri ........ si nici de ATV-uri ! 

      Romania are si la ora asta nevoie de ELICOPTERE si de AVIOANE, si in loc ca sa existe bani destui pentru INDUSTRIA NATIONALA CONSTRUCTOARE de AERO_NAVE, banii Romaniei se cheltuiesc aiurea pentru: 

      IMPORTURILE DE FIARE VECHI = AUTOTURISME SECOND HAND ! 

      Si nici TRANSPORTURILE FLUVIALE si MARITIME nu se fac cu: 

      YACHTurile !

      DUMPING = CONCURENTA NE_LOIALA din capitaliZm, adica: 

      " baciul ardelean-ungurean, si cu cel muntean-regatean, mari se vorbira si mi se tocmira, ca sa mi-l omoare - cu Baltagul - pe baciul vrancean-moldovean " 

      Stimate domnule Cristian,

      fara a avea un merit personal va rog sa-mi permiteti a ma destinui.Am urmat cursurile Facultatii Politehnice din Bucuresti, incepand studiul inaintea de strada care au avut loc in anul 1989. Mi-am terminat stagiul militar inainte de schimbarea sistemului social si am putut savura si anii libertatii democratice situat de cealalta parte a catedrei la care profesorul dorea sa ne invete, sa ne trasmita ceva a fi folositor pentru drumul nostru in viata. Mi-aduc aminte cu placere de perioadele de practica pe care le-am absolvit la Intreprinderea de Masini Electrice Bucuresti, Electroaparataj, Electrotehnica sau orele de laborator din incinta facultatii. Cunostiintele acumulate si calitatea produselor care se produceau in intreprinderile amintite nu ar face decat sa paleasca de uimire orice concern international fie ca se numeste el Siemens, General Electric, ABB s.a.m.d. Programare la tabla in loc de computerul personal, asteptarea pana cand iti vine randul sa lasi sa ruleze un program pe un calculator Felix 256 au tinut loc de carcasele colorate sau avansul pe care-l aveau in marketing firmele cu renume din domeniu. Sunteti cu adevarat sigur ca puteti denumi aroganta ceea ce exprimau inginerii dupa revolutie? Sau era mai degraba privirea plina de neinteles a unui Rambo Industrial care s-a vazut deodata un sofer cu inalta calificare deoarece domnii economisti sau cei din domneniul vanzarilor au ramas buimaci cand au observat ca nu reusesc sa aduca contracte pentru "AROGANTI" , bineinteles ei neavand nicio vina, ci fiind doar mostenitori ai sistemului. Ce va impiedica stimate domnule Cristian sa va publicati numele pentru ca apoi sa tineti pieptul inainte si sa nu va garboviti cand va intaltniti cu vecinul "AROGANT" care probabil a facut un stagiu de specializare pentru a lucra intr-un call center unde intr-o engleza, franceza sau germana perfecta sa poata spune interlocutorului pe ce buton trebuie sa apese la telecomanda sa prinda canalul de varietati. Dumneavoastra vorbiti astazi de perspicacitatea domnului Sima si , pe romaneste, faceti misto de maestru care pur si simplu a profitat de creditul exprimat prin increderea acordata, fiind prin aceasta un adept al zicalei lui Goethe potrivit careia cu mai mult incredere decat bani razbati in viata. Daca eventual prin absurd aveti vreo tangenta cu scena politica sunteti de parere ca ceea ce va spun domnii Ponta, Isarescu, Basescu, Georgescu ati reusit sa gasiti pe cel care va poate asigura o viata mai buna? Dvs. faceti bascalie de singura persoana (cel putin pe care eu am intalnit-o) care ne ajuta pe noi sa gasim raspunsul la intrebarea daca suntem cu adevarat brutele domnului Treichl, niznaii domnului Vasilescu sau invataceii domnului Goldstein. Alegerea ramane a dumneavoastra donule Cristian Cineva....

      Hopa! Bestea s-a trezit, 

      Pe unde o fi dormit? 

      Ai dreptate, iata ca ai lamurit dilema; in cazul lui Make se pliaza perfect, daca ar fi ramas cu banii cine stie ce arogant ar fi devenit, asa iata ca, precum zici, "cu mai multa incredere (acordata lui Sima-s.n.),razbate mai usor prin viata" 

      Pai, daca nu stim sa facem banii, ce/cum sa-i aducem sa ne deschidem conturi....?

      Domnule, eu doar ti-am reprodus spusa; citeste/reciteste cu atentie si Nota de la 16. 

      Simplu ca buna ziua: nu mai avem ce sa aducem/cu ce sa deschidem conturi bancare; banii i-a papat Sima. 

      stimate domnule Anonim. Acelasi venerabildomn Goethe spunea "Cineva nu este nicodata inselat, el se inseala singur". Sper ca acum veti intelege ceea ce am dorit sa spun. Maestrul este printre putinele persoane pentru care creditul (increderea) este mai importanta decat banii. Va doresc o seara placuta.

      Stimate domn Bestea, 

      V-am citit "disputele" si va admir apararea Maestrului ( o merita cu prisosinta). 

      Am rugamintea sa ne spuneti parerea dvs in legatura cu lovitura strategica data de un alt "maestru" de'al dvs. anume retragerea frontului ERSTE din Ucraina de catre strategul Treichl. 

      Cum va explicati ca a anticipat atat de bine ce va urma in Ucraina si a lichidat afacerile bancii in aceasta tara?.

      Multumesc anticipat. 

      Eu am priceput: maestrul Make nu a fost niciodata inselat, el s-a inselat singur.

      Capisci? 

      Doarme Bestea, doarme....... 

      E(r)ste adevarat, indiferent de parerea Bestea, Treichl s-a dovedit a fi un strateg cu fler. 

      draga domnule Nelu,

      scuzati ca nu am raspuns prompt cerintei dumneavoastra, insa nu eram convins de un anumit fapt, deoarece articolul era relativ vechi. Totusi am reusit sa-l gasesc si imi pare totusi rau ca domnul EPIGON o sa fie dezamagit. Este adevarat ca domnul Treichl impreuna cu tatal si fratele domniei sale pot fi asemanati unui compendiu de istorie bancara, prin experienta si studiile pe care le-au absolvit. Totusi daca ati citi acest articol poate ati avea o parere putin diferita." 

      22.04.2013 | 10:02

      Das Verhalten der österreichischen ERSTE Bank erregt Besorgnis über die Nichtbeachtung der Verbraucherrechte in der Ukraine " Acesta presupunere de nerespectare a drepturilor consumatorului a fost recunoscuta juridic prin verdictul tribunalului din Solomianski din 3 aprilie 2013. Mai multe informatii puteti obtine cu siguranta de la departamentul de comunicare. Va doresc o seara placuta si nu uitati ca asemenea lui Chuck Norris Virgin Beast gandeste nu doarme :-) 

      ai perfecta dreptate, Maestrul s-a inselat singur , sau mai bine spus ASTEPTARILE i-au fost inselate. Un exemplu similar este cel al domnului Presedinte care in 2011 a emis o opinie asupra bancilor care a fost prompt interpelata de domnul director."Cred ca reactia lui este foarte de inteles. Daca sunt presedintele statului, vreau sa am in interior banci care sunt dispuse sa sprijine cresterea economica a tarii", a declarat Treichl pentru Mediafax.

      Presedintele Basescu a declarat, joi, ca bancile statelor europene au obtinut "profituri uriase" in Romania, iar daca se pregatesc sa o lase nefinantata in criza este "lipsa de fair play", el spunand ca vrea sa creada ca statele venite mai tarziu in UE nu vor fi puse sa plateasca "lacomia" bancilor. 

      "Vreau sa cred ca anuntul bancii centrale a Austriei privind scaderea fluxurilor de capital catre statele din zona non-Euro a fost o eroare sau o neintelegere a efectelor", a adaugat Traian Basescu."  

    Incerc sa inteleg ce au priceput studentii ...... 

    Concluzie:

    Geaba cecherez galceava, daca nema putirinta. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb