DUPĂ EŞECUL DE LA CFR MARFĂ, GRUIA STOICA - URMĂRIT DE GHINION ŞI ÎN CROAŢIA Privatizarea HZ Cargo a "deraiat"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 27 ianuarie 2014

Privatizarea HZ Cargo a "deraiat"

Statul croat a comunicat, vineri, că procesul de privatizare a operatorului feroviar de marfă HZ Cargo a eşuat, motivând faptul că societatea câştigătoare Grup Feroviar Român (GFR) ar fi schimbat anumite condiţii impuse pentru achiziţionarea companiei.

Surse apropiate situaţiei susţin, însă, că Executivul croat s-a dovedit incapabil să gestioneze vânzarea pachetului majoritar al companiei croate, nereuşind nici până acum să pună la dispoziţia GFR (parte a Grupului Grampet, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica) informaţii legate de societatea de stat, deşi compania românească a câştigat licitaţia încă din vara anului trecut.

HZ Cargo are foarte multe pierderi şi câteva sute de active, în valoare de circa 20 de milioane de euro, cu situaţie cadastrală neclară - doar două dintre acestea au o situaţie certă -, active pe care GFR ar trebui să le cumpere în acest stadiu, ne-au declarat sursele citate. Se pare că operatorul croat are probleme financiare foarte mari, adunând pierderi de circa 30 de milioane de euro în fiecare lună.

Sursele noastre spun că GFR le-a cerut autorităţilor croate, joia trecută, în cadrul întâlnirilor de la Zagreb, termene şi condiţii clare: "Ministerul Transporturilor din Croaţia a făcut o propunere reprezentanţilor GFR în legătură cu acele active, recunoscând că există probleme în societate, situaţia financiară a acesteia degradându-se foarte tare în ultima vreme. GFR a propus realizarea unui nou proces de due dilegence, pe care s-a oferit să-l plătească, indiferent dacă procesul de privatizare va fi finalizat sau nu. Ulterior, însă, respectiv vineri, autorităţile croate au spus că propunerea făcută în ziua precedentă ar putea fi pusă în practică doar dacă se va organiza o nouă procedură de privatizare, ceea ce nu avantajează compania GFR, care a cheltuit câteva sute de mii de euro cu actualul proces".

Sursele citate ne-au mai precizat că Executivul croat îl acuză pe investitorul român de faptul că nu ar fi făcut dovada că-şi va îndeplini obligaţia de înlocuire a garanţiilor de stat, obligaţie asumată de compania autohtonă prin contract (GFR ar fi oferit croaţilor o scrisoare de la Eximbank, potrivit căreia instituţia financiară ar urma să susţină respectivele garanţii).

Totodată, statul croat afirmă că GFR ar fi solicitat ca Executivul de la Zagreb să nu mai acorde licenţă de operare altor companii de profil, fapt infirmat de reprezentanţii GFR, ne-au mai declarat sursele noastre.

Acestea ne-au menţionat că, în condiţiile în care statul croat a anunţat eşecul privatizării HZ Cargo, GFR analizează posibilitatea acţionării în judecată a autorităţilor de la Zagreb şi ce daune ar putea cere, având în vedere că una din condiţiile impuse de partea croată pentru participarea la această licitaţie a fost agrearea faptului că Ministerul Transporturilor din Croaţia poate înrerupe oricând negocierile cu firma câştigătoare.

După ce a câştigat licitaţia, GFR ar fi urmat să achiziţioneze un pachet de 75% din acţiunile HZ Cargo.

Grup Feroviar Român a câştigat şi licitaţia pentru privatizarea CFR Marfă, proces care a eşuat în luna octombrie a anului trecut, ca urmare a faptului că unele bănci creditoare nu şi-au dat acordul pentru finalizarea procedurii, iar Consiliul Concurenţei nu a dispus de timpul necesar pentru avizarea tranzacţiei.

Grup Feroviar Român a fost desemnat, în iunie anul trecut, câştigătorul licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă, compania asumându-şi un preţ de circa 200 de milioane de euro pentru 51% din acţiunile operatorului nostru de transport feroviar de marfă şi investiţii de alte aproximativ 200 de milioane de euro.

După eşecul procedurii de privatizare a CFR Marfă, convenită cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), premierul Victor Ponta a solicitat reluarea urgentă a procesului de privatizare.

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor (MT) pregătesc, acum, documentaţia necesară în vederea organizării şi derulării unei proceduri de achiziţie publică în cadrul căreia ar urma să fie atribuit contractul de servicii de consultanţă în procesul de privatizare a companiei CFR Marfă, după cum ne-au spus oficialii din MT.

Compania Grampet, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, a depus scrisoare de intenţie şi pentru preluarea Trainose, compania feroviară de transport marfă şi pasageri din Grecia, după ce a participat şi la privatizarea BDZ Bulgaria, în acest caz, procesul de privatizare fiind suspendat.

În prezent, Grampet operează în ţări ca Germania, Serbia, Muntenegru, Ucraina şi Moldova.

Într-un interviu pe care l-a acordat Ziarului BURSA, Gruia Stoica a spus că sectorul de transport feroviar are o importanţă strategică deosebită, atât în România, cât şi în Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb