EURO 2020 În ritm de melc până la alegeri!

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport / 25 august 2016

În ritm de melc până la alegeri!

Lucrările necesare găzduirii de către Bucureşti a unor meciuri de la Euro 2020 sunt practic blocate până la alegeri. Inspecţiile UEFA au arătat că avem şansa să facem absolut orice în vederea unei bune organizări, în condiţiile în care de doi ani nu am făcut absolut nimic.

Ultima vizită a oficialilor UEFA a avut loc în această săptămână, aceştia purtând discuţii cu Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea. Pe lista neajunsurilor a mai fost plasată o nouă problemă, a centrului de presă, în condiţiile în care noua Sală Polivalentă, care ar fi trebuit să fie gazda jurnaliştilor din întreaga lume arată foarte bine doar pe hârtie. S-a ajuns la un acord de compromis, potrivit căruia se va construi un centru de presă provizoriu de cel puţin 1250 de metri pătraţi, în imediata apropiere a Arenei Naţionale. S-a discutat despre reabilitarea străzilor din jurul arenelor (inclusiv cele de antrenament), despre transportul în comun, pistele destinate bicicliştilor, accesul persoanelor cu dizabilităţi la stadion. O altă problemă spinoasă este legată de renovarea celor patru stadioane destinate antrenamentelor echipelor care vor disputa meciurile la Bucureşti. Costurile lucrărilor pentru modernizarea stadioanelor depăşesc peste 100.000.000 de euro, suma totală estimată să fie cheltuită pentru organizarea acestui eveniment fiind de 260.000.000 euro. Din nefericire, până la alegerile parlamentare din luna decembrie, când vom avea un nou guvern, interesul pentru această chestiune este minim, chiar dacă o eventuală retragere a dreptului de organizare din cauza nerespectării termenelor ar reprezenta o mare pată pe obrazul ţării.

În luna martie, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, anunţa care este stadiul "lucrărilor" la cele patru arene, din păcate de atunci lucrurile nu au avansat prea mult: "Primul stadion care a intrat deja în proces de modernizare este cel de la Arcul de Triumf, care va avea maximum 8.000 de locuri. Al doilea stadion pe listă este cel din Şoseaua Ştefan cel Mare, dacă nu greşesc, cu 30.000 de locuri. Cred însă că sustenabil ar fi să aibă 20.000 de locuri. Un alt stadion aflat într-o procedură foarte avansată este cel al Rapidului. În schimb, la nivel de Ghencea, azi, nu avem studii de fezabilitate".

La începutul acestei veri, vicepreşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Robert Pongracz, care a activat mult timp în cadrul structurilor UEFA, avertiza că ne putem trezi cu scrisori de avertisment din partea UEFA şi că există chiar posibilitatea retragerii dreptului de organizare: "Eu cred că o să-l facem româneşte, pe ultima sută de metri, o să vină o scrisoare de la UEFA, că vă luăm meciurile şi o să facem tot ce este posibil.Tot ce o să se facă pentru campionatul ăsta o să se facă în stres, o să se facă numai pentru un scop, să nu pierdem organizarea, tu când construieşti trebuie să te gândeşti mă, ce folos o să îi dau după ce se termină acest eveniment".

În dosarul de candidatură trimis către UEFA, federaţia promitea, în urma unor consultări cu Guvernul, că ţara noastră va avea în 2020 nu mai puţin de 2300 de kilometri de autostradă, în condiţiile în care în ultimii 50 de ani au fost construiţi... 650 de kilometri. Hotărât să întărească seriozitatea promisiunilor FRF, ministrul Transporturilor din 2014, Dan Şova, ţinea să pluseze, susţinând că în 2018 cei 2300 de kilometri de autostradă vor fi deschişi circulaţiei: "Este o promisiune corectă şi este în conformitate cu Programul «România 100», de autostrăzi, pe care l-a prezentat premierul. Am mai spus-o, o mai spun încă o dată, avem bani pentru acest program. (...) Timpul de realizare este chiar puţin mai scurt, pentru că noi nu avem numai campionatul European în 2020, noi avem şi 100 de ani de la statul naţional unitar, în 2018".

Capitala se află printre cele 13 oraşe (Copenhaga, Amsterdam, Dublin, Bilbao, Budapesta, Bruxelles, Glasgow, Munchen, Baku, Sankt Petersburg, Roma şi Londra) care vor găzdui meciuri la a 16-a ediţie a Campionatului European, care se va desfăşura în 2020. Pe Arena Nationala se vor disputa patru meciuri, trei din faza grupelor şi unul din optimile de finală.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb