EUROBAROMETRU: Războiul din Ucraina a consolidat sprijinul public pentru UE

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 iunie 2022

Războiul din Ucraina a consolidat sprijinul public pentru UE

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a consolidat sprijinul public pentru UE, conform Eurobarometrului de primăvară 2022, publicat ieri de Parlamentul European (PE), care este centrat pe războiul din Ucraina şi consecinţele sale, apartenenţa la Uniunea Europeană (UE), imaginea UE şi a PE, valori de apărat şi priorităţi ale PE.

Sondajul arată că aproape două treimi (65%) dintre europeni consideră că apartenenţa la UE este un lucru bun, acesta fiind cel mai bun rezultat din 2007, când a fost de 58%, consemnează legislativul UE într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Apartenenţa la UE este considerată "un lucru bun" de o majoritate absolută a cetăţenilor din toate ţările, cu excepţia Greciei şi a Slovaciei, unde mai mulţi respondenţi consideră că acest lucru este "nici bun, nici rău". În comparaţie cu un sondaj realizat de Parlamentul European la finalul anului 2021, rezultatele au crescut semnificativ în majoritatea ţărilor, în special în Lituania (+20 puncte procentuale), Malta (+12 puncte procentuale) şi Estonia (+9 puncte procentuale).

În România procentul celor care consideră apartenenţa la UE un lucru bun este de 47% (+4 puncte procentuale), 29% susţin că acest lucru este "nici bun, nici rău" (la fel ca în sondajul precedent), iar 23% - că este "un lucru rău" (-4).

În prezent, 52% dintre europeni au o imagine pozitivă despre UE, faţă de 12% care au o imagine negativă. Acest rezultat reprezintă o creştere cu 3 puncte procentuale a imaginii pozitive începând din noiembrie-decembrie 2021 şi, în acelaşi timp, este egal cu cel mai bun rezultat măsurat de sondajele Parlamentului European începând din 2007. Rezultatele naţionale pentru o imagine pozitivă a UE variază de la 76% în Irlanda la 32% în Grecia. În România, 51% dintre cetăţeni au o imagine pozitivă despre UE, cu 9% mai mult decât la finalul anului 2021.

Apreciind rezultatele sondajului, preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat: "În contextul întoarcerii războiului pe continentul nostru, europenii se simt în siguranţă pentru că fac parte din Uniunea Europeană. Cetăţenii europeni sunt profund ataşaţi ideii de libertate sunt pregătiţi să ne apere valorile şi sunt din ce în ce mai conştienţi de faptul că democraţia nu mai poate fi considerată de la sine înţeleasă".

Eurobarometru: Rusia - văzută pozitiv de numai 10% dintre respondenţii din UE

Evenimentele recente au modelat, de asemenea, imaginea europenilor cu privire la alţi actori majori de pe scena internaţională. Rusia este văzută pozitiv de numai 10% dintre respondenţi la nivelul UE (18% în România), în scădere de la 30% în 2018, când această întrebare a fost adresată ultima dată. China este văzută pozitiv de 22% dintre respondenţi (-14 puncte procentuale faţă de 2018); în România, 37% din respondenţi au spus că au o părere pozitivă despre China. În schimb, europenii au o imagine mai bună despre Regatul Unit (65%, +un punct procentual; 67% în România), iar 58% dintre cetăţenii participanţi la sondaj (63% în România) au o imagine pozitivă despre SUA (+13 puncte procentuale).

Majoritatea cetăţenilor consideră că războiul din Ucraina presupune o schimbare fundamentală: 61% dintre europeni nu sunt încrezători că viaţa lor va rămâne neschimbată. În România, acest procent este de 55%. Doar aproximativ o treime dintre respondenţi (37%) consideră acest lucru (43% în România). Un sondaj publicat săptămâna trecută de Comisia Europeană arată că opt din zece respondenţi (80%) sunt de acord cu impunerea de sancţiuni economice guvernului rus, precum şi întreprinderilor şi persoanelor fizice ruse. Majoritatea cetăţenilor din 22 state membre îşi declară sprijinul faţă de răspunsul UE la invazia Ucrainei de către Rusia.

În condiţiile în care inflaţia şi costul vieţii crescuseră cu mult timp înainte de începerea războiului rusesc din Ucraina, patru din zece europeni afirmă că se confruntă deja cu consecinţele războiului asupra nivelului lor de trai (40%; 29% în România). Ca un semn clar al rezilienţei şi unităţii europene, 59% dintre europeni (35% români) consideră că apărarea valorilor europene comune, cum ar fi libertatea şi democraţia, reprezintă o prioritate, chiar dacă acestea ar afecta preţurile şi costul vieţii.

Preocupările economice din ce în ce mai mari se reflectă, de asemenea, în priorităţile politice asupra cărora cetăţenii doresc ca Parlamentul European să se concentreze mai mult: combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale (38%; 33% în România), sănătatea publică (35%; 42% în România), care a scăzut semnificativ cu 7 puncte procentuale în ultimele şase luni, şi de democraţie şi statul de drept (32%; 28% în România), prioritate care a înregistrat o creştere semnificativă cu 7 puncte procentuale.

Percepţia războiului şi semnificaţia acestuia pentru Uniunea Europeană devin, de asemenea, vizibile când este vorba despre valorile fundamentale pe care cetăţenii le doresc apărate prioritar de Parlamentul European: democraţia se află din nou în fruntea listei, cu o creştere de şase puncte comparativ cu toamna anului 2021 (38%, +6 puncte procentuale; 23% în România). Urmează protecţia drepturilor omului în UE şi în lume, precum şi libertatea de exprimare şi de gândire, cu 27% (20% în România).

Sondajul Eurobarometru al Parlamentului European din primăvara anului 2022 a fost realizat între 19 aprilie şi 16 mai 2022 în rândul a 26.578 de respondenţi din cele 27 de state membre ale UE. Sondajul a fost realizat faţă în faţă şi completat cu interviuri online, acolo unde a fost necesar.

Un atac cu dronă a provocat un incendiu la o rafinărie rusă de lângă Ucraina, potrivit Moscovei

Autorităţile ruse au afirmat că bănuiesc că un atac cu dronă s-ar afla în spatele unui incendiu care a izbucnit miercuri la o rafinărie de petrol situată într-o regiune rusă la graniţa cu Ucraina, relatează AFP.

"Potrivit unei versiuni a faptelor, incendiul a fost provocat de un atac cu dronă asupra instalaţiilor tehnice ale fabricii. Fragmente din două drone au fost găsite în zona rafinăriei", a declarat pe Telegram guvernatorul regiunii Rostov-pe-Don, Vasili Golubev.

Potrivit guvernatorului, incendiul nu a provocat victime şi a fost stins la sfârşitul dimineţii. Operaţiunile de la rafinărie vor fi suspendate până la încheierea unei anchete pentru a evalua amploarea pagubelor, a adăugat Vasili Golubev.

Este vorba despre rafinăria Novoşahtinsk, situată la câţiva kilometri de graniţa cu regiunea separatistă Lugansk, în estul Ucrainei.

O înregistrare video postată pe reţelele sociale, a cărei autenticitate nu a putut fi verificată imediat, arată o dronă survolând o zonă industrială, cu puţin timp înainte de producerea unei explozii.

Rusia, care conduce o ofensivă militară împotriva Ucrainei de la sfârşitul lunii februarie, a acuzat în repetate rânduri forţele Kievului că au bombardat localităţi ruse situate la frontieră.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Tot mai sus, mai sus, mai sus!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb