English
Reporter: Am scris recent că Fondul Proprietatea este o idee bună, dar necesită mici modificări...
Vîntu: Da, este o iniţiativă extrem de generoasă a guvernului, numai că este făcută prost.
Reporter: Asta zic şi eu, dar tu ai alte motive...
Vîntu: Pardon, mon cher, mie, personal, mi-ar conveni aşa cum este acum. În şase luni, aşa cum este conceput Fondul Proprietatea, preiau controlul asupra lui.
Nu-mi trebuie mai mult de jumătate de an să strîng 100.000 de procuri de la des-păgubiţi, după care să convoc Adunarea generală a acţionarilor şi să schimb conducerea actuală a Fondului Proprietatea cu fund-managerul ales de mine.
Ştii bine că am capacitatea să strîng 100.000 de procuri...
Reporter: ... Mda...
Vîntu: ... şi ştii că sînt singurul...
Reporter: ... mai sînt şi alţii...
Vîntu: ... nu în şase luni. Şi da, apropo, mai există şi alţii care pot face asta, mai lent ca mine, dar o pot face. Unii au şi început-o. Dacă m-aş alia cu ei, atunci nu-mi mai trebuie o jumătate de an, ci o lună; într-o lună îmi pun Fondul Proprietatea în poală!
Reporter: Şi ţi-ar pica rău?!
Vîntu: Evident că mi-ar plăcea. Dar acţionarilor le-ar rămîne-n gît. Ştii şi tu că nu sînt renumit pentru excesul meu de scrupule în business... Iar Fondul nu prevede, într-o situaţie ca asta, că aş avea vreo obligaţie faţă de investitori. Dumnezeu cu mila!
Reporter: Eu am propus să schimbe paşii - să nu le convertească certificatele despăgubiţilor în acţiuni ale Fondului - ca primă etapă, şi să-l listeze la Bursă - ca etapă următoare, ci întîi să-l listeze şi abia după aceea, prin decizie liberă (avînd şi alternativă - una bănească) să aibă dreptul să-şi preschimbe certificatul în acţiuni ale Fondului Proprietatea.
Vîntu: Nu. Am altă variantă.
Reporter: Aici trebuie să duruie tobele, moment de tensiune - urmează varianta!
Vîntu: Fii serios şi ascultă cu atenţie: fond obligatar.
În loc ca statul să facă un fond de acţiuni în valoare de patru miliarde de euro, să facă un fond de obligaţiuni, garantate cu activul fondului.
Timp de zece ani, ar plăti o dobîndă anuală.
Inutil să-ţi subliniez că, la Bursă - cel puţin în Europa - fac furori instrumentele cu venit fix (cum sînt obligaţiunile). Ceea ce le-ar asigura lichiditate.
De altfel, instrumentele cu venit fix funcţionează pentru hedging (n.n. - operaţiuni pentru acoperire de risc) pe alte manevre.
Despăgubiţii ar fi împroprietăriţi cu obligaţiunile Fondului. Dacă vor banii, oricînd îşi pot vinde obligaţiunile la un preţ care le cuprinde valoarea, calculînd un plus din dobînda pe zece ani, minus partea de dobîndă de la momentul vînzării şi pînă la scadenţă. Asta ar fi baza de formare a preţului pe care l-ar aproxima piaţa.
Şi după zece ani, n-ai decît să transformi Fondul în fond pe acţiuni. Sau orice alt viitor vrei.
Reporter: Toate bune şi frumoase, dacă activele care stau drept garanţie ar valora cît spun ei că valorează.
Vîntu: Asta-i condiţia obligatorie - evaluarea iniţială trebuie făcută cinstit.
Reporter: Şi cu toate astea, ris-cul Fondului nu a fost eliminat.
Vîntu: Cum n-a fost eliminat?! Sînt obligaţiuni! Unde-i ris-cul?
Reporter: Şi ce dacă-s obligaţiuni? Ce nu s-a mai văzut să intri în incapacitate de onorare a obligaţiunilor?
Despăgubiţilor nu ai voie să le impui nici un risc - au avut o avere care era a lor curată, cum să accepte că o primesc înapoi grevată de un risc?!
Vîntu: Sînt obligaţiuni!
Reporter: Ai auzit de "legea de murături"? Un personaj al lui Caragiale citeşte din ziar greşit - "legea de murături" - este vorba despre moratoriul asupra datoriilor statului către public - a anulat obligaţiunile pe care le-a emis...
Este istorie, nu doar literatură.
Vîntu: Stai, că abia acum ajung la poanta soluţiei! Nu exis-tă nici un risc şi iată de ce.
În primul rînd că angajez un fund-manager care să lucreze zece ani pe banii lui.
Nu-i dau nimic.
Reporter: Nu l-aş angaja dacă-i aşa prost încît să lucreze pe gratis.
Vîntu: Eu unul m-aş băga oricînd fund-manager.
Atenţie! N-am zis că lucrează pe gratis, ci că lucrează pe banii lui în ăştia zece ani.
La capăt, valoarea reziduală a Fondului este a lui. Este vorba, probabil, de vreo două miliarde. De euro. Cîştigul lui.
Adică, vinde, cumpără ges-tionează portofoliul Fondului timp de zece ani. Face profit. Din profit, plăteşte cuponul (n.n. - dobînda la obligaţiuni). Diferenţa dintre dobînda plătită şi suma totală a profitului îi rămîne lui, la capătul celor zece ani, după ce răscumpără obligaţiunile.
Şi spune-mi tu că în condiţiile astea, n-o să tragă cu toate tunurile ca să facă profit!
Reporter: Şi totuşi, încă nu ai eliminat ideea de risc.
Vîntu: Aaa... Asta-i simplu: bag în caietul fund-managerului să vină cu o asigurare financiară. Este treaba lui să-şi calculeze rentabilitatea.
Reporter: Vrei să-mi spui că toată lumea-i fericită: des-păgubiţii sînt în siguranţă, statul nu-l plăteşte pe fund-manager, iar fund-managerul nu fură.
Vîntu: Ar trebui să fie idiot. Fund-managerul nu are mentalitate de chelner - să cîştige zece lei bacşiş, ca să piardă un miliard.
Elimini orice şmen, orice şpagă. Fund-managerul este interesat să aibă un cîştig cît mai mare, la coada celor zece ani. Ba, mai mult, asta are un efect de iradiere în toate operaţiunile de privatizare: pentru că statul nu va mai putea vinde sub preţ nici una dintre întreprinderile ale căror acţiuni figurează în portofoliul Fondului. Tranzaţiile Fondului devin martor de preţ pentru operaţiunile de privatizare ale statului. Şi nimeni nu fură cu martori!
Reporter: Mulţumesc pentru interviu. Cărui fapt datorez această generozitate în a împărtăşi publicului o soluţie imaginată de tine? Şi încă, pe gratis!
Vîntu: Să zicem că am şi eu momentele mele de uitare...
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
