EDITORIAL Bolnavul Europei

A ajuns Franţa să fie bolnavul Europei? Întrebarea este inevitabilă cînd citeşti datele ultimului sondaj privind intenţiile de vot ale francezilor, la referendumul menit să pecetluiască soarta Constituţiei Europene. 53% din cei cu opţiuni conturate ar vota ÎMPOTRIVĂ!

Rezultatele au trimis un frison pe spinarea clasei politice franceze, dar s-ar putea propaga sub forma unui cutremur devastator pe întregul continent, dacă votul ipotetic din sondajele de azi se transformă, la 29 mai, în vot real.

Tema este abordată în Franţa nu atît din perspectiva consecinţelor asupra construcţiei europene, ci în termenii luptei de putere care se dă în continuare între "dreapta" şi "stînga", sau pe fiecare baricadă între diferiţi competitori. Socialiştii francezi spun cu vocea oficială "DA", în timp ce lupta internă pentru conducerea partidului lasă un loc mare pentru "NU". Această ambiguitate ar putea fi sursa unei răsunătoare victorii, la viitoarele alegeri, sau cauza unui neaşteptat dezastru. Dreapta, la putere, este condamnată să învingă scepticismul crescînd al francezilor şi să obţină un rezultat favorabil la referendumul din mai. Dacă nu, liderii actuali nu vor mai putea evita ghilotina, electorală! Cu alte cuvinte, tema a fost complet absorbită de malaxorul politic intern şi nu are nici o şansă să mai iasă din captivitate, pînă la precipitarea votului. Preşedintele şi premierul au declarat "stare de urgenţă" şi fiecare îşi foloseşte mij-loacele predilecte pentru a încerca răsturnarea situaţiei prezentată de sondaje. Considerînd că nemulţumiţii se recrutează dintre "victimele europenizării", mai ales şomerii, care au ajuns să reprezinte pes-te 10% din populaţia activă, M. Raffarin şi-a convocat de urgenţă miniştrii pentru a stabili măsuri directe de reducere a şomajului, aplicabile în mai puţin de 30 de zile! Abia acum o parte din liderii actualei majorităţi guvernamentale şi parlamentare descoperă că discursul cu care au încercat să capteze atenţia şi votul pozitiv al francezilor este mult prea simplist. "Da, pentru Europa", nu mai este de mult o soluţie salvatoare. Pentru care Europa? Primul ministru nu se sfieşte să constate că există mai multe în imaginea şi deci în voturile francezilor, o Europă ideală de care se simt tot mai puţin ataşaţi, şi o Europă reală, pe care nu o iubesc deloc. "O Europă de care se tem, o Europă pe care o consideră excesiv procedurală, birocratică, imperfectă sau ameninţătoare", ca să folosim cuvintele premierului. După analizele specialiştilor, ecartul critic de vîrstă al votului negativ este 25-65 de ani. Adică tocmai populaţia activă pe piaţa muncii şi politică. O generaţie care nu consideră că ar mai fi nevoie să-şi acrediteze ataşamentul faţă de ideea europeană, pentru că acest lucru l-a făcut de nenumărate ori pînă acum. O generaţie care, în schimb, crede că ar putea să-şi folosească votul pentru a spune răspicat clasei politice că actuala construcţie europeană şi mai ales direcţiile pe care le conturează noua Constituţie nu răspund marilor teme sociale şi economice cu care societatea franceză se confruntă tot mai dur.

Iar, de aici înainte, intrăm pe teritoriul din ce în ce mai larg al argumentelor pentru votul NU! Un vot negativ prin care se urmăreşte nu invalidarea ideii europene, ori negarea valorilor şi a idealurilor generoase pe care ea se fundează, ci acordarea unui vot de blam responsabililor politici pentru rezultatele concrete, respectiv pentru modul cum gestionează procesul. Primul reproş, "liberalismul" politicilor aplicate spaţiului unic european, care au dus la erodarea masivă a "serviciilor publice". În măsura în care "extinderea pieţei" a fost şi este scopul politicilor aplicate de UE, ea a generat o tot mai evidentă degradare a "infrastructurii sociale", în principal a sistemelor educaţional, de sănătate, cultură, dar şi a transporturilor publice, ori a altor servicii de interes social. Al doilea reproş al adepţilor votului negativ este că, nici pînă acum, nici Constituţia supusă aprobării nu rezolvă problema critică a construcţiei europene: joncţiunea dintre politicile economice şi Politica în sensul major al termenului. Cu alte cuvinte, Europa este sublimă, dar continuă să fie inexistentă cînd este vorba de politică externă, de securitate, politici sociale unitare şi mijloace bugetare capabile să susţină asemenea aspiraţii. În sfîrşit, întreaga construcţie continuă să funcţioneze top-bottom, adică de sus în jos, în timp ce europenii, francezii în cazul de faţă, ar dori să o vadă tot mai mult răspunzînd comenzilor bottom-top, adică de jos în sus. Lis-ta argumentelor pentru lista lui NU este încă mult mai lungă şi ea nu ezită să atingă puncte sensibile, cum ar fi menţinerea caracterului laic al puterii de stat şi al exerciţiului ei democratic în anumite ţări deja membre sau care aspiră la integrare.

Întrebarea cheie, dincolo de rezultatul votului, este dacă statutul special, pe care Franţa şi l-a asumat în politica Uniunii Europene şi pe care îl apără cu încrîncenare, va mai putea fi menţinut în cazul unui eşec la referendum, ori al unui vot pozitiv la limită, neconvingător şi fără puterea legitimării.