EFE: România alege gazul din Marea Neagră în faţa dependenţei de Rusia

Materii Prime #Energie / 4 noiembrie 2012

EFE: România alege gazul din Marea Neagră în faţa dependenţei de Rusia

Rezervele mari de gaze descoperite recent în Marea Neagră vor reduce dependenţa energetică de Rusia în următorii ani, transmite corespondentul agenţiei spaniole de presă EFE de la Bucureşti, conform Agerpres. El semnalează că acestea sunt planurile cu care lucrează autorităţile române şi acest lucru este prevăzut de specialiştii în energie din mediul public şi privat deopotrivă, după ce compania austriacă OMV a anunţat existenţa de "rezerve enorme" în Marea Neagră.

OMV şi compania americană "Exxon" susţin că au găsit, numai în perimetrul românesc pe care îl exploatează, zăcăminte ce cuprind între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale - adică o cantitate suficientă pentru a garanta consumul pentru patru ani în România. Şi este doar o porţiune din zona românească, la care trebuie adăugate zăcăminte de 100 de miliarde metri cubi, despre care experţii susţin că se pot extrage din apele teritoriale, şi fără a mai pune la socoteală ce se poate găsi în zona corespunzătoare a Ucrainei.

În prezent, România importă din Rusia 20% din necesarul de gaze naturale, însă rezervele naţionale cunoscute sunt pe cale să se epuizeze. De asemenea, şi Bulgaria, şi Ucraina depind tot de Rusia pentru a face faţă consumului de gaze, astfel că exploatarea rezervelor din Marea Neagră ar putea începe până la sfârşitul deceniului, semnalează EFE, şi ar schimba brusc situaţia României şi a vecinilor săi.

EFE consemnează că directorul general al filialei româneşti a "OMV Petrom", Mariana Gheorghe, a declarat pentru presa locală că independenţa energetică ar fi posibilă numai dacă România îşi respectă obligaţiile privitoare la investiţiile în infrastructură, pentru a extrage şi transporta gazele. Iar depăşirea protecţionismului de pe piaţa energetică românească rămâne încă de făcut pentru a profita de potenţialul descoperit în Marea Neagră, după cum arată Otilia Nuţu, consultant pe teme energetice. Domnia sa consideră că preţurile la care statul obligă acum companiile să vândă gazul pe piaţa internă nu ar face posibilă exploatarea rezervelor din Marea Neagră, pentru că aceasta ar fi mult mai scumpă decât în cazul gazelor care se extrag de pe uscat.

"Era prevăzut ca piaţa să se liberalizeze în 2007", odată cu intrarea României în UE, însă acest lucru nu s-a petrecut încă, după cum semnalează Otilia Nuţu, subliniind faptul că, în cazul liberalizării preţurilor, ar exista şase sau şapte surse de gaze naturale, vreme de până la douăzeci de ani. Liberalizarea ar presupune, notează EFE, o creştere a preţurilor pentru consumatorul român, însă statul ia deja în consideraţie formule pentru combaterea efectelor asupra populaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb