Fascişti nu foarte furioşi

A doua zi după primul tur al alegerilor parlamentare franceze, lunea trecută, la principala emisiune de ştiri din Franţa de la ora 20, cea a postului public de televiziune France 2, Jean-Luc Melenchon, liderul Nupes (Noua uniune populară ecologistă şi socială - Nouvelle union populaire ecologique et sociale) a scos o "perlă" care trimite la fundamentul populist al mişcării sale, i-a invitat pe "fasciştii care nu sunt foarte supăraţi" (fachos qui ne sont pas trop fâches), să voteze la turul al doilea al alegerilor legislative din 19 iunie cu formaţia lui şi nu cu Reuniunea naţională a Marinei le Pen? Evident, după reacţiile vehemente provocate de această declaraţie, Melenchon a revenit şi a acuzat, printr-o postare pe Twitter, un lapsus: ar fi vrut să spună "supăraţi dar nu foarte fascişti" (fâches pas fachos) şi nu inversul!

Dar, de fapt, deşi formula "fâches pas fachos" mai fusese folosită de Melenchon - a folosit-o la Lille într-o reuniune electorală pe 5 aprilie cu câteva zile înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale - s-ar putea ca formula folosită lunea trecută în emisiunea prezentată de Anne-Sophie Lapix să nu fi fost un act ratat chiar atât de nevinovat. Şi în mitingul din 5 aprilie Jean-Luc Melenchon se referea la electoratul muncitoresc care votează cu extrema dreapta. Or, pentru populiştii de stânga, precum Melenchon, recuperarea acestora este o prioritate. Iar în turul al doilea de scrutin, în care confruntările dintre Împreună! (Ensemble! cu tot cu semnul întrebării) şi Nupes vor fi numeroase, iar diferenţa dintre cele două mişcări este mică. Aşa că orice vot este important, cum o dovedeşte diferenţa de doar 19 voturi din Saint-Pierre et Miquelon - mica insulă aflată doar la 20 de kilometrii de Terra Nova - şi unde candidatul macronist Stephane Lenormand a obţinut 1329 de voturi faţă de 1310 voturi adversarul său de la Nupes. Pentru că reunind aproape toată stânga, Nupes nu mai avea decât o mică rezervă de voturi pentru al doilea tur de scrutin.

Aşa că un populism de stânga, care să atragă alegătorii Marinei Le Pen, devenea un mijloc pentru atingerea scopului: lărgirea rezervei de voturi. Iar pentru Franţa nesupusă (LFI - La France Insoumise) populismul de stânga nu este o etichetă pe care presa a folosit-o, ci o direcţie de acţiune asumată.

Populismul de stânga, teoretizat de filosoafa belgiană Chantal Mouffe a devenit de aproape un deceniu o referinţă teoretică fundamentală pentru diferite mişcări de stânga, dar mai ales LFI şi Podemos-ul spaniol. Pentru Mouffe, "populismul de stânga" ar constitui un răspuns la creşterea populismului de dreapta în Europa. Iar în privinţa asumării de către Jean-Luc Melenchon a acestei viziuni, este ilustrativă întâlnirea acestuia cu Chantal Mouffe la Ora poporului (L'heure du peuple) organizată de asociaţia Amintirea luptelor (Memoire des luttes) pe 25 octombrie 2016 la Casa Americii Latine din Paris, întâlnire a cărei înregistrare video se găseşte pe reţele sociale şi poate fi urmărită inclusiv cu traducere în limba engleză. Ideea, pe care Melenchon a prins-o din zbor, este că schemele stângii tradiţionale (apărarea intereselor angajaţilor, organizarea structurilor de partid etc.) sunt depăşite şi trebuie să facă loc acţiunii politice eficiente şi mult mai flexibile centrate pe opoziţia dintre "popor" şi "elite", care poate fi cu mare uşurinţă fi distribuită pe platformele sociale.

Acest "contra-populism" ar fi menit să schimbe direcţia furiei populare trezite de eşecul modelului neoliberal - de la criza economică la crizele actuale - de la extrema-dreaptă spre extrema-stângă. În această viziune monistă asupra politicii confruntarea s-ar da doar între populiştii de dreapta şi cei de stânga, fiecare tabără având propria sa concepţie despre calea prin care se poate realiza "voinţa populară". Rezultatul ar fi o lume în care pluralismul de orice fel - cultural, social, politic, economic - nu-şi mai are sensul, iar politica - în accepţiunea sa clasică de confruntare raţională între diferite viziuni diferite, dar compatibile - se transformă în antipolitică (refuzul diferenţei şi al raţiunii). În această confruntare, centrismul lui Emmanuel Macron, care se concentrează asupra valenţelor construcţiei unei Europe democratice, post-naţionale şi mai ales non-populiste, reprezintă, evident, Inamicul.