Echipa de tranziţie a lui Trump se distanţează de planul de pace sugerat de un strateg republican

R.S.
Internaţional / 10 noiembrie

Echipa de tranziţie a lui Trump se distanţează de planul de pace sugerat de un strateg republican

Echipa de tranziţie prezidenţială a lui Donald Trump a declarat sâmbătă că un strateg republican care a subliniat anterior în cursul zilei unele direcţii potenţiale ale unui plan de pace susţinut de SUA în Ucraina nu a vorbit în numele preşedintelui ales, relatează Reuters.

Bryan Lanza, un strateg vechi al Partidului Republican care a fost contractant pentru echipa de campanie a lui Trump, a afirmat sâmbătă într-un interviu pentru BBC că administraţia Trump îi va cere preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski o "viziune realistă pentru pace".

El a spus că prioritatea noii administraţii americane în Ucraina va fi obţinerea păcii, şi nu returnarea teritoriilor pierdute, inclusiv Crimeea.

"Iar dacă preşedintele Zelenski vine la masă şi spune, ei bine, putem avea pace doar dacă avem Crimeea, ne arată că nu este serios. Crimeea a dispărut", a spus el. "Şi dacă prioritatea ta este de a recupera Crimeea şi de a avea soldaţi americani care să lupte pentru a recupera Crimeea, atunci eşti pe cont propriu", a adăugat Lanza.

Răspunzând la comentariile lui Lanza, un purtător de cuvânt al echipei de tranziţie a negat că Lanza ar fi vorbit în numele lui Trump.

Echipa de tranziţie a lui Trump verifică în prezent personalul şi elaborează politicile pe care Trump le-ar putea adopta în timpul celui de-al doilea mandat.

"Bryan Lanza a fost un contractor pentru campanie", a spus purtătorul de cuvânt, care a refuzat să fie numit.

"Nu lucrează pentru preşedintele Trump şi nu vorbeşte în numele lui", a adăugat el.

În timpul campaniei electorale, Trump a spus că va găsi o soluţie pentru a pune capăt războiului "într-o zi", dar nu a explicat cum va face acest lucru.

Zelenski şi Trump au vorbit la telefon săptămâna aceasta după alegerile din SUA, într-o conversaţie la care s-a alăturat şi Elon Musk, miliardarul susţinător al lui Trump, conform unor relatări din mass-media, conform Reuters.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Ca orice bătrânel senil, și Putler a căzut în capcana promisiunilor de campanie electorală.

    1. la fel cum s-a supraestimat in 2016 cand a spus ca ii convinge pe Mexic sa plateasca pt zid.

      Adică un om trecut de 70 de ani este senil?numai într-o țară primitivă și fals creștină ca Romania vezi așa ceva,am văzut asta și în presă,care o denumește pe acești oameni bătrâni, bunicuțe, bătrânel și alte apelative care umilesc și discriminează, Romania este încă foarte departe de civilizație și de creștinismul adevărat, păi gândește-te cum vei fi tu după 70 de ani dacă zici ca Putin care are o condiție fizică de invidiat e senil , după această logică fascistă tu vei fi internat la un cămin de vârstnici la acea vârstă

      Putler și-a tocat bună parte din tineret în Ucraina, a spart toată moștenirea de fier vechi a URSS, a distrus toate relațiile economice cu partea lumii care are bani, a compromis viitorul Rusiei,

      Se califică pentru categoria bătrânei senili. Din fericire nu toți ajungeți în poziția de a ucide milioane de oameni. 

      Nu o băga în seamă, Neamțule. E o biată cucoană cu T.O.C. și permanent cu Putler în gură. Se semnează uneori cu nickname-ul meu, doar doar îi scriu ceva cu dedicație. Vezi mai jos:)

      dc nu era senil, cucerea Ucraina in 3 zile(cum a zis)

      dc nu era senil, stia ca nu va fi primit cu flori, decat de-alea ce se duc la morti 

      dc nu era senil, nu-si baga tara in razboi

      Ca orice bătrânel senil, am și eu probleme de personalitate, pre și post-medicație. Doar Putler îmi oferă sens vieții.

      Nickname ul tău fiind nimeni

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb