DUPĂ PRIMELE 9 LUNI Transgaz raportează un profit în scădere cu 31%

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 15 noiembrie 2018

Transgaz raportează un profit în scădere cu 31%

Transgaz (TGN), operatorul sistemului naţional de transport de gaze naturale, a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 299,2 milioane de lei, în scădere cu 31% faţă de cel obţinut în aceeaşi perioadă a anului 2017, în principal pe fondul scăderii veniturilor din exploatare şi a veniturilor financiare, se arată în raportul companiei, remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Veniturile din exploatare, înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii, s-au ridicat, la data de 30 septembrie 2018, la 1,11 miliarde de lei, cu 14% mai mici faţă de cele obţinute în perioada similară a anului precedent, de 1,3 miliarde de lei, în timp ce veniturile financiare au scăzut cu 79%, până la 36,56 milioane de lei, de la 176,2 milioane de lei.

Veniturile au fost influenţate, în principal, de scăderea capacităţii rezervate, cu influenţă negativă de 61,21 milioane de lei, în contextul unui tarif de rezervare a capacităţii mai mic cu 0,16 lei/MWh, ducând la o pierdere de 41,04 milioane de lei.

De asemenea, cantitatea de gaze transportată în primele nouă luni a fost mai mică cu 0,44% faţă de perioada încheiată la 30 septembrie 2017, respectiv 432.043 MWh/33,3 milioane metrii cubi, în timp ce variaţiile cursurilor valutare de derulare a contractelor au dus la o scădere a veniturilor din transportul internaţional de 13,43 milioane de lei.

Totodată, la finalul primelor nouă luni, cheltuielile de exploatare au scăzut cu 4%, faţă de aceeaşi perioadă de raportare din 2017, până la 777,7 milioane de lei, iar cheltuielile financiare au scăzut cu 88%, până la 18 milioane de lei, pe seama eliminării din evidenţele contabile a activului de 138,54 milioane de lei, reprezentând participaţia Transgaz la capitalul social al societăţii Nabbuco Gas Pipeline International.

În primele nouă luni ale anului, veniturile din activitatea de echilibrare au înregistrat o creştere de 26,53 milioane de lei, iar economiile societăţii s-au ridicat la 47,09 milioane de lei.

Doar pe trimestrul trei, operatorul naţional a consemnat un profit net de 19,67 milioane de lei, în scădere cu 40% faţă de profitul obţinut pe trimestrul trei al anului 2017, de 33,06 milioane de lei, iar veniturile din exploatare, fără activitatea de echilibrare şi construcţii, au scăzut cu 9%, de la 321,9 milioane de lei la 291,8 milioane de lei.

În primele nouă luni ale anului, Transgaz a făcut plăţi în bugetul statului în valoare de 388,8 milioane de lei.

Acţionarul majoritar al societăţii este statul român, cu o deţinere de 58,51% din companie.

Luni, Transgaz a anunţat că Ministerul Energiei a adăugat pe ordinea de zi a Convocatorului Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Transgaz, care va avea loc pe data de 3 decembrie, un punct privind distribuirea/redistribuirea sumelor înregistrate în conturile "rezultat reportat" şi/sau "alte rezerve".

Potrivit raportului emitentului, la data de 30 septembrie 2018, Transgaz avea un "rezultat reportat" de 1,413 miliarde de lei, iar la "alte rezerve" figura suma de 1,265 miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb