DUPĂ CE PREŢUL ENERGIEI A FOST, IERI, CU 46% MAI MARE DECÂT ACUM DOUĂ SĂPTĂMÂNI, Preţul electricităţii pe OPCOM, în uşoară scădere

Ramona Radu
Ziarul BURSA #Companii / 17 august 2018

Preţul electricităţii pe OPCOM, în uşoară scădere

Preţul maxim al energiei electrice tranzacţionate pentru astăzi, pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), administrată de OPCOM, a atins nivelul de 332,09 lei/MWh, în intervalul orar 20.00-21.00. Preţul mediu al electricităţii vândute pe PZU a fost 266,44 lei/MWh (echivalentul a 57,19 euro/MWh), în uşoară scădere - 0,87% - faţă de cel aferent zilei de ieri (268,80 lei/MWh), când s-a cifrat la o valoare cu 46% mai mare decât cea înregistrată în urmă cu două săptămâni.

În perioada de vârf a zilei de joi, (înregistrată între orele 20:00 şi 21:00), preţul maxim atins a fost 355,84 lei pe MWh.

Creşterea de preţ înregistrată pe OPCOM a fost determinată de o producţie eoliană mai scăzută şi de un debit redus al Dunării, este de părere Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). Domnia sa a precizat, conform RRA, că evoluţia care a avut loc pe bursa de energie nu se va reflecta imediat în preţurile la consumatorul final: "Pentru astăzi (n.r. ieri), preţul mediu al energiei pe piaţa spot OPCOM este relativ mare, dar acest salt se datorează în primul rând condiţiilor meteo, care produc schimbări de la zi la zi pe piaţa spot. Cu certitudine aceste lucruri nu se văd imediat în preţurile la consumatorii finali, pentru că acestea sunt bazate pe nişte preţuri medii pe perioade mai lungi de timp".

Preţul energiei tranzacţionate pe piaţa spot din ţara noastră este cel mai mic dintre ţările din regiune. Dacă în România preţul mediu al electricităţii a fost, ieri, 57,69 euro pe MWh, în Ungaria acesta s-a ridicat la 61,17 euro pe MWh, iar în Slovacia şi Cehia au fost înregistrate preţuri de 60,67 euro pe MWh, conform Agerpres.

În aceste condiţii, România exporta, ieri dimineaţă, la ora 11:15, o cantitate de 526 de MW, la un consum intern de 7.185 MW şi o producţie de 7.711 MW, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional în timp real, prezentate pe site-ul Transelectrica.

Volumul total al energiei tranzacţionate pentru astăzi a fost de 57.351,4 MWh, în creştere cu 0,93% faţă de ieri. Valoarea totală a energiei tranzacţionate pentru 17 august este de 15.442.704,48 lei (3.314.613,88 euro), urcând cu 0,19% faţă de cea din ziua precedentă, conform datelor OPCOM. Cota tranzacţiilor PZU din consumul net prognozat este de 38,69%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb