"Exuberanţa" viitorului Economiile emergente sunt condamnate, din nou, la austeritate

Nimic nu pare să oprească avansul randamentelor pentru titlurile de stat americane, în ciuda faptului că Federal Reserve a luat o pauză şi nu a majorat dobânda la ultima şedinţă de politică monetară.

Randamentul obligaţiunilor cu maturitatea la 10 ani, etalon al activelor lipsite de risc la nivel global, a depăşit recent 3,1%, cel mai ridicat nivel din ultimii 7 ani (vezi graficul 1), în timp ce curba randamentelor din SUA îşi continuă tendinţa de aplatizare şi pare că se îndreaptă către inversare (n.a. randamentele pentru maturităţile scurte sunt mai mari decât cele pentru maturităţile lungi), un fenomen care a precedat, cel puţin până acum, toate recesiunile din America (vezi graficul 2).

Dar Statele Unite nu trebuie să intre în recesiune, care este prognozată pentru 2020 de circa 60% dintre economiştii care au răspuns unui sondaj Wall Street Journal, pentru a declanşa un efect de contagiune pentru economiile emergente.

Carmen Reinhart, profesor la Universitatea Harvard şi coautor al cărţii "Acum este altfel. Opt secole de nesăbuinţă financiară" împreună cu profesorul Kenneth Rogoff, a declarat recent pentru Bloomberg că "economiile emergente se află într-o situaţie mai dificilă decât aceea din perioada crizei de la sfârşitul deceniului trecut".

Datoriile mai mari, creşterea dobânzilor şi încetinirea creşterii sunt principalele motive de îngrijorare în opinia profesorului Reinhart, care apreciază că "în absenţa majorării dobânzilor oficiale şi în alte ţări dezvoltate, dolarul se va întări şi vom asis­ta la aplicarea unei duble lovituri pentru economiile emergente, unde circa două treimi din datorii sunt în dolari: creşterea dolarului şi creşterea do­bânzilor".

Carmen Reinhart a mai avertizat că nu mai există condiţiile unei redresări rapide a economiilor emergente, deoarece nivelul datoriilor, în special al celor externe, este mult mai ridicat decât în perioada crizei financiare globale, iar ieşirea capitalurilor străine ar avea efecte mult mai grave.

Într-o analiză recentă de la Institute of International Finance (IIF), Robin Brooks, economistul-şef al organizaţiei, scrie că "forţele contracţiei economice se manifestă tot mai mult pe fondul restricţionării politicii monetare din Statele Unite", iar "criza din Argentina ar putea să fie doar vârful aisbergului pentru ceea ce se întâmplă pe pieţele emergente".

Reducerea lichidităţii pentru dolarul american se va accentua în perioada următoare, chiar dacă Federal Reserve va prelungi pauza în procesul de majorare a dobânzii de politică monetară, în condiţiile în care factorul prin­cipal al creşterii costurilor de finanţare este reducerea portofoliului de titluri achiziţionate în perioada derulării programelor de relaxare cantitativă.

Analiştii de la Capital Economics, citaţi în The Telegraph, consideră că Brazilia, Africa de Sud sau Argentina sunt doar câteva dintre ţările care trebuie să majoreze dobânzile, chiar dacă nu doresc acest lucru.

Inclusiv România apare în această listă, în condiţiile în care "motorul" creşterii globale din ultima decadă, China, dă semne de "oboseală" pe fondul "tracţiunii" tot mai reduse a creditării.

Steven Englander, fost responsabil cu strategia valutară la Citigroup, în prezent economist-şef la Rafiki Capital, a scris recent pentru Bloomberg că "sensibilitatea monedelor din economiile emergente la creşterea dobânzilor este frapantă" şi aminteşte că "toate creşterile randamentelor din ultimii 7 ani au contribuit semnificativ la deprecierea monedelor din ţările care au deficite de cont curent mari".

Deficitele externe mari nu reprezintă, bineînţeles, decât reversul "traiului pe datorie", a cărui sustenabilitate este iluzorie chiar şi în vremurile bune.

Michael Heise, economist-şef la Allianz, arată, într-un articol recent de pe site-ul Project Syndicate, că "singura datorie sustenabilă este aceea care poate fi administrată şi în perioada de scădere a ciclului economic".

Cu toate acestea "guvernele continuă să repete aceleaşi greşeli, tratând datoria ca pe o binefacere pentru creşterea pe termen lung, în loc să-i vadă adevărata natură: o povară grea şi o sursă a unor riscuri masive pe termen lung".

