Europa între reţeta americană şi cea sovietică

Uniunea Europeană, extensia uniunii monetare a zonei euro, se află în mijlocul unei boli cronice acutizate din când în când de ameninţările de faliment suveran ori ale sistemului bancar. Bolnavului european i se pot administra două reţete: cea americană a integrării totale, sau cea sovietică a dezintegrării...

Deşi ideea uniunii statelor europene a evoluat de la o uniune comercială la una monetară şi politică, în practică lucrurile s-au întâm-plat în "ritm european", adică mai încet, că nu ne grăbim nicăieri...

Americanii au avut de recuperat o istorie de câteva mii de ani pe care Europa o avea deja, aşa că realizarea Statelor Unite, integrarea noilor membri şi expansiunea teritorială s-au făcut "în viteză" implicând pe parcurs şi războaie cu Marea Britanie, război civil şi alte evenimente interesante pentru istorici.

Pentru economişti, important este că practic naţiunea americană independentă s-a născut odată cu dolarul, iar integrarea monetară a fost parte a procesului de integrare geografică, comercială şi socială, cu problemele aferente unui parcurs zbuciumat.

Destrămarea Uniunii Sovietice a fost un proces de asemenea rapid, dar în acelaşi timp dureros: însoţit de convulsii politice şi scădere economică drastică. Moneda fostei Uniuni şi-a restrâns tot mai mult aria de circulaţie, iar relaţiile comerciale actuale dintre fostele ţări sovietice sunt mai mult "forţate" de resursele de energie şi dependenţa de centru alimentată de cei 70 de ani de comunism.

Totuşi, înlocuirea rublei cu monedele fiecărui stat independent desprins din fosta URSS s-a putut face fără un colaps total al vieţii economice - aşadar şi reţeta dezintegrării este funcţională, deşi cu costuri asociate ridicate.

La nivel european însă, faţă de idealismul de acum jumătate de secol, pragmatismul politic a făcut ca o construcţie europeană solidă să nu poată fi realizată în practică. Interesele economice divergente au blocat integrarea economică totală şi rapidă, în timp ce interesele politice au blocat integrarea fiscală şi cea legislativă, în special prin amânări şi derogări.

Astfel, moneda euro s-a construit pe un fundament şubred economic, în care politicile monetare comune nu au fost însoţite de politici fiscale, sociale şi guvernamentale comune şi nici de centralizare a deciziei.

O construcţie sortită eşecului de la început (iar euroscepticii au avertizat continuu despre acest lucru), care a supravieţuit doar pe baza resurselor imense ale Europei acumulate în decursul istoriei, pe capacitatea de îndatorare cvasi-nelimitată a ţărilor membre şi pe relativul avans economic iniţial al ţărilor membre, precum şi pe speranţele ca noile ţări membre vor aduce un suflu de creştere şi avantaje de cost zonei euro.

Ce mai poate fi făcut acum pentru a merge pe soluţia americană? O uniune în ritm accelerat, fără jumătăţi de măsură şi care să fie acceptată integral şi total de populaţia din fiecare stat membru, ca şi de politicieni. Uniunea bancară propusă recent nu este suficientă în opinia mea.

Este necesară o uniune fiscală care va însemna transparenţă dar şi dezechilibre în nivelul de trai, chiar şi o integrare politică rapidă. Greu de acceptat de către politicieni, şi mai greu de "vândut" către populaţie... Reţeta sovietică pare mai aproape de materializare.