Actualizare 15:14 E.ON îşi vinde centralele pe cărbune şi gaze din Italia
Grupul german de utilităţi E.ON a anunţat astăzi că a ajuns la un acord privind vânzarea centralelor sale pe cărbune şi gaze naturale din Italia către compania cehă Energeticky a Prumyslovy Holding (EPH), preţul tranzacţiei nefiind dat publicităţii, scrie Reuters.
Astfel, E.ON încearcă să se debaraseze de active cu probleme cumpărate masiv în ultimul deceniu.
Acordul cu EPH include capacităţi de generare cu o putere de 4.500 de megawaţi, fiind vizate o centrală pe cărbune din Sardinia (circa 600 MW) şi şase centrale pe bază de gaze naturale din Italia continentală şi Sicilia, totalizând 3.900 MW. Cele două companii estimează că tranzacţia va fi finalizată în al doilea trimestru al acestui an, în funcţie de obţinerea aprobărilor de la autorităţile europene de concurenţă.
EPH deţine şi gestionează diverse active energetice în Cehia, Slovacia, Germania şi Polonia.
(Valentin Busuioc)
---
E.ON România, parte a grupului german E.ON, a anunţat, azi, finalizarea fuziunii celor două firme de distribuţie deţinute, compania rezultată fiind primul distribuitor integrat de gaze şi electricitate de pe piaţa românească, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.
E.ON Distribuţie România şi-a început activitatea la 1 ianuarie. Fuziunea a început în anul 2009 şi a fost realizată prin absorbţia E.ON Moldova Distribuţie de către E.ON Gaz Distribuţie.
"Fuziunea celor două companii din cadrul E.ON România a fost un proces firesc prin care s-a realizat o procedură de reorganizare intra-grup având ca scop principal creşterea eficienţei pe termen lung, ca rezultat al optimizării costurilor comune", a declarat în comunicat directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak.
E.ON Distribuţie România operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 20.000 km, respectiv o reţea de electricitate de peste 80.000 km care deservesc în total circa 3 milioane de clienţi şi acoperă judeţele din partea de Nord a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ, Bacău).
E.ON menţionează că noua companie va aloca "sume considerabile" pentru modernizarea şi extinderea reţelelor şi că de la venirea în România grupul a investit peste 1,2 miliarde euro, o sumă similară fiind virată către stat, sub formă de impozite şi taxe.