Într-o analiză recentă de la Macquarie, cea mai mare bancă de investiţii din Australia, preluată de Zerohedge, se arată că "cel mai mare risc din următoarele 12 luni îl reprezintă aprecierea intensă a dolarului american", în condiţiile în care "vom asista la o reducere semnificativă a ofertei". Această reducere a ofertei de dolari are loc pe fondul "distrugerii lichidităţii de către Federal Reserve, care îşi reduce bilanţul şi conduce la contracţia bazei monetare din SUA".

Fenomenul afectează nu doar economiile emergente ale căror datorii în dolari, publice sau private, au crescut în ultimii ani, ci toate economiile emergente, care au "beneficiat" de fluxurile de capital aflate în căutarea unor randamente superioare.

Când diferenţialul de dobândă dis­pare, va dispărea şi "fluxul", care se va transforma într-un "reflux" de capital către economiile dezvoltate de origine.

Oficialii BCE se menţin, deocamdată, pe poziţia relaxării cantitative şi a dobânzilor zero, însă au apărut primele semnale că termenul nedefinit al menţinerii dobânzilor la minime istorice după finalizarea programului de tipărire nu mai este nedefinit.

În cadrul unei conferinţe recente organizate de Banca Franţei, guvernatorul Francois Villeroy de Galhau a declarat că "încetinirea inflaţiei (n.a. din zona euro) este temporară şi BCE nu va întârzia ieşirea din programul de relaxare cantitativă pentru a ajuta statele europene cu probleme ale datoriilor", după cum scrie Bloomberg.

Mai mult, Villeroy de Galhau a precizat că este vorba de trimestre, nu de ani, până când BCE va trece la normalizarea dobânzilor. Declaraţiile sale nu au oprit deprecierea euro faţă de dolar, iar prognozele de pe piaţă indică un curs de 1,15 USD/EUR până la sfârşitul anului.

În ceea ce priveşte nivelul de piaţă al costurilor de finanţare, experienţa SUA arată că nu este nevoie de majorarea dobânzii de politică monetară pentru creşterea lor. Fenomenul ar putea avea o altă dimensiune în Europa, unde oprirea tiparniţei ar putea fi suficientă pentru a conduce la creşterea explozivă a costurile de finanţare ale guvernelor şi companiilor, în absenţa achiziţiilor nete din partea BCE.

În faţa acestor evoluţii internaţionale îngrijorătoare, atitudinea autorităţilor noastre este greu de înţeles, în condiţiile în care cele două deficite, bugetar şi de cont curent, pot scăpa foarte uşor de sub control. Să fie vorba de ignoranţă, nepăsare sau, pur şi simplu, nimicnicie?

Vom aştepta şi de această dată impunerea unor programe de austeritate de către creditorii internaţionali pentru a recunoaşte adevărata dimensiune a problemei?

Într-un articol publicat pe site-ul NBER (National Bureau of Economic Research), "Ce ştim despre efectele austerităţii?", profesorii Alberto Alesina, de la Harvard, Carlo Favero şi Francesco Giavazzi, de la Universitatea Bocconi, au sintetizat studiile referitoare la eficienţa programelor de austeritate.

Concluzia lor este că "politicile de reducere a deficitelor care se bazează pe reducerea cheltuielilor sunt mult mai puţin costisitoare din punct de vedere al reducerii producţiei pe termen scurt decât cele bazate pe creşterea taxelor", iar în unele cazuri s-a observat chiar o expansiune economică.

Din punct de vedere al efectelor asupra ofertei de pe piaţa muncii, "programele bazate pe creşterea taxelor conduc economiile la recesiune, iar efectele se menţin cât timp există povara fiscală mărită", în timp ce "programele bazate pe reducerea cheltuielilor guvernamentale au cele mai reduse efecte recesioniste".

Cu alte cuvinte, guvernele trebuie să-şi construiască bugetele pornind de la venituri, în care să se încadreze cheltuielile, şi nu de la cheltuieli, pentru acoperirea cărora sunt necesare împrumuturi permanente.

Pe fondul deteriorării semnificative a condiţiilor economice de la noi în prima parte a acestui an, caracterizată prin creşterea accelerată a inflaţiei, stagnare economică şi creşterea accelerată a dobânzilor, lansarea unui program de austeritate bazat pe scăderea cheltuielilor guvernamentale este absolut necesară.

O posibilă creştere a taxelor, conform speculaţiilor recente din presa noastră, nu ar fi decât o acţiune directă de subminare a economiei naţionale, la fel cum ar fi şi apelarea, din nou, la "bunăvoinţa" creditorilor externi.

Din păcate, nu este greu de ghicit ce vor alege "amatorii ignoranţi" care decid politica fiscală şi monetară a Româ­niei, iar austeritatea distructivă este aproape o certitudine.