Doi tineri radicalizaţi sunt suspectaţi că plănuiau acţiuni violente în Franţa

J.P.
Internaţional / 13 martie 2021

Doi tineri radicalizaţi sunt suspectaţi că plănuiau acţiuni violente în Franţa

Doi tineri radicalizaţi, suspectaţi că plănuiau acţiuni violente în Franţa, au fost arestaţi săptămâna aceasta în cadrul a două anchete separate şi prezentaţi sâmbătă unui judecător antiterorist în vederea unei eventuale inculpări, transmite AFP citând surse concordante, potrivit Agerpres.

Potrivit unei surse judiciare, un minor de 17 ani a fost arestat miercuri de către Direcţia Generală a Securităţii Interne (DGSI) din regiunea Paris şi plasat în custodia poliţiei. Acest adolescent îşi menţionase, în mesaje prin Telegram, intenţia de a ataca militari, a spus, la rândul său, o sursă familiarizată cu subiectul.

Un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, a fost arestat tot miercuri de DGSI, dar la Marsilia (sud). Arestarea sa a urmat unei percheziţii la domiciliu în timpul căreia au fost găsite documente de propagandă teroristă. Potrivit unei surse apropiate dosarului, acest tânăr franco-algerian a avut iniţial în plan să meargă în zona irakiano-siriană, dar ar fi renunţat, planificând să comită acţiuni violente pe teritoriul francez

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb