Euro a coborât sub 1,31 dolari

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 mai 2010

Moneda unică europeană a scăzut ieri, pe piaţa londoneză, sub pragul de 1,31 dolari, nivel care nu a mai fost atins după luna aprilie 2009. Deprecierea a fost cauzată de temerile legate de faptul că pachetul de sprijin destinat Greciei, de 110 miliarde de euro, nu va reuşi să oprească răspândirea crizei datoriilor în regiune. Temerile de pe piaţă s-au amplificat după ce purtătorul de cuvânt al Uniunii Europene, Amadeu Altafaj, a declarat că este posibil ca pachetul pentru Grecia să nu fie aprobat, luna aceasta, de toate guvernele din zona euro.

Amintim că, în luna mai, Grecia trebuie să răscumpere obligaţiuni de peste 8 miliarde de euro.

Ieri dimineaţă, euro a avut un curs de 1,3088 dolari pe piaţa din Londra, în scădere cu 0,8%, după ce coborâ-se la 1,3078 dolari - cel mai redus nivel de după 28 aprilie 2009.

Fond de 15 miliarde euro pentru băncile elene

Grecia va crea un fond de 15 miliarde de euro (19,8 miliarde de dolari) pentru protejarea băncilor din ţară, suma fiind cu 50% mai mare decât cea stabilită iniţial în acest sens, iar banii vor proveni din pachetul de sprijin pe care ţara îl va obţine de la zona euro şi Fondul Monetar Internaţional, potrivit unui document UE, citat de agenţia Bloomberg.

Conform memorandumului de înţelegere dintre oficialii de la Atena şi zona euro, scopul fondului este "menţinerea stabilităţii sistemului bancar din Grecia, prin asigurarea de capital, în cazul unei scăderi semnificative a lichidităţilor".

Fondul de Stabilitate Financiară creat de Grecia a fost anunţat la data de 2 mai, când autorităţile elene au ajuns la un acord cu zona euro şi FMI pentru pachetul de sprijin de 110 miliarde de euro. Atunci, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, declara că sistemul bancar elen va beneficia, la nevoie, de 10 miliarde de euro din pachetul de salvare. Dar, potrivit documentului mai sus citat, suma va fi de 15 miliarde de euro.

Fondul va cumpăra acţiuni preferenţiale la bănci, care, ulterior, vor putea fi convertite în titluri ordinare.

Băncile elene s-ar putea confrunta cu creşterea împrumuturilor neperformante, din cauza măsurilor de austeritate care vor afecta populaţia ţării.

Principalele bănci elene sunt "National Bank of Greece" SA, "EFG Eurobank Ergasias" SA, "Alpha Bank" şi "Piraeus Bank" SA, prezente şi în România.

Declin al burselor din Atena, Madrid şi Lisabona, din cauza temerilor privind contagiunea

Bursele din Atena, Madrid şi Lisabona au înregistrat, ieri, scăderi importante, din cauza riscurilor legate de extinderea problemelor financiare ale Greciei în alte ţări din zona euro, dar şi a evoluţiei negative a principalelor burse europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb