Parlamentul eston a cerut ieri un sprijin mai ferm pentru Ucraina în apărarea sa împotriva Rusiei şi a susţinut Kievul în eforturile sale de a interzice participarea sportivilor ruşi şi belaruşi la competiţiile internaţionale şi la Jocurile Olimpice, informează Agerpres.
"Nici Comitetul Internaţional Olimpic şi nici nimeni altcineva nu poate rămâne neutru în ceea ce priveşte crimele de război şi genocidul comise de regimul terorist al Rusiei", se arată în rezoluţie.
Acoperirea acestor crime cu drapelul olimpic este "imorală şi inacceptabilă", se spune în declaraţia Riigikogu, parlamentul eston.
Aceasta este cea de-a şasea declaraţie a Riigikogu în sprijinul Ucrainei.
Parlamentarii estonieni au condamnat, de asemenea, agresiunea militară a Rusiei, au asigurat Ucraina de sprijinul Estoniei şi au cerut consecinţe legale pentru cei responsabili de război, mai adaugă sursa citată.
"Curajul poporului ucrainean obligă ţările care respectă valorile democratice la unitate şi cooperare continuă pentru victoria Ucrainei", au spus parlamentarii. Riigikogu a cerut comunităţii internaţionale să sprijine Ucraina mai hotărât cu mijloace militare, politice şi economice pentru a atinge mai rapid acest obiectiv.
1. fără titlu
(mesaj trimis de credinciosul în data de 23.02.2023, 09:00)
cine ii opreste?
sau daca da estonia un leu,ro trebuie sa dea 10 iar Germania 10000?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2023, 10:12)
Si eu vreau mai mult sprijin de la soacra,
ca sa ma duc la Monte Carlo,pe la casino
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2023, 12:07)
Alti amarati, pe care elitele lor vandute ii trimit la moarte sigura, pt a face pe placul stapanilor oculti!