PENTRU A EVITA LEGISLAŢIA EUROPEANĂ Parlamentarii bulgari au aprobat schimbarea statutului conductei South Stream

A.C.
Internaţional #Energie / 5 aprilie 2014

Parlamentarii bulgari au aprobat schimbarea statutului conductei South Stream

Parlamentarii bulgari au aprobat schimbările în legislaţia naţională pentru energie care va permite conductei South Stream să evite legislaţia UE, potrivit agenţiei de presă bulgare Novinite.

În urma schimbărilor făcute de legislativul bulgar, segmentul South Stream care trece pe teritoriul Bulgariei va avea un statut de reţea de gaze de interconectare.

După dezbateri lungi de 3 ore care au avut loc joi şi votul acordat astăzi, schimbarea va menţiona că secţiunea care intră pe teritoriul maritim bulgar (de aproximativ 14 km) va obţine un statut legal de "nu trece pe teritoriul European", potrivit agenţiei bulgare Mediapool.

Aceste "portiţe legislative" anulează obligaţia Bulgariei de a proviziona accesul părţilor terţe la secţiunea sa din gazoductul South Stream, astfel excluzând părţile conductei care aparţin de al treilea Pachet Energetic al UE.

Decizia Bulgariei, care a fost adoptată de o majoritate de 115 parlamentari "pentru" faţă de 64 "împotrivă" (4 abţineri), a fost complet sprijinită de parlamentarii din Partidul Socialist Bulgar (PSB), aflat la conducere, şi de către partenerii săi din Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, precum şi de ultra naţionaliştii Ataka.

Opoziţia de centru-dreapta GERB a votat în mare parte împotriva acestei măsuri printre care 4 parlamentari s-au abţinut. Membrul PSB Yavor Kuyumdzhiev, aflat printre parlamentarii care au propus legislaţia, a făcut analogia între construcţia conductei şi călătoria cu avionul declarând că un avion nu este privit ca şi cum ar fi aterizat înt-o anumită ţară doar pentru că a zburat deasupra ei.

Membrul GERB Delyan Dobrev, fost Ministru al Economiei între 2009 şi 2013, a declarat în timpul dezbaterilor de joi că nu a înţeles de ce colegii săi din PSB au decis să nu mai aştepte răspunsul UE dacă amendamentul încalcă legislaţia comună Europeană.

Schimbările au fost aprobate în ciuda unei scrisori din partea Comisarului European pe Energie, Gunther Oettinger, care a cerut o explicaţie pentru motivele acţiunilor Bulgariei în privinţa statutului legal al conductei.

Statele membre UE au căzut de acord în 2013 să fie reprezentate de către negocierile Comisiei Europene cu Gazprom asupra conductei South Stream.

Statele implicate în proiect au fost, de asemenea, sfătuite să revizuiască acordurile semnate cu Rusia în privinţa conductei de gaze pentru a se coordona cu legislaţia UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb