Energia regenerabilă nu este sustenabilă şi pierde cursa eficienţei în faţa celei atomice

În goana după atingerea cu orice preţ a unor ţinte verzi iluzorii, promotorii surselor "regenerabile" de energie electrică "uită" un element fundamental aflat la baza oricărei activităţi economice, respectiv eficienţa utilizării unor resurse limitate, care sunt obţinute, de cele mai multe ori, cu un consum semnificativ de energie.

Din acest punct de vedere, nimic nu se compară cu centralele atomice. În urma reacţiilor de fisiune din reactoare se obţine o cantitate de energie mult mai mare decât din alte surse şi pentru o perioadă mult mai mare, pe fondul unui consum de materiale mult mai redus.

Date oficiale în acest sens sunt prezentate într-un studiu din septembrie 2015 al Departamentului Energiei din SUA sub titlul "Quadrennial Technology Review: An Assessment of Energy Technologies and Research Opportunities". Documentul este disponibil aici.

Conform Tabelului 10.4 din acest studiu, cele mai mari cerinţe de materiale, exprimate în tone/TWh şi fără a se lua în considerare şi consumul de combustibil, apar în cazul centralelor solare (vezi tabelul şi graficul).

Astfel, pentru fiecare TWh obţinut din captarea razelor solare, trebuie consumate 350 de tone de beton, 3.700 tone de ciment, 7.900 tone de oţel, 2.700 tone de sticlă şi 1.797 tone de alte materiale.

Categoria "altele" include 680 de tone de aluminiu, 850 de tone de cupru, 210 tone de plastic şi 57 de tone de silicon, pentru a căror producere este nevoie de consumul unor cantităţi însemnate de combustibili fosili.

În cazul centralelor eoliene este nevoie de 10.260 de tone de materiale pentru producerea unui TWh de energie electrică, repartizate în 8.000 de tone de beton, 1.800 de tone de oţel, 92 de tone de sticlă şi 386 de tone de alte materiale (23 tone de cupru, 35 de tone de aluminiu, 120 de tone de fier şi 190 de tone de plastic).

Pentru acelaşi TWh este nevoie de numai 760 de tone de beton, 160 de tone de oţel şi 10 tone de alte materiale în cazul centralelor atomice.

Volumul foarte ridicat de materiale pentru construirea centralelor eoliene şi solare implică şi existenţa unei poluări importante în procesul de producţie al acestora, alături de un volum ridicat al emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceste "efecte secundare" din procesul de extragere şi fabricare a materialelor nu trebuie ignorate atunci când se evaluează nivelul total al emisiilor, iar în aceste condiţii ar putea exista surprize majore în clasamentul surselor de energie "curate".

Dincolo de aceste diferenţe extraordinare din puncte de vedere al necesarului de materiale, analiza surselor de energie electrică nu poate ignora nici durata de funcţionare a respectivelor echipamente fără intervenţii suplimentare sau revizii.

Conform datelor prezentate în literatura de specialitate, centralele solare şi eoliene au o durată de viaţă care se măsoară în ani, înainte de efectuarea unor operaţiuni de întreţinere care să permită menţinerea capacităţii nominale de producţie, în timp ce durata de viaţă a centralelor atomice, hidrocentralelor şi a instalaţiilor geotermale se măsoară în decenii.

Iar în toate deceniile de funcţionare, centralele nucleare alimentează permanent sistemul energetic, cu excepţia opririlor pentru întreţinere, spre deosebire de centralele eoliene şi solare, care au producţie zero când nu bate vântul sau este noapte. Această deficienţă majoră nu poate fi depăşită prin creşterea numărului de centrale eoliene sau solare, deşi aşa dau de înţeles autorităţile europene, care se pare că nu ştiu tabla înmulţirii cu zero.

Diferenţele enorme între cerinţele de materiale pentru diferitele surse de energie electrică au fost ignorate pentru o perioadă îndelungată, fiind promovată neîncetat ideea că electricitatea obţinută din centralele solare şi eoliene este mai ieftină decât aceea obţinută din surse convenţionale.

Din păcate, varianta centralelor atomice ca sursă de energie fără emisii de CO2 sau cu emisii foarte reduse, continuă să fie respinsă, inclusiv pe fondul alimentării îngrijorărilor privind depozitarea în siguranţă a deşeurilor nucleare.

Aceste îngrijorări sunt, însă, nefondate, după cum afirmă un susţinător al energiei nucleare din Statele Unite, Madi Hilly, preşedintele organizaţiei "Green Nuclear Deal", deoarece "deşeurile nucleare nu reprezintă o problemă". Mai mult, "deşeurile nucleare reprezintă cea mai bună soluţie pentru acoperirea nevoilor noastre de energie în timp ce se asigură şi protecţia mediului", după cum scrie pe contul său de Twitter (twitter.com/MadiHilly), unde prezintă şi argumentele în favoarea energiei nucleare.

Din cauza densităţii energetice ridicate a uraniului, volumul deşeurilor este mult mai redus în comparaţie cu alte tehnologii de producere a energiei electrice. În plus, uraniul scos din reactoare după utilizare mai conţine circa 90% din energia potenţială iniţială, după cum mai subliniază preşedintele organizaţiei "Green Nuclear Deal", iar acesta poate fi reutilizat în alte reactoare, aşa cum se procedează în prezent în Europa, Rusia şi Japonia.

În condiţiile în care consideră că depozitarea deşeurilor nucleare este mai mult o problemă politică, Madi Hilly afirmă că "oamenii de ştiinţă şi inginerii abuzează de încrederea publicului atunci când pretind că deşeurile nucleare trebuie depozitate adânc sub pământ sau în mijlocul deşertului".

Preţul extrem de ridicat al respingerii centralelor nucleare în favoarea celor solare sau eoliene nu va mai putea fi ignorat pentru mult timp de autorităţi, aşa cum se observă deja în Marea Britanie, unde proiectul construirii unei noi centrale atomice a fost întârziat foarte mult, iar acum pare să fie abandonat cu totul.

Javier Blas, analist al pieţei energie la Bloomberg, a descris recent situaţia din sistemul energetic al Marii Britanii. La sfârşitul lunii trecute, când încă nu venise iarna, capacitatea de producţie din centralele eoliene a scăzut de la 16,4 GW până la 0,4 GW într-un interval de 40 de ore, după cum arată Blas pe contul său de Twitter, scădere echivalentă cu închiderea a 14 centrale nucleare.

Oare chiar mai crede cineva că o societate şi o economie naţională poate funcţiona altfel decât la un minim de subzistenţă pe fondul unor astfel de variaţii extraordinare în producerea energiei electrice?