Disonanţe uninominale

Introducerea în legea alegerilor legislative a unui prevederi privind alegerea directă, prin scrutin majoritar relativ, a preşedinţilor consiliilor judeţene denotă nu doar lipsă de consonanţă şi vicii de viziune, ci de-a dreptul cinism. Căci, dacă această prevedere va fi aplicată şi consiliul judeţean va deveni, ca şi consiliul local în cazul marilor oraşe, terenul unor confruntări de putere între cel ales majoritar şi aleşii de pe listă. Şi dacă în cazul primarului există cel puţin argumentul majorităţii absolute a voturilor, pentru preşedintele consiliului judeţean nu va exista nici măcar această justificare. În loc să fie rezultatul unui compromis între formaţiunile politice reprezentate în consiliul judeţean prin care să se degaje cea mai eficientă majoritate, preşedintele consiliului judeţean va reprezenta, în cel mai mai bun caz, cea mai mare minoritate. În foarte puţine cazuri, cei ce vor deveni preşedinţii consiliilor judeţene vor obţine peste 40% din voturi. Iar legitimitatea lor va fi, mai ales prin comparaţie cu cea a primarilor aleşi prin majoritate absolută, precară.

Şi atunci care să fie raţiunea acestei ciudate inovaţii? Alegerea directă a preşedintelui unei adunări deliberative, aşa cum este consiliul judeţean, nu are prea multe justificări. Poate doar aceea a consacrării electorale a liderilor judeţeni ai partidelor. Chiar dacă alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene apare ca preţul ce trebuia plătit pentru ca reforma electorală să treacă de parlament, consecinţele sale în planul politicilor publice judeţene şi locale vor fi mai degrabă negative. Echivocul constituţional al acestei prevederi este cea mai mică dintre problemele sale. Confuzia rolurilor, înscăunarea liderilor judeţeni de partid, stridenţele politice ale noilor feudali şi cacofonia administrativă vor accentua decalajele de dezvoltare şi vor împiedica reformarea statului.

Pentru interesul câtorva dintre actualii preşedinţi ai consiliilor judeţene deţinute de PSD, acest partid a intrat, şi din cauza evoluţiilor interne de după Consiliul Naţional, într-o fundătură. Căci notorietatea actualilor preşedinţi ai consiliilor judeţene nu este în mod automat un argument suficient pentru alegerea lor prin vot direct. Iar dacă aceştia se bazează doar pe "zestrea" partidului aflat la puterea locală, riscă imens. Încă din 1992 alegerile judeţene s-au desfăşurat sub influenţa temelor de politică generală, şi nu există niciun argument ca lucrurile să se desfăşoare altfel în 2008. Iar încercarea disperată a unor lideri naţionali ai PSD de a amâna alegerile locale, dincolo de problemele legislative, ar putea genera, cum s-a întâmplat şi la alegerile europene din no­iembrie 2007, reacţii adverse.

Ca şi PSD, şi PDL a susţinut alegerea directă a preşedinţilor consiliilor judeţene din calcul. Replierea din mers a acestui partid pe poziţia pesedistă urmăreşte să fructifice avantajul pe care i-l acordă sondajele de opinie. Pornind din poziţia de favorit, PDL speră să profite de efectul scrutinului majoritar asupra celui proporţional. Ca şi în precedentele confruntări electorale, de exemplu, atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare din 2004, prezenţa unui candidat ales prin scrutin uninominal a asigurat un spor de vizibilitate şi implicit mai multe voturi partidului lui Traian Băsescu. De ce nu s-ar repeta scenariul şi acum?

Dar logica partidelor, aşa cum este ea dezvăluită şi de această aparent minoră inovaţie, pune în primejdie coerenţa construcţiei instituţionale la nivel judeţean, şi prin consecinţele sale afectează atât de necesara reformă a statului. Iar fără o structură stabilă şi eficientă la nivel local şi judeţean, orice schimbare instituţională este sortită eşe­cului.