Economia Indiei, creştere record de 8,8%

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 1 septembrie 2010

Economia Indiei a înregistrat, în trimestrul II din 2010, cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, sporind presiunile asupra Băncii Centrale de a majora rata dobânzii de referinţă, transmite Bloomberg. Produsul Intern Brut (PIB) al celei de-a treia mari economii din Asia a crescut în perioada aprilie-iunie 2010 cu 8,8%, comparativ cu perioada similară din 2009, după un avans de 8,6% în primul trimestru din acest an, informează Agerpres.

India ar putea fi nevoită să majoreze rata dobânzii de referinţă pentru a tempera inflaţia, chiar dacă Japonia a adoptat noi măsuri de stimulare a economiei, iar preşedintele Rezervei Federale americane, Ben Bernanke, a anunţat că Fed va adopta măsuri mult mai agresive pentru a sprijini creşterea dacă perspectiva eco­nomică se va deteriora semnificativ.

"Inflaţia va continua să rămână o provocare pentru autorităţile indiene. În condiţiile creşterii incertitudinii la nivel mondial, India este mai bine plasată pentru a face faţă datorită cererii interne solide", a declarat Dipankar Mitra, economist la Motilal Oswal Securities Ltd. în Mumbai. Exporturile reprezintă mai puţin de o cincime din PIB-ul Indiei, iar creşterea salariilor şi a cheltuielilor de consum au protejat economia ţării de încetinirea ritmului de creştere care afectează economiile avansate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb