DUPĂ EXEMPLUL GRECIEI, Investitorii se tem că mai multe state europene şi-au ascuns datoriile

V. RIBANA
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 februarie 2010

Temerile legate de faptul că Grecia şi alte state cu probleme financiare din Europa nu-şi vor putea onora datoriile îi determină pe investitori să creadă că mai sunt economii pe continent care au utilizat tranzacţii financiare complexe, uneori secrete, prin care au ascuns adevărata mărime a datoriilor şi deficitelor lor, informează Wall Street Journal (WSJ).

Potrivit cotidianului american, statele din zona euro au o istorie bogată în ceea ce priveşte "manevrele exotice" efectuate pentru îndeplinirea condiţiilor necesare includerii în uniunea monetară, precum limitarea datoriilor la 60% din Produsul Intern Brut (PIB) sau un deficit bugetar anual sub 3% din PIB. În pofida criticilor, liderii europeni au catalogat multe dintre aceste practici ca acceptabile, atât timp cât ele au avut ca scop constituirea zonei euro.

WSJ arată că, de-a lungul timpului, unele guverne din regiune au vândut active de stat sau au transformat datorii în titluri de valoare securizate, ca să îndeplinească condiţiile necesare intrării în uniunea monetară, respectiv să întărească încrederea în euro.

În cazul Greciei, autorităţile elene au raportat biroului de statistică al Uniunii Europene - Eurostat, că o mare parte din cheltuielile militare sunt confidenţiale şi, de aceea, excluse din calculul deficitului. În 2000, Grecia a anunţat că a cheltuit 828 milioane de euro pentru apărare, însă ulterior a arătat că suma s-a situat în realitate la 3,17 miliarde de euro. De altfel, autorităţile de la Atena au admis că au raportat cheltuieli militare mai mici cu 8,7 miliarde de euro între anii 1997 şi 2003.

Portugalia, în schimb, a clasificat drept achiziţii de acţiuni subvenţiile acordate metroului din Lisabona şi altor companii de stat. După aflarea adevărului, în 2002, Eurostat a obligat Portugalia să recalculeze datele raportate. Ţara şi-a revizuit deficitul pentru 2001 de la 2,76 miliarde de euro, sau 2,2% din PIB, la 5,09 miliarde de euro, echivalentul a 4,1% din PIB.

La rândul său, Franţa a recurs, în 1997, la afaceri cu "France Telecom", companie în curs de privatizare, prin care operatorul de telefonie a plătit guvernului peste 5 miliarde de euro. În schimb, Franţa a acceptat să-şi asume obligaţiile de plată a pensiilor pentru angajaţii "France Telecom". Fondurile primite de la companie au ajutat statul să aducă deficitul la 40 de miliarde de euro, respectiv 3% din PIB.

Chiar şi Germania, cea mai mare economie europeană, a încercat, în 1997, să reevalueze rezervele de aur, însă executivul a renunţat la plan din cauza opoziţiei băncii centrale.

"Ţările caută tot felul de lucruri care le ajută să-şi reducă deficitele bugetare", a declarat, pentru WSJ, James D. Savage, profesor la Universitatea din Virginia. Domnia sa a adăugat: "Problema Eurostat este creşterea gamei de noi instrumente financiare şi tehnici. Statele membre vor încerca să profite de această situaţie".

Conform WSJ, în ultimele săptămâni, atenţia investitorilor a fost atrasă de politica mai multor guverne de a recurge la tranzacţii de swap valutar. Prin astfel de înţelegeri, ţările pot face împrumuturi în monedă străină, folosind un produs derivat pentru acoperea riscurilor fluctuaţiilor valutare. Instrumentele pot fi folosite, însă, pentru a semnaliza artificial fluxuri de lichidităţi, luate în considerare la calcularea datoriei şi deficitului.

Guvernele din zona euro nu sunt obligate să publice natura precisă a tranzacţiilor cu produse derivate în care sunt angajate, ceea ce face imposibil pentru investitori să observe posibilele riscuri asociate cu aceste acorduri. Eurostat a permis utilizarea acestor tranzacţii pentru ajustarea datelor privind datoriile până în 2008.

Banca americană "Goldman Sachs" a intermediat 12 afaceri de tip swap pentru Grecia între 1998 şi 2001, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de WSJ. În tranzacţii similare pentru Atena a fost implicată şi "Credit Suisse", în aceaşi perioadă.

"Deutsche Bank" a executat pentru Portugalia tranzacţii de swap valutar între 1998 şi 2003, mai indică WSJ.

Grecia nu a depus rapoartele la Eurostat

Grecia nu a depus la biroul de statistică al UE, Eurostat, toate informaţiile cerute cu privire la acordurile de swap valutar pe care le-a utilizat ca să facă faţă datoriilor publice. Termenul în acest sens a fost 19 februarie, iar oficialii de la Atena nu au reşit să-l respecte din cauza grevei funcţionarilor publici. "Eurostat a primit unele informaţii, însă nu toate detaliile relevante de la autorităţile elene. Aşteptăm ca acest lucru să se întâmple foarte curând", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Amadeu Altafaj-Tardio.

Soros: Zona euro trebuie reformată

Zona euro trebuie să se reformeze, ca să poată face faţă unei viitoare crize, după ce slăbiciunile regiunii au fost scoase în evidenţă de problemele bugetare din Grecia, declară miliardarul american George Soros, citat de presa străină. Soros avertizează că zona euro se va confrunta cu probleme mult mai mari decât criza din Grecia, iar turbulenţele generate de datoriile Atenei nu au făcut decât să scoată în evidenţă slăbiciunile uniunii monetare.

Zonei euro îi lipsesc politicile economice şi bugetare comune, dar şi un mecanism instituţional care să rezolve crizele, precum posibilitatea ca mai multe state să emită împreună euroobligaţiuni, consideră Soros.

"Împrumuturile ad-hoc ar trebui să fie suficiente Greciei, însă nu ajută cu nimic Spania, Italia, Portugalia şi Irlanda, economii prea mari ca să fie salvate astfel", a mai afirmat Soros.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb