DUPĂ DECLARAREA INSOLVENŢEI  Acţionarii firmei fantomă AEME vor să se judece cu statul

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Insolvenţa / 16 iunie 2014

Acţionarii firmei fantomă AEME vor să se judece cu statul

Ei susţin că declararea insolvenţei a blocat dezvoltarea companiei "fără cash", următorii paşi fiind listarea pe bursele de la Frankfurt, Munchen şi Londra

În urmă cu patru luni, Tribunalul Braşov a decis intrarea în insolvenţă a companiei braşovene American European Marketing and Enterprises SA care raportase în 2010 un profit de 4,1 miliarde de euro, fără a plăti niciun leu impozit statului român. Cornel Ionescu, reprezentantul acţionarilor companiei, spune că acţiunea este fără drept şi că trimiterea în insolvenţă a companiei de către fiscul braşovean este o "răzbunare" pentru anumite afirmaţii care le-a făcut la adresa reprezentanţilor şi instituţiilor statului român. Mai mult, el spune că din cauza unor probleme de comunicare nu a avut cum să se prezinte să conteste decizia de intrare în insolvenţă. Acum, la Curtea de Apel Braşov, se judecă respingerea solicitării de depunere a contestaţiei la declararea insolvenţei. Dar Ionescu nu mai are speranţe că instituţiile îi vor da dreptate, convins fiind că toată lumea vrea să se răzbune pe această firmă.

Firma cu sediul în satul braşovean Fântâna figura în 2010 cu un singur angajat, iar în declaraţia fiscală din 2011 - ultima depusă - compania nu şi-a mai trecut niciun angajat, în plus, cifra de afaceri şi profitul sunt zero. Totuşi, în ultimul raport financiar compania braşoveană figurează cu active imobilizate în valoare de peste opt miliarde de euro.

DGRFP Braşov a cerut insolvenţa companiei în 14 iunie 2013, iar judecătorii braşoveni au acceptat cererea instituţiei în 27 februarie 2014, numind ca administrator judiciar firma Braudit din Braşov, reprezentată de Ioan Comşa. În momentul depunerii cererii de declanşare a procedurii de insolvenţă, American European Marketing and Enterprises figura în baza de date a ANAF cu obligaţii fiscale restante către bugetul de stat în valoare de 1,4 milioane de euro.

Ionescu spune că cererea de insolvenţă a fost depusă în urma unor obligaţii inexistente. "Ei au calculat impozit la cedarea, cu titlu gratuit, a unui pachet de acţiuni către un alt acţionar. În 2009, am moştenit un pachet de acţiuni de la mătuşa mea, dar eu am vrut să le cedez unui amic, cu titlu gratuit. Aşa că fiscul a decis că trebuie impozitată această tranzacţie cu un pachet de acţiuni evaluat la 20 de milioane de dolari, dar în nicio ţară nu se poate impozita capitalul social, nici măcar în România", a explicat Ionescu de unde i se trage problema.

Profit din dividende neridicate

Ionescu a încercat să explice care este modul în care funcţionează firma. "Noi eram şapte oameni care deţineam acţiuni la nişte firme. Le-am pus pe toate în capitalul social al AEME, iar acum proprietarul acelor titluri este firma, nu mai suntem noi. Noi suntem doar acţionarii acestei firme. Firmele la care AEME deţine acţiuni, fac profituri mari, iar aceşti bani din dividende ar trebui să îi ridicăm, dar noi nu îi ridicăm, îi lăsăm în fondul rotativ al companiilor respective. Totuşi, pentru că sunt dividende se plătesc impozite la statul american. Am plătit numai în 2010 peste 500 de milioane de dolari", povesteşte Ionescu, fără a arăta vreo dovadă în acest sens.

La insistenţele noastre, ne-a dezvăluit două dintre firmele la care AEME este acţionară şi care produc profituri uriaşe. "De exemplu, IAFE Inc., cu sediul în Pennsylvania, şi cu activităţi în petrol şi minerit, precum şi IAFI Inc., din Oregon, cu acelaşi obiect de activitate", spune Ionescu. La o simplă căutare pe Google, cele două firme nu apar nicicum.

"În afara ţării facem afaceri în domeniul financiar, cu legături la bursă, tranzacţii mobiliare şi alte instrumente financiare", explică administratorul firmei. Cu alte cuvinte, AEME "plimbă" banii dintr-o parte în alta investindu-i în acţiuni tranzacţionate pe bursă şi în instrumente financiare.

Ionescu este nemulţumit pentru că acţiunea fiscului braşovean a blocat strategia de dezvoltare a firmei, care urma să fie listată pe bursele din Frankfurt, Munchen şi Londra şi apoi să se transforme într-un fond de investiţii care să plaseze bani în România. "Până acum nu am investit bani în România pentru că nu avem încredere în statul român şi nici în băncile din România. Eventual facem noi o bancă", spune plin de el Ionescu.

Primul milion de dolari l-a făcut din acţiuni

Acesta spune că a plecat din România înainte de 1989, legal, şi s-a stabilit în Germania, unde a prestat tot felul de munci, de la taximetrie până la broker de asigurări. În 1996 ar fi plecat spre Statele Unite ale Americii, unde a devenit un broker important, activând şi pe Wall Street, dar şi pentru companii mai micuţe, în Los Angeles. Primul milion de dolari l-ar fi făcut în 1998, când a fost "premiat" cu acţiuni la o serie de companii cu origini în perioada interbelică.

Acum îşi evaluează averea la 800 de milioane de dolari. "Mai puţin cash, mai mult în acţiuni", spune omul, adăugând că are şi proprietăţi imobiliare în ţara noastră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb