Preşedintele american Donald Trump a acuzat, astăzi, poliţia federală FBI şi Ministerul Justiţiei că a "politizat" anchetele în favoarea adversarilor săi democraţi, relatează Reuters şi AFP.
"Cei mai înalţi responsabili şi anchetatori ai FBI şi ai Ministerului Justiţiei au politizat procesul sacrosanct de anchetă în favoarea democraţilor şi împotriva republicanilor", a transmis Trump pe Twitter, fără a da nume.
"Aşa ceva ar fi fost de neconceput până foarte de curând", a adăugat liderul de la Casa Albă, ţinând să precizeze că, spre deosebire de superiorii lor, agenţii de rând sunt "grozavi".
Aceste acuzaţii la adresa FBI, extrem de rare din partea unui preşedinte, survin într-un moment în care Trump se pregăteşte să autorizeze publicarea unei note confidenţiale elaborate de un congresmen republican controversat susceptibilă să pună agenţia într-o lumină nefavorabilă. Directorul FBI, Christopher Wray, a arătat clar că nu susţine publicarea acestei note.
Autorul notei - preşedintele republican al comisiei pentru informaţii a Camerei reprezentanţilor, Devin Nunes - a redactat acest document în pofida opoziţiei membrilor democraţi ai comisiei, pe baza unor informaţii clasificate. Nota se referă la interceptările de către FBI ale comunicaţiilor unui membru al echipei de campanie a lui Trump din 2016, în cadrul anchetei cu privire la presupusa ingerinţă rusă în alegeri.
Democraţii se tem la rândul lor de o politizare a informaţiilor de către putere, dar şi de posibile efecte negative asupra anchetei procurorului special desemnat să investigheze posibila ingerinţă rusă, Robert Mueller.