Finanţele au atras 440,6 milioane lei prin obligaţiuni pe doi ani, cu 46% peste suma indicativă

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 decembrie 2013

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, ieri, 440,6 milioane lei prin obligaţiuni pe doi ani, cu 46% mai mult decât suma indicativă şi la un randament de 3,59%, în creştere faţă de cel plătit la o licitaţie de la jumătatea lunii noiembrie pentru o emisiune apropiată ca scadenţă. Băncile au realizat subscrieri de 1,25 miliarde lei, iar valoarea indicativă a fost de 300 milioane lei. Titlurile ajung la scadenţă în octombrie 2015. Trezoreria a vândut în noiembrie obligaţiuni scadente în aprilie 2015, de 600 milioane de lei, la un randament mediu de 3,46%.

Administratorii datoriei publice au programat pentru luna decembrie licitaţii în valoare de 3,99 miliarde de lei, sub suma atrasă în luna noiembrie, de 4,55 miliarde de lei. În luna decembrie ajung la maturitate titluri în valoare de 2,08 miliarde lei, potrivit Mediafax.

Următoarea operaţiune este programată pentru vineri, când Finanţele vor să atragă 30 milioane lei prin titluri din aceeaşi emisiune ca cea de joi, dar printr-o licitaţie suplimentară, doar pentru oferte necompetitive.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb