Există şcoală şi fără manuale noi!

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Cultură / 26 septembrie 2014

Există şcoală şi fără manuale noi!

Scandalul începutului de an şcolar, absenţa manualelor digitale de pe băncile elevilor claselor a I-a şi a II-a, este departe de a fi fost rezolvat sau cel puţin depăşit. În ciuda presiunilor şi ameninţărilor la adresa Ministerului Educaţiei, ministrul fiind somat inclusiv de premier să rezolve urgent situaţia, există semnale că, mai devreme de luna noiembrie, elevii nu vor putea să se pregătească după noile manuale. Prima constatare, una amară şi păguboasă, este că se poate face şcoală şi fără noile manuale, în stilul "las-o că merge şi aşa". Reprezentanţii editurilor şi cadrele didactice confirmă informaţia conform căreia abia la jumătatea lunii noiembrie vor ajunge manualele digitale la elevi, chiar dacă ministerul a susţinut altceva.

De altfel, calendarul rezolvării scandalului este bine stabilit, ministerul a reevaluat ofertele, pasul următor reprezentându-l anunţarea rezultatelor şi analizarea contestaţiilor, după această fază variantele de manuale vor ajunge la profesori (undeva în jur de 15 octombrie) care vor alege modelul de manual după care doresc să predea, opţiunile urmând să fie apoi centralizate. Pe site-ul ministerului există un comunicat în acest sens: "De luni, 22 septembrie, CNEE va informa toţi ofertanţii cu privire la rezultatele evaluării proiectelor de manuale depuse. Din punct de vedere legal, imediat după această informare, participanţii la reevaluare pot depune contestaţii. Într-o astfel de situaţie, MEN va aştepta decizia de soluţionare a CNSC şi va aplica prevederile acesteia, în limita termenelor legale. Etapa următoare va presupune semnarea acordurilor-cadru între CNEE şi ofertanţii câştigători. Imediat după acest moment, cadrele didactice din învăţământul primar vor fi consultate asupra manualelor care urmează să fie folosite la catedră, pentru a putea opta pentru acelea pe care le consideră potrivite. Consultarea se va realiza pe o platformă on-line, aceeaşi pe care se vor centraliza comenzile de manuale ale fiecărei unităţi de învăţământ. După centralizarea comenzilor, CNEE va încheia contracte cu fiecare ofertant în parte".

În faţa Parlamentului, la începutul acestei săptămâni, Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, era convins că situaţia va fi rezolvată mult mai rapid, dar a admis că mai sunt şi alte probleme colaterale: "Subiectul manualelor este unul extrem de complicat şi din păcate de multe ori aici mai mult găsim interese comerciale decât interesele elevilor. În ultimii zece ani, Ministerul Educaţiei nu a aprobat nicio procedură de împrospătare a manualelor, de aceea noi avem în sistem manuale aprobate chiar şi în urmă cu 14-15 ani. Sunt o serie de etape procedurale care au împiedicat semnarea contractelor înainte de 15 septembrie. Într-un timp foarte scurt, manualele digitale care înseamnă de fapt manualul vechi plus componenta digitală a fiecărui manual, deci, într-un timp foarte scurt, manualele digitale vor fi în şcoli. Până atunci, manualele vechi funcţionează în unităţile de învăţământ. Manualele digitale vor intra anul acesta pentru clasele I şi a II-a, urmând ca în următorii trei-patru ani toate manualele să fie revizuite". Tot ministrul a făcut o precizare care ne anunţă că noile manuale digitale nu vor putea fi utilizate prea curând la nivel naţional, procesul de conectare la Internet a unităţilor de învăţământ este departe de a fi fost încheiat, pentru că fără o conexiune la internet noile instrumente de învăţare nu prea pot fi folosite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb