Energie

7 aprilie 2014

Hidroelectrica a vândut în două zile pe bursă energie de 105 milioane lei

V.B.Companii / 7 aprilie 2014

Hidroelectrica a încheiat pe bursa de energie, pe 3 şi 4 aprilie, un număr de 29 de contracte prin care a vândut 615.650 MWh în pachete de 5, 10 şi 55 MW, livrare în bandă, pe perioade de o săptămână, o lună, 5 luni şi 8 luni calendaristice, iar valoarea cumulată a celor 29 de pachete este de 105 milioane lei, rezultând un preţ mediu de 163,3 lei/MWh, potrivit unui comunicat trimis azi redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Ucraina vrea să importe gaze din statele UE vecine

A.C.Internaţional / 6 aprilie 2014

Ucraina poartă discuţii în regim de urgenţă cu statele vecine membre UE, pentru a importa gaze naturale din vest în urma creşterii preţului perceput de Rusia, principalele surse de aprovizionare vizate fiind Slovacia, Ungaria şi Polonia, potrivit...

Enel: Peste 200 de furturi de energie în Bucureşti

V.B.Companii / 3 aprilie 2014

Enel Distribuţie Muntenia a realizat, în perioada 17-28 martie, cu sprijinul Poliţiei Române, controale în Capitală, pentru depistarea branşamentelor ilegale la reţeaua de electricitate, descoperind peste 200 de cazuri...

Datoria financiară a Hidroelectrica s-a diminuat cu 67%

A.C.Companii / 2 aprilie 2014

Datoria financiară a Hidroelectrica către bănci s-au diminuat cu 67%, de la 841 milioane euro la 282 milioane euro, aceasta încheind linia de credit acordată de Alpha Bank, potrivit unui comunicat remis de producătorul de energie.

Război pe piaţa gazelor

Război pe piaţa gazelor

A.T.Ziarul BURSA #Companii / 2 aprilie 2014 /

Marii consumatori de gaze au sărit, ieri, la gâtul celor doi mari producători, Romgaz şi Petrom, acuzându-i că sunt inflexibili în negocierea contractelor pe piaţa liberă şi că ţin, nejustificat, la preţ.

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo