Fenomenele meteorologice extreme din SUA au provocat 51 de decese

Internaţional / 1 ianuarie 2016

Fenomenele meteorologice extreme din SUA au provocat 51 de decese

Soldaţi şi voluntari au fost implicaţi în bătălia cu apele revărsate în centrul SUA, inundaţiile din ultimele zile ajungând deja în mai multe oraşe şi producând 13 pierderi de vieţi omeneşti numai în statul Missouri, transmite agenţia France Presse (AFP).

Este vorba despre o luptă cu niveluri istorice ale inundaţiilor, a declarat guvernatorul statului Missouri, Jay Nixon, pe contul său Twitter, unde a publicat, de asemenea, o fotografie aeriană care înfăţişează dezastrul produs de inundaţii: case înghiţite de ape până la acoperiş, câmpuri acoperite de apă prin care răzbat numai coroanele copacilor.

Preşedintele SUA Barack Obama l-a sunat miercuri pe guvernatorul statului Missouri pentru a-l asigura de susţinerea sa şi că monitorizează îndeaproape situaţia.

Apele puternicului fluviu Mississippi au depăşit deja cu patru metri nivelul de inundaţie în anumite puncte şi se aşteaptă să urce cu încă peste doi metri în înălţime, înainte de a ajunge vineri la punctul de vârf al inundaţiilor, potrivit serviciului meteorologic american National Weather Service (NWS ).

"Suntem complet prăbuşiţi şi avem cu siguranţă nevoie de ajutor", a mărturisit primarul din Rockaway Beach, Don Smith. "Nici măcar nu ştiu cum vom curăţa totul", a spus pentru CNN primarul acestui oraş situat în apropiere de un lac artificial. "Peştii înotă în magazinul de antichităţi al unuia dintre comercianţii noştri", a adăugat Smith.

Apa tulbure a invadat casele şi magazinele din zonă, ajungând în unele cazuri până la nivelul acoperişului. Sute de voluntari au format lanţuri umane pentru a distribui saci de nisip şi a face diguri care să stăvilească inundaţiile.

Imaginile spectaculoase filmate de televiziuni prezintă echipe de salvare şi localnici care se deplasează în canoe între case. Un bărbat care încearca să traverseze cu un camion un drum inundat urcă pe cabina maşinii pentru a scăpa de creşterea apelor înainte de a fi salvat.

Zece şoferi nu au putut şi salvaţi, a declarat Jay Nixon, făcând apel la locuitorii să evite valurile puternice "reci şi periculoase".

Inundaţiile au lovit şi oraşele mici şi zonele rurale. Este de aşteptat ca fluviul Mississippi să depăşească joi nivelul record în oraşul St Louis, scrie AFP.

Guvernatorul a spus este foarte neliniştit pentru siguranţa celor peste 300.000 de locuitori ai oraşului construit pe malurile fluviului Mississippi. "Nu ştim pe unde o va lua apa", a spus el.

Inundaţiile au început în ultimul week-end al anului 2015, alimentată de furtuni puternice care au dus la precipitaţii de peste 25 de centimetri în unele părţi ale statului Missouri.

Conform meteorologilor, ar putea dura o săptămâna până când apele marelui fluviu ar putea reveni la nivelul normal.

Guvernatorul a declarat stare de urgenţă duminică pentru a permite deblocharea drumurilor pentru mijloacele de intervenţie. Având în vedere amploarea pagubelor şi întinderea zonelor inundate, el a chemat marţi militarii Gărzii Naţionale să ajute forţele locale copleşite de dimensiunea dezastrului.

Statul vecin Illinois a fost, de asemenea, greu lovit, furtunile şi inundaţiile ucigând cinci persoane iar în şapte comitate fiind declarată stare de urgenţă.

"Suntem aici pentru a ajuta echipele de salvare locale să garanteze siguranţa locuitorilor afectaţi de inundaţiile neobişnuite pentru luna decembrie", a declarat guvernatorul de Illinois, Bruce Rauner.

Statele Unite ale Americii sunt afectate de o săptămână de un val de furtuni violente care au provocat până acum un total de 51 de decese şi au blocat milioane de oameni care încercau să ajungă acasă după sărbătorile de Crăciun.

Devastatoare tornade, rare pentru acest sezon, inundaţii şi ploaie îngheţată au caractericat depresiunea atmosferică care a survolat SUA şi care s-a îndreptat miercuri spre nord, după ce a provocat evenimente meteorologice intense, soldate cu 11 decese in Texas, zece în Mississippi şi şase în Tennessee.

Alte două state din sud, Alabama si Arkansas, au raportat fiecare câte două decese cauzate de aceste intemperii, iar statul Georgia a raportat un deces, potrivit AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca nici americanii nu construiesc diguri ,nu gasesc solutii pentru a canalize ( orienta) puhoaiele ,ce sa mai spunem de noi (saracii Europei) Aceiasi conducatori tampiti bantuie lumea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3386
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9783
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.7229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb