Administratorul special al Astra Asigurări, KPMG Advisory, încearcă să obţină eşalonarea la plată a sumei de 95 milioane lei, datorată CNADNR, printr-o negociere cu executorul care, marţi, a blocat toate conturile asiguratorului.
În urma iniţierii procedurii de executare a sumei de aproximativ 95 milioane lei, datorată de Astra către CNADNR, cu titlu de garanţie, conform deciziei Curţii de Apel Bucureşti în dosarul Romstrade, KPMG Advisory a înaintat către executorul judecătoresc o propunere de eşalonare la plată a sumei, a anunţat ieri administratorul special: "La începutul acestei săptămâni au fost purtate primele discuţii cu executorul judecătoresc cu privire la propunerea de eşalonare înaintată. Propunerea Astra a fost primită pozitiv de către executor, urmând ca acesta să revină cu un răspuns în urma consultării cu reprezentanţii CNADNR. Eşalonarea propusă permite societăţii să-şi continue activitatea, inclusiv efectuarea plăţilor de daune, fiind alocată pe o perioadă ce asigură capacitatea de onorare a acestei obligaţii, având în vedere nivelul disponibilităţilor curente, precum şi operaţiunea de majorare a capitalului social în curs de desfăşurare.)
ASF a anunţat miercuri, printr-un comunicat, că a audiat şi dezbătut informarea KPMG cu privire la declanşarea urmăririi silite de către BEJ Trancă Bogdan Ovidiu în favoarea creditorului CNADNR, respectiv declanşarea procedurii de executare silită prin înfiinţarea popririi asupra tuturor conturilor.
Surse din piaţă spun că situaţia este gravă, în condiţiile în care, potrivit legii, dacă nu se găseşte o soluţie pentru plata datoriei, Astra poate trece direct în faliment. Mai mult, compania ar fi pierdut un client important, Metrorex, ceea ce îi amplifică problemele.
Recent, administratorul special al Astra Asigurări a decis majorarea capitalului social al asigurătorului cu 424,9 milioane de lei, la 682,7 milioane de lei, prin aport în numerar al acţionarilor, cu o întârziere de câteva luni faţă de estimările iniţiale.
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a declarat, recent, că Fondul de garantare a asiguraţilor (FGA) va intra în funcţiune dacă majorarea capitalului social al Astra Asigurări va eşua.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a instituit, în februarie 2014, procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei Astra, a suspendat dreptul de vot al acţionarilor şi conducerea şi a numit firma KPMG ca administrator special, după ce a constatat că asiguratorul are nevoie de capital suplimentar.
Prin instituirea procedurii de redresare financiară, ASF a solicitat asiguratorului majorarea capitalului social cu 490 milioane de lei în 12 luni, din care 70 milioane de lei într-o primă fază.
În octombrie 2014, Astra şi-a majorat capitalul cu 65,1 milioane de lei, la 257,8 milioane de lei, în urma derulării unei oferte de vânzare de acţiuni noi către acţionarii existenţi.
După încheierea operaţiunii, capitalul social al asigurătorului a atins 257,8 milioane de lei, deţinut de The Nova Group Investments România SA - 72,75% şi Epsilon Estate Provider SRL- 27,01%, alături de mai multe persoane fizice şi juridice, cu o participaţie reprezentând 0,23% din capitalul social.
The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.
În octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul Astra Asigurări împotriva unei sentinţe a instanţei din decembrie 2013 prin care asigurătorul a fost obligat să plătească CNADNR aproape 95 de milioane de lei.
La finele anului 2013, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată formulată în martie 2013 de CNADNR în contradictoriu cu Astra şi a obligat compania de asigurări la plata către CNADNR a sumei de 93,93 milioane de lei, cu titlu de garanţie, şi a sumei de 955.749 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Astra trebuie să achite către CNADNR suma de 93,93 milioane de lei în baza unei poliţe emise în favoarea Romstrade, companie aflată în insolvenţă, pentru realizarea unui tronson de autostradă.
1. dece
(mesaj trimis de neu în data de 10.04.2015, 00:09)
pas cu pas spre marea rezolvare?
deci ASF baga Astra in faliment, baga si Carpatica, toate politele de rca se duc la Euroins si City, apoi intra Euroins in faliment si ia ta cum noul copil preferat al oranduirii neprihanite din acest turn al profesionistilor (la ASf ma refer..) va reusi sa faca din City insurance compania numarul unu si bomba atomica, cu fondul de garantare zero lei! aloooo - politiaaaaa?
1.1. Politia (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de City Break în data de 10.04.2015, 18:30)
Ati sunat gresit la noi.Nu ne deranjati acum cind sintem in plin proces de furt a banilor din RCA. Dar stati linistit numai de la masinile noastre ale politiei conform indicatiilor de la ASF