DUPĂ UN AVANS SURPRIZĂ ÎN IANUARIE Exporturile chineze s-au prăbuşit în luna februarie

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 martie 2019

Exporturile Chinei au scăzut în luna februarie la un nivel nemaiîntâlnit de trei ani, în timp ce importurile s-au diminuat pentru a treia lună consecutivă, indicând o continuare a încetinirii economiei chineze în pofida unor măsuri de sprijin, relatează Reuters.

Deşi factorii sezonieri ar putea fi o cauză, în contextul în care sărbătorile de Anul Nou chinezesc au început în data de 4 februarie, potrivit analiştilor chestionaţi de către sursa citată, datele slabe din China au adăugat la îngrijorările în legătură cu încetinirea economică globală.

Joi, 7 martie, Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a redus previziunile de creştere în Europa, la câteva zile după ce OECD a redus perspectivele pentru economiile importante ale lumii.

Tot săptămâna trecută, în cadrul deschiderii lucrărilor Parlamentului chinez, premierul Li Keqiang a prezentat planurile de sprijinire a economiei Chinei prin reduceri de taxe în valoare totală de 298 miliarde de dolari, majorarea investiţiilor în infrastructură, dar şi creşterea accesului firmelor străine în cea mai mare piaţă din lume.

Totuşi, guvernul chinez a exclus un program masiv de relaxare fiscală precum cel din sfârşitul deceniului trecut, care a ajutat la stimularea cererii globale după criza financiară şi în timpul recesiunii subsecvente.

Exporturile chineze din februarie au scăzut cu 20,7% faţă de luna februarie a anului anterior, peste estimarea unei contracţii de doar 4,8%, declinul din februarie fiind cel mai mare din anul 2016. Scăderea vine după ce exporturile pe luna ianuarie au marcat un avans de 9,1% faţă de aceeaşi lună din anul precedent.

În acelaşi timp, importurile în februarie s-au diminuat cu 5,2% faţă de anul anterior, peste aşteptările analiştilor, cu scăderi generale pe segmentul de mărfuri, în contextul în care importurile din ianuarie s-au redus cu 1,5% în comparaţie cu aceeaşi lună a anului 2017.

Mulţi observatori se aşteptau la un început slab de an pentru comerţul chinez în condiţiile în care anumite sondaje privind activitatea industrială indicau o scădere a comenzilor interne şi de export, iar războiul comercial cu Statele Unite a continuat să afecteze activitatea economică.

Analiştii de la banca de investiţii Goldman Sachs explică totuşi contracţia într-o altă notă: "Distorsiunile sezoniere din timpul sărbătorilor de Anul Nou chinezesc au adăugat zgomot de fundal datelor privind exporturile din ultimele două luni şi, în opinia noastră, explică cea mai mare parte a surprizei". Aceştia au adăugat totuşi că impulsul exporturilor, pe o perioadă de trei luni, s-a moderat semnificativ începând cu al treilea trimestru din anul 2018 şi că avansul pe capitolul exporturi va rămâne slab în viitorul apropiat.

Încetinirea generală a economiei chineze vine în contextul în care Beijingul se apropie de un acord care ar încheia războiul comercial cu Washingtonul, acord care ar adresa zonele pe care Statele Unite le consideră ca fiind "structurale" pentru remodelarea economiei chineze, precum transferul forţat de tehnologie americană şi furtul cibernetic, drepturile de proprietate intelectuală ale companiilor străine care fac afaceri în China, servicii, curs valutar, respectiv deprecierea yuanului, agricultură, subvenţii acordate pentru exporturi şi companiilor chineze controlate de stat şi reducerea barierelor comerciale non-tarifare.

În ceea ce priveşte deprecierea yuanului, negociatorul Statelor Unite, Robert Lighthizer, a anunţat că cele două părţi au ajuns deja la o înţelegere la negocierile din Washington de la sfârşitul lunii februarie.

Săptămâna trecută, Wall Street Journal scria că cei doi preşedinţi ar putea semna un eventual acord comercial în jurul datei de 27 martie, în contextul turului european din Italia şi Franţa al preşedintelui Xi, la reşedinţa din Mar-a-Lago, Florida, a preşedintelui Donald Trump.

În cadrul unui acord, China ar urma să reducă tarifele pentru mărfurile produse în SUA, pe care ar urma să le importe în cantităţi masive precum produse agricole, gaze naturale, substanţe chimice şi autovehicule, în schimbul ridicării sancţiunilor Washingtonului.

Cu excepţia acestei cereri, solicitările Beijingului nu au fost făcute publice până în prezent nici de către negociatorii chinezi şi nici de către cei americani.

Potrivit surselor Reuters care au cunoştinţă despre evoluţia negocierilor, cele două părţi mai au de ajuns la un acord asupra mecanismului de aplicare şi supraveghere a acordului, aceasta fiind o prioritate pentru Washington în contextul în care Beijingul a negociat numeroase angajamente de-a lungul anilor cu mai multe administraţii americane dar nu s-a ţinut de promisiuni.

Erin Ennis, vicepreşedinte al Consiliului de Afaceri SUA-China, un grup care reprezintă companiile americane care fac afaceri în China, a precizat pentru Reuters: "Auzim că negocierile au mers destul de departe, iar chestiunile legate de implementarea acordurilor sunt obiectul disputei".

Vineri, Terry Branstad, ambasadorul Statelor Unite în China, a declarat tot pentru WSJ că nu s-a stabilit încă o dată la care cei doi preşedinţi ar urma să se întâlnească şi că cele două părţi încă mai au de lucru pentru a-şi clarifica divergenţele, în principal la capitolul implementare, înainte ca pregătirile pentru un summit să aibă loc.

În 2018, deficitul comercial al SUA cu China a crescut cu 11,6% până la un nivel record de 419,2 miliarde de dolari, în pofida politicilor protecţioniste ale administraţiei Trump.

Vineri, Dennis Muilenburg, directorul general al Boeing, a declarat că avioanele producătorului american ar putea să fie parte dintr-un acord comercial, în contextul în care achiziţiile de produse americane de către partea chineză au obiectivul de a reduce deficitul comercial al SUA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb