DUPĂ MODELUL FMI, UE vrea un Fond Monetar European

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 martie 2010

UE vrea un Fond Monetar European

Uniunea Europeană se pregăteşte să propună crearea unui Fond Monetar European, după modelul Fondului Monetar Internaţional (FMI), ca urmare a crizei fiscale care a lovit Grecia.

"Comisia Europeană vrea să propună crearea acestui instrument înainte de finele lunii iunie", a declarat purtătorul de cuvânt al UE, Amadeu Altafaj, adăugând: "Proiectul este într-un stadiu preliminar. Analizăm idei, modalităţi şi mijloace de îmbunătăţire a propunerii".

Duminică, ministrul german al finanţelor, Wolfgang Schäuble, a declarat că zona euro ar trebui să ia în calcul crearea unei organizaţii cu puteri similare Fondului Monetar Internaţional. "Pentru stabilitatea zonei euro, avem nevoie de o instituţie care dispune de experienţa FMI şi de o putere similară de intervenţie", a precizat Schäuble.

Şi comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, a afirmat că ideea înfiinţării unui Fond Monetar European se bucură de susţinerea statelor din zona euro. Acesta a subliniat că eventualele ajutoare garantate de fond vor trebui condiţionate strict. Rehn a precizat că Franţa, Germania şi alte ţări din Uniunea Europeană colaborează cu oficialii de la Bruxelles în vederea creării acestei structuri europene de finanţare.

Luna trecută, Comisia Europeană a promis că va prezenta, în curând, propuneri pentru îmbunătăţirea coordonării şi supravegherii politicilor economice naţionale din regiune.

Luna aceasta, fostul preşedinte al băncii centrale a SUA (Federal Reserve), Paul Volcker, declara că lipsa uniunii politice, care să stea în spatele Băncii Centrale Europene, este o problemă structurală a regiunii euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb