Ernst&Young: Mediul de afaceri s-a deteriorat simţitor

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 20 februarie 2009

Criza creditelor a obligat companiile să caute variante alternative de îmbunătăţire a lichidităţilor, societăţile pregătindu-se pentru vremuri grele, se arată într-un studiu realizat de Ernst&Young care a inclus 350 de companii din lume. Raportul "Oportunităţi pe timp de criză" prezentat de Ernst&Young arată felul în care mari companii internaţionale îşi adaptează strategiile la recesiunea globală şi cum vor evolua priorităţile lor în următoarele 12 luni.

Aproximativ 40% din companiile chestionate au fost de părere că mediul de afaceri s-a deteriorat simţitor în sectorul lor de activitate, aproape o treime menţionând retragerea companiilor concurente ca efect al crizei şi creşterea numărului de falimente.

Peste 80% din repondenţi au realizat deja o analiză privind eficientizarea costurilor, circa două treimi au iniţiat un program de reducere a personalului şi mai mult de jumătate au raţionalizat cheltuielile cu tehnologia informaţiei. Companiile din Europa, comparativ cu cele din Statele Unite, sunt mai dispuse să ia în calcul reducerea costurilor imobiliare şi cu tehnologia informaţiei, decât reducerea costurilor directe sau indirecte cu angajaţii.

Aproximativ 50% din companiile chestionate au vândut sau au închis o parte din operaţiuni şi 43% analizează oferte alternative de finanţare pe termen scurt, în timp ce 23% au în vedere opţiuni de renegociere a datoriilor, precum şi o comunicare proactivă cu creditorii, analiştii şi agenţiile de rating şi intenţionează renegocierea angajamentelor. Mai puţin de un sfert din companii au afirmat că lichidităţile nu reprezintă o problemă.

În plus, companiile chestionate au început să se uite atent atât la clienţi, cât şi la lanţul lor de aprovizionare. Peste jumătate dintre aceste companii au asistat la scăderea bonităţii clienţilor lor (circa 60 la sută în Europa), iar mai mult de jumătate au afirmat că o parte din principalii clienţi înregistrează dificultăţi şi că a crescut durata de timp dintre comanda clientului şi încasarea banilor.

Companiile şi-au adaptat strategiile pentru a fi în concordanţă cu acest nou mediu de afaceri, trei sferturi din ele punând un accent mai mare pe clienţii cheie şi peste 40 la sută creând produse noi.

În ceea ce priveşte priorităţile strategice pentru următoarele 12 luni, majoritatea companiilor s-au referit la protejarea activelor, îmbunătăţirea performanţelor şi restructurarea afacerii. În ceea ce priveşte lichidităţile, două treimi din repondenţi au în vedere o revizuire de la mare la mic a gestionării lichidităţilor şi fluxurilor de numerar, jumătate dintre ele introducând măsuri privind capitalul de lucru în obiectivele de performanţă ale membrilor conducerii, în timp ce 36 la sută analizează ce bunuri pot fi transformate în lichidităţi. În ceea ce priveşte modul în care îşi vor procura lichidităţi în viitor, firmele au răspuns că se aşteaptă la economii semnificative sau rezonabile din lanţul de aprovizionare (58 la sută), vânzări şi marketing (42 la sută), operaţional (56 la sută) şi IT (43 la sută).

În termeni strategici, 40 la sută din companiile globale şi 53 la sută din cele europene au afirmat că se gândesc la vânzarea activităţilor care nu sunt de bază sau sunt neperformante. Un număr relativ mare de firme văd în recesiune o oportunitate de extindere, 34 la sută din ele la nivel global, respectiv 38 la sută în Europa şi intenţionează efectuarea de achiziţii strategice.

În timp ce majoritatea pieţelor dezvoltate erau percepute ca fiind stagnante sau în declin, companiile încă văd oportunităţi importante pe pieţele emergente. China (59 la sută), India (45 la sută), Asia de Sud-Est (26 la sută) şi Europa de Est (31 la sută) au fost regiunile care în opinia majorităţii companiilor internaţionale ar avea cele mai mari oportunităţi de creştere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb