Finanţare MDRAP de peste 11 milioane lei pentru 15 obiective din Argeş şi 15 microbuze şcolare repartizate în judeţ

A.C.
Companii #Fonduri Europene / 20 august 2014

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a semnat astăzi, în judeţul Argeş, 15 contracte de finanţare pentru obiective din judeţ derulate prin programe gestionate de MDRAP şi a participat la predarea a 15 microbuze şcolare achiziţionate de minister, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Pentru 19 localităţi din 12 comune au fost alocate fonduri în valoare de 3,73 milioane de lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, destinat îmbunătăţirii infrastructurii, potrivit sursei citate.

"Este vorba de un proiect de infrastructură rutieră (pod din beton armat peste pârâul Păuleasa pe drum vicinal Miceşti-Troislav) şi 11 proiecte de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate", se precizează în comunicare.

Prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, au fost semnate contractele de finanţare pentru reabilitarea şi consolidarea a două unităţi de învăţământ: Colegiul Naţional "I.C. Brătianu" din Piteşti, în valoare de aproximativ 5,14 milioane de lei (echivalentul a 1,15 milioane de euro), şi Şcoala cu clasele I-IV din Cepari, comuna Ungureni, în valoare de 1,6 milioane de lei (reprezentând 360.000 de euro).

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea a explicat că banii pentru şcoli provin dintr-o realocare de fonduri realizată între programele europene: "Am semnat două contracte importante de finanţare pe POR, care fac parte din programul Guvernului Ponta de reabilitare masivă a infrastructurii şcolare. Este vorba de câteva sute de şcoli la care au fost prevăzuţi banii în anii 2007-2009, lăsate în diverse faze de execuţie şi, din păcate, investiţii făcute fără o minimă analiză de finanţare până la finalizare. Premierul a dispus realocarea unor sume importante de la alte 2 programe operaţionale, iar Comisia Europeană a aprobat, după ce m-am întâlnit cu domnul comisar Hahn. Sunt 200 de milioane de euro cu care finanţăm aceste lucrări până la finalizarea lor."

Totodată, proiectul pentru reabilitarea SACET Piteşti a primit o alocare de 2,16 milioane lei. Prin acest proiect, punctele termice vor fi transformate în centrale termice, vor fi reabilitate şi modernizate reţele termice de distribuţie a agentului termic şi reţele termice de transport din oraş. Finanţarea se ridică la 2,16 milioane de lei şi provine din Programul Termoficare 2006-2015 căldură şi confort, componenta de reabilitare a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică.

Tot astăzi, la Piteşti, au fost repartizate judeţului Argeş 15 microbuze destinate transportului de elevi. Microbuzele vor ajunge în comunele Albota, Bascov, Budeasa, Bârla, Băiculeşti, Ciofrângeni, Coşeşti, Dârmăneşti, Dragoslavele, Izvoru, Mălureni, Merişani, Mihăeşti, Priboieni şi Răteşti.

"Solicitarea microbuzelor este foarte veche, sunt mulţi copii, în special în zona rurală, obligaţi să meargă foarte mult pe jos dintr-un sat în altul. Ceea ce facem astăzi contribuie la reducerea, noi sperăm în final la eliminarea totală, a abandonului şcolar. Una dintre cauzele abandonului şcolar era că părinţii nu mai voiau să-şi lase copiii să meargă la şcoală, deoarece ajungeau foarte greu.", a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea.

Alte trei microbuze şcolare au fost predate comunelor Leordeni, Mozăceni şi Stoeneşti, în luna iulie 2014, când MDRAP a realizat prima repartizare din lotul de 600 de autovehicule achiziţionate în acest an. Pentru a onora toate cele peste 1.200 de solicitări în acest sens, ministerul a demarat recent achiziţia unui nou lot de microbuze, autocare şi autobuze.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb