Dinamica politică şi libertatea presei

Libertatea presei este o condiţie esenţială a democraţiei. Deşi pare un truism repetarea acestei sintagme creează o stare de spirit favorabilă exprimării neîngrădite a ideilor. Fără aceas-tă minimă condiţie competiţia economică sau politică sunt doar formale. În România mai mult decît în orice altă ţară central europeană libertatea presei a fost principalul factor al democratizării. Din momentul în care disproporţiile de pe scena politică au afectat, prin condiţionări economice, preluarea pachetului de acţiuni de către oameni politici sau apropiaţi ai acestora sau presiuni de tot felul, presa, mai ales cea locală, a devenit un indicator al derivei politice. Structurarea unipolară a vieţii politice româneşti la începutul anilor "90 ai secolului trecut a generat tendinţe care s-au resimţit la toate palierele societăţii. Inevitabil presa, martoră implicată a evenimentelor, a fost afectată de starea generală. Fără o presă liberă improvizaţia politico-economică va dăinui iar construcţia stabilă a societăţii româneşti va rămîne doar o frumoasă utopie.

Modul în care sunt asumate şi prezentate ca legitime anumite interese dă seama despre o viziune politică asupra ordinii sociale şi politice. Credinţa într-o lume ordonată în care actorul uman este liber induce o viziune asupra rolului indivizilor şi a modului lor de acţiune. Ideea de libertate discriminează între concepţiile ce pun pe primul plan interesele generale în raport cu cele individuale. Cum lumea politică este, sau ar trebui să fie, saturată de valori ce se cer realizate, libertatea de expresie tradusă în forme accesibile asigură participarea cetăţenilor şi constituie fundamentul legitimităţii. Libertatea este o valoare cadru care asigură consensul relativ dintre guvernaţi şi guvernanţi. Dintre toate tipurile de libertăţi individuale libertatea de exprimare reprezintă vectorul comunicaţional fără de care construcţia politico-economică nu se poate realiza.

Fragilă, dar plină de forţă, libertatea presei devine cheia de boltă a construcţiei democratice şi mai ales a pluralismului. De multe ori libertatea de exprimare intră în coliziune cu interesul naţional cîtă vreme acesta exprimă doar raţiunea de stat şi este definit doar prin intermediul instrumentelor aflate sub controlul acestuia. Afirmat ca interes unic şi indiscutabil, impus prin mobilizarea mijloacelor de persuasiune şi coerciţie, interesul naţional astfel înţeles nu rezultă din confruntarea diferitelor interese individuale sau de grup, ci prin impunerea viziunii celor ce conduc. Nemaiputînd fi un interes general, interesul naţional devine un interes particular, o formă de control al societăţii. Această ambiguitate a definirii interesului naţional face ca recursul la afirmarea sa să fie privită cu circumspecţie cîtă vreme nu exis-tă mijloace de control şi limitare a omnipotenţei statului.

După alegerile din noiembrie 2000 viaţa politică românească a intrat într-o nouă fază. Clasarea pe locul al doilea a unui partid extremist, Partidul România Mare cu 21,01% din voturi la Senat (iar după redistribuiri cu 26,43% din mandate) şi 19,48% din voturi pentru Camera Deputaţilor (după redistribuiri 24,35% din totalul mandatelor) a pus Partidul Social Democrat din România într-o situaţie specială: inexistenţa unei opoziţii structurate. Constituirea tîrzie a Alianţei DA a antrenat o schimbare de tendinţă, dar nu încă o evoluţie.

Absenţa unei alternative, fie şi teoretice, stimulează abuzul de putere. Această situaţie poate afecta libertatea presei. Deşi presa scrisă se găseşte sub control privat libertatea de expresie pare a avea de suferit. Influenţele economice asupra patronatului pot modera discursul critic. Asociaţiile profesionale ale jurnaliştilor sunt conduse mai ales de reprezentanţi ai unui patronat invizibil dar influent, iar sindicalizarea rămîne în condiţiile date o întreprindere dificilă. Chiar şi în cazul în care presa scrisă ar asigura libertatea de expresie editorială influenţa acesteia rămîne redusă. Sondajele de opinie arată că 25% dintre subiecţii nu citesc deloc ziare, 15% citesc ziare o dată pe lună sau mai rar, 15% citesc ziare de cîteva ori pe lună, în jur de 25% citesc ziare de cîteva ori pe săptămînă şi doar sub 20% citesc ziare zilnic. Situaţia mediilor electronice, mai ales a televiziunilor, este mai bună în ceea ce priveşte audienţa, dar mult mai delicată în ceea ce priveşte caracterul formativ şi critic.

Deşi publicul românesc dezavuează ideea intervenţiei politice în domeniul presei, iar încrederea în mass media (65%) este depăşită doar de cea în biserică (85%) şi armată (70%), tentaţia controlului există şi nu poate fi diminuată decît prin crearea echilibrelor şi contraponderilor politice şi economice